Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem

Despre noul Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem se poate vorbi in 5 feluri, din 5 perspective. Cele 5 perspective nu se anuleaza, ci se completeaza. Exista parti bune, chiar foarte bune, dar exista si parti rele, dezamagitoare. Sa le luam pe rand si sa vedem cum sta treaba cu ele.

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem – perspectiva VIZUALA

Recunosc ca nu sunt deloc specialist in stilurile de animatii, nu voi oferi o perspectiva profi asupra acestui aspect, ci imi voi spune o opinie de profan, insa opinia cuiva care a vazut totusi multe animatii la viata lui.

Asadar, noul Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem este DESENAT DE MANA, nu PARE facut pe calculator. Are un aer de benzi desenate care ii va face pe fanii acestora sa exulte. Si, ca sa fiu SI mai precis, animatia pare a fi desenata din creion. Credeti-ma, vizual lucrurile sunt EXTREM de interesante.

Ma rog, eu nu sunt fan al benzilor desenate, deci unii vor aprecia SI mai mult vizualul. Norocul lor!

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem – povestea!

Povestea este arhicunoscuta, vesnic aceeasi: testoasele vor recunoastere, vor sa fie iubite de oameni, vor sa nu se mai fereasca de ei. Asa ca, in ciuda sfaturilor primite de la tatal lor sobolan, decid sa lupte impotriva „eroului negativ”, Superfly.

Faptul ca povestea este ACEEASI este deopotriva marele avantaj, dar si marele dezavantaj al filmului: pe de-o parte, te transpune in trecut, are o doza importanta de nostalgie, te face sa-ti amintesti de vechile animatii cu testoasele; pe de alta parte, un cinefil pretentios ca mine (cinefil pretentios = Cinemil!) va iesi dezamagit din sala de cinema, considerand ca dupa atatia ani povestea ar fi trebuit sa ofere (si) altceva. O poveste arhicunoscuta inseamna o ciorba reincalzita, inseamna o poveste previzibila, inseamna de la un punct incolo un film aproape inutil.

De ce s-a mai facut un nou film cu testoasele ninja daca ne ofera si in 2023 aceeasi poveste?

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem – Dialogurile!

Filmul Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem m-a facut sa ma gandesc ce misto ar fi aratat multe filme daca pur si simplu personajele nu ar spune nimic. Nu-mi doresc filme fara sunet, muzica completeaza deseori actiunile din film, cum este cazul si aici, insa pe bune ca de fiecare data cand deschideau gura, in special cei 4 eroi principali, singura mea dorinta era sa termine cat mai repede ce au de spus.

Problema dialogurilor ultra-puerile (oare este permis acest cuvant?) nu este singulara la acest film. Multe productii oscileaza intre dialoguri mult prea profunde pentru personaje prea tinere si/sau prea putin educate si dialoguri prea puerile chiar si pentru acele personaje. Ok, Testoasele nu au fost la liceu, au fost autodidacte, nu au prea avut de unde sa invete, inteleg logica din spate. Dar parca-i prea mult.

Daca personajele nu au nimic de spus nu mai bine … ar tacea? Serios intreb.

Da, recunosc, sunt unele scene care au sens ca atare, de pilda atunci cand testoasele, exact ca niste adolescenti, vorbesc unele peste altele. Inteleg si faptul ca trebuia sa reiasa din dialogurile lor ca sunt un grup unit, ca nu exista un lider si ca tin unii la altii. Inteleg, dar tot nu-s multumit de calitatea dialogurilor. Si a glumelor.

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem – Eroul negativ!

Din ce in ce mai des judec un film dupa eroul negativ. Imi doresc eroi negativi puternici, care sa provoace fiori reci spectatorilor. Care sa te faca sa ingheti cand apar.

Nu este cazul aici, chiar daca Superfly nu este chiar jalnic. Are o motivatie solida, vrea o planeta de mutanti, unde oamenii sa fie exterminati (ori sa devina „animale de companie”), si niste ajutoare. El, ca atare, este un personaj decent conturat, insa ajutoarele lui sunt aproape jalnice. Au actiuni ilogice, nu au nimic malefic in ele, nu au nici creier. Ma rog, sunt niste animale, insecte ori alte fiinte devenite mutant. Deci nu ar trebui sa fie atat de deranjant.

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem – Unde e umorul?

Eu inteleg altceva prin cuvantul comedie: un film la care te duci sa razi, la care te distrezi, la care nu trec 5 minute intre 2 faze amuzante. Aici nu cred ca am ras de mai mult de 2 ori.

Ar fi trebuit oare sa rad la faza legata de ziarista April O’Neill, cea care dorea sa faca presa scrisa pentru ca in liceu a vomitat la unica sa aparitie televizata? O fi vreo referinta speciala, nu zic nu, dar mie nu mi s-a parut nimic amuzant.

Chiar daca noul Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem iti da o senzatie de bine, are un vibe pozitiv, as jigni comediile daca l-as considera astfel.

Stiu, in acceptiunea oficiala comediile sunt acele filme care iti dau o stare pozitiva si care au happy-end. Deci dupa mintea unor oameni fara umor, care-si spun critici de film ori cineasti, noul Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem este SI comedie. Doamne-Fereste sa ajung vreodata sa gandesc astfel!

Per total, Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem este un film decent. Vizual sta excelent, auditiv sta bine, din pacate umorul lipseste, iar dialogurile sunt mai mult decat puerile. 

Testoasele ninja: Haosul mutantilor – Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem a intrat in cinematografe din 11 august 2023, fiind distribuit in Romania de RoImage 2000.

 

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.