Trauma si Bennet Omalu – cum sunt fotbalistii batuti la cap pana mor

Trauma si Bennet Omalu – cum sunt fotbalistii batuti la cap pana mor

„Dumnezeu e pe primul loc. Fotbalul pe-al doilea.” E un citat din filmul Trauma, cu Will Smith, despre o poveste adevarata. Poate ca fotbalul european presupune ceva riscuri pentru sanatatea mentala a fotbalistilor, printre care sa-ti zica Becali cu cine si cu cine nu sa iesi la intalnire, dar cam la asta se rezuma. In schimb, fotbalul american e mult mai violent iar acest film povesteste faptele reale care au dus la moartea in chinuri sau sinuciderea unor legende ale acestui sport.

Trauma Concussion

Trauma si Bennet Omalu

Will Smith, vizibil schimbat si cu-n accent nigerian cel putin incantator, este Bennet Omalu. Pardon, Dr. Bennet Omalu. Trebuia mentionat, caci personajul tine foarte tare la titulatura lui.

Dr. Bennet Omalu e portretizat ca un legist atipic: performeaza autopsiile cu minutiozitate, ca si cum pacientii ar fi inca vii. Ba chiar vorbeste cu ei, ca si cum acest lucru ar fi realizat o legatura emotionala pacient-doctor. Iar cel mai curios lucru: scotea bani din propriul buzunar pentru a face analize care sa cerceteze morti suspecte.

Ei, si acest personaj glumet si modest, extrem de dedicat muncii sale, descopera faptul ca exista o stransa legatura intre fotbal si functionarea creierului unor jucatori retrasi din activitate. Doar ca vestea proasta era ca oricat de adevarata era ipoteza lui, era in joc o afacere de miliarde de dolari: Liga Americana de Fotbal. Iar bossii acesteia nu aveau sa renunte la masinaria lor de facut bani doar pentru ca niste fotbalisti au innebunit si s-au sinucis, nu?

Trauma

Scena mea preferata

Este una in care Dr. Bennet Omalu incearca sa obtina sprijinul unui renumit doctor, pentru a-si publica descoperirea intr-un jurnal medical. Pentru acest lucru, personajul incepe sa faca o analogie intre animalele care, in mod firesc, traiesc administrandu-si lovituri puternice la cap, si oamenii.

Iar modul cum povesteste ca ciocanitoare are un sistem natural prin care sa-si protejeze creierul impotriva ciocanitului iar apoi dezvolta consecintele pe care loviturile din fotbal le produc jucatorilor…e absolut amuzant, interesant si socant, deopotriva.

Concussion Trauma

Dincolo de film…

  • Filmul se inspira din realitate, Dr. Bennet Omalu exista si chiar a performat 2 autopsii in fata lui Will Smith si a scenaristului-regizor Peter Landesman, pentru ca acestia sa intre in atmosfera povestii;
  • Lupita Nyong’o, castigatoare la Oscar, a fost prima alegere pentru rolul Premei
  • In realitate, cercetarea sefului lui Omalu a avut loc cu luni inainte ca cercetarea sa sa fie publicata
  • Filmul a fost realizat ca sa surprinda cat mai autentic realitatea, fara a menaja Liga de Fotbal, despre care s-a descoperit ca a facut presiuni pentru ca vina sa sa nu fie accentuate in film

Hai la cinema!

Daca vrei sa vezi Trauma (si crede-ma, merita vazut), sa stii ca apare astazi, 5 februarie, distribuit de Intercom. Vizionare placuta!

Articolul despre filmul Trauma a fost scris de Diana Duca. Pe ea o puteti citi pe DianaDuca.ro, insa mai multe despre omul din spatele acelui blog puteti afla citind interviul acord de Diana blogului meu personal, EmilCalinescu.Eu. Fiind si ziua ei de nastere astazi (6 februarie), ii uram Dianei la multi ani si cat mai … putine traume 🙂 Salutari CINEMILE tuturor!

. Niciun comentariu la Trauma si Bennet Omalu – cum sunt fotbalistii batuti la cap pana mor. Categories: 2016, Filme noi. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.