The Crow: Iubire si razbunare
The Crow: Iubire si razbunare pleaca din start cu un mare handicap: este (considerat de multi) remake-ul unui film foarte bun si foarte celebru. E drept, celebritatea filmului din 1994 (WOW: au trecut fix 30 de ani de la el!) vine si din cauza unui eveniment tragic: Brandon Lee (baiatul lui Bruce Lee) a fost omorat pe platourile de filmare pentru ca cineva a inlocuit gloantele oarbe cu unele adevarate. Filmul din 1994 a fost urmat de cateva continuari, sequel-uri, niciunul dintre ele nereusind sa atinga succesul primului.
Actualul The Crow: Iubire si razbunare este de fapt un reboot, asa ca nu va asteptati sa regasiti o copie fidela a filmului din 1994. De fapt, si acesta, ca si cel de acum 30 de ani, sunt ecranizarea unei serii de benzi desenate concepute de James O’Barr in 1989. Nu am citit benzile desenate, nu-s fanul benzilor desenate de felul meu, iar din filmul de acum 30 de ani imi amintesc foarte putine lucruri. Asa ca spre deosebire de multi alti cinefili, eu voi judeca acest film doar pe baza a ce am vazut in sala de cinema. Cum ar zice Hagi: eu il identific cu el insusi!
The Crow: Iubire si razbunare pleaca de la o premisa faustiana: doua suflete pereche, Eric Draven (Bill Skarsgård) si Shelly Webster (FKA twigs), sunt ucisi cu sange rece dupa ce un secret din trecutul ei sumbru iese la iveala. Eric nu se poate impaca cu propria soarta, sufletul sau nu putea pleca linistit in lumea de dincolo, asa ca primeste o sansa nesperata: isi poate salva iubita prin propriul sacrificiu. Asta inseamna ca trebuie sa traverseze lumile viilor si ale mortilor pentru a-si omori calaii, pentru a se razbuna. Cum anume face asta si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Acum ar trebui sa vorbesc despre interpretari, cel mai asteptat moment fiind comparatia dintre Bill Skarsgård si Brandon Lee. Din pacate, nu veti avea parte de asa ceva, deja v-am spus ca nu mai tin minte foarte multe din filmul de acum 30 de ani. Insa pot spune ca Bill Skarsgård este credibil in rolul sau, chiar daca recunosc ca mi-as fi dorit ca el sa fie mult mai infricosator. Parca prea macho pentru ce avea el de facut pe acolo.
Danny Huston in rolul lui Vincent Roeg este iarasi prea moale, prea putin infricosator. Prea static, prea putin luptator, prea putin dark.
Eu judec deseori filmele dupa calitatea personajelor negative, care personaje negative trebuie sa fie cu adevarat infricosatoare, „evil”, sa bage spaima-n spectatori. Ceea ce evident ca n-a fost cazul aici, chiar daca interpretarile lor nu au fost cu nimic gresite.
FKA twigs (pe numele sau real Tahliah Debrett Barnett) este o cantareata/actrita de 36 de ani si de doar 1.59 metri inaltime. Rolul sau din acest The Crow: Iubire si razbunare, Shelly, este abia al treilea rol al ei din intreaga cariera de actrita. Un rol care se vede de la o posta ca-i o palarie mult prea mare pentru ea. Si la figurat, dar un pic si la propriu. Deseori stateam sa ma intreb daca ea este intr-adevar o tipa pentru care ar merita sa-ti vinzi la propriu sufletul. Ma rog, pentru mine cu siguranta nu este, dar pentru Eric din acest film s-a dovedit a fi. Sunt convins ca o alta actrita, mai experimentata, mai sexy, mai bitchy, poate si mai inalta, ar fi scos mult mai mult din acest personaj altfel ofertant.
Am vazut The Crow: Iubire si razbunare in sala Dolby Atmos din Cineplexx Baneasa, asa ca am simtit in tot corpul muzica aceea dark, agresiva si plina de ura. Ok, nu pot spune ca e un film care se cere a fi vazut acolo, nici la IMAX nu cred ca e musai sa fie vazut, insa asta nu inseamna ca muzica ori vizualul ar fi dezamagitoare. Ma rog, ar putea fi in functie de pretentii, de nivelul de asteptare al fiecaruia.
Luate separat, toate aceste lucruri din filmul The Crow: Iubire si razbunare ar putea parea o idee nefericita. Insa cumva, ca prin magie (cel mai probabil neagra!), aceste lucruri puse la un loc au generat un film bun. Mai bun decat ma asteptam eu, mai bun decat se asteptau multi, habar n-am insa daca mai bun decat filmul de acum 30 de ani. Ca sa citez o replica dintr-un film vazut acum nu multe zile, Borderlands se numeste el, lucrurile stau fix in felul urmator: It was a terrible plan, but it worked.
Insa este reboot si nu remake, asa ca aceasta comparatie nu este neaparat relevanta. El este totodata inceputul unei serii, asa ca trebuie privit si din aceasta perspectiva. Este posibil ca urmatoarele filme sa fie mai bune, mai bine primite de public, mai infricosatoare, mai pline de sange. Ori este posibil ca ele sa dezamageasca si sa traga in jos intreaga serie. Ramane sa ne convingem.
Inainte de incheiere, vreau sa fac un scurt comentariu legat de titlu. In engleza titlul este identic cu cel al filmului din 1994. In romaneste insa, traducerea difera radical: daca in 1994 filmul a fost tradus Corbul (o traducere logica, evidenta, fireasca), acum traducerea este aparent de neinteles. Insa The Crow: Iubire si razbunare este de fapt o traducere specifica vremurilor pe care le traim. Nu mai avem Corbul, nu mai avem Razboiul stelelor, ci avem o struto-camila in romgleza cu care empatizeaza toti corporatistii angajati, respectiv toti corporatistii wannabe. Nu ma mir, nu acuz, doar constat.
Per total, The Crow: Iubire si razbunare este un film bun daca este privit de sine statator. Promite mult, ar putea creste in intensitate. Eu ma declar multumit si va indemn pe toti sa mergeti sa-l vedeti #lacinema (un titlu in romgleza se potriveste perfect cu unul sau mai multe hashtaguri #cumarveni)!
The Crow: Iubire si razbunare intra in cinematografe din 30 august 2024, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment!
Be the first to leave a reply