Vacation – Vacanta cu peripetii

Vacation – Vacanta cu peripetii

Vacation 2015 POSTER

Introducere Vacation – Vacanta cu peripetii

Vacation – Vacanta cu peripetii se anunta a fi un sequel (si nu remake, asa cum gresit este prezentat prin unele parti) al unei serii de filme din anii 80 (National Lampoon’s Vacation, care debuteaza cu Vacation, tradus la noi O vacanta de tot rasul). Trailerul nu suna deloc promitator (as fi zis dimpotriva), insa primul film fusese extrem de apreciat. Nu l-am vazut, dar toti care-l vazusera fusesera incantati de el. Pronosticasera, de asemenea, ca-mi va placea si mie. Un singur lucru ma intrebam: ce i-a apucat pe producatori sa continue o serie, fie ea si de succes, de acum 20 de ani?

Posterul filmului din 1983, cel cu care debuta seria.
Posterul filmului din 1983, cel cu care debuta seria.

Rezumat Vacation – Vacanta cu peripetii

Noua generatie Grisworld revine, destinatia finala fiind aceeasi: parcul de distractii Walley World, Rusty Grisworld vrand sa urmeze exemplul tatalui sau. Ei vor merge in aceasta frumoasa aventura intr-o masina speciala: Honda Albaniei. Ce urmari va avea aceasta calatorie si cum se va termina ea va las pe voi sa descoperiti 🙂

John Hughes
John Hughes

Puncte de interes Vacation – Vacanta cu peripetii

  • John Hughes, autorul seriei, este printre scenaristii acestei continuari. El este, printre altele, scenaristul seriei Home Alone. Alaturi de el cei doi regizori, Jonathan M. Goldstein si John Francis Daley.
  • In distributie ii intalnim pe Ed Helms (Stu din Hangover), Christina Applegate (cunoscuta in Romania mai ales prin intermediul serialului Familia Bundy, unde a interpretat-o pe Kelly Bundy), Chris Hemsworth (James Hunt in Rush) si Leslie Mann (Kate King din The Other Woman).
  • Pentru cine a vazut seria precedenta, Rusty Grisworld este acum capul familiei, in seria precedenta el fiind unul dintre pusti.
  • Filmul m-a facut sa-mi doresc si mai mult sa ma dau intr-un roller-coster. Este in planurile pe anul viitor 🙂 (e drept, la unii efectul ar putea fi contrar).
  • Ramaneti pana la final, veti vedea o succesiune de poze extrem de bine realizata. Nu va zic mai multe, va spun doar sa nu va grabiti sa plecati din sala de cinema 🙂

Vacation 2015 car

  • Inchei punctele de interes cu unul special: masina albaneza cu care familia Grisworld merge in vacanta este una facuta special pentru acest film. Detalii despre ea gasiti AICI si AICI (interesant fiind faptul ca in film apare si masina din seria precedenta). Va las in compania a doua clipuri de prezentare a acestei frumoase masini.

Puncte tari Vacation – Vacanta cu peripetii

  • Un road-trip extrem de antrenant si bine legat. Timpi morti aproape zero, nicio faza nu pare scoasa din context.
  • Cateva faze memorabile la care pana si cei mai pretentiosi vor rade cu gura pana la urechi.
  • Dintre actori, cele mai bune roluri le au Ed Helmes, in rolul tatalui pampalau, insa extrem de atasat de familie, si cei doi copii.
  • Se face o legatura frumoasa cu seria precedenta, inclusiv prin intermediul masinii intalnite in seria din anii 80. O legatura frumoasa si, in multe locuri, amuzanta.

Vacation cars 1983 2015

Puncte slabe Vacation – Vacanta cu peripetii

  • Nu sunt pudic, dar unele glume mi s-au parut exagerate: cand intra ei in rahat, la propriu, ori atunci cand o blonda care-i facea cu ochiul lui Rusty este pur si simplu spulberata de pe sosea.
  • Christina Applegate are o intrerpretare extrem de slaba. Pur si simplu nu o prinde rolul.
  • Personajele se schimba, in cateva momente, brusc si inexplicabil. Aici ma gandesc intai si intai la cei 2 frati, care brusc devin prieteni.
  • Trailerul trage mult in jos filmul. Daca la alte filme in trailer vedeam TOATE scenele amuzante, filmul neavand ce altceva sa ofere, in acest caz este cam invers, in trailer imi pare c-au fost incluse cele mai neamuzante scene. Cine-o fi facut, oare, acest trailer?

Opinii Vacation – Vacanta cu peripetii

Vacation – Vacanta cu peripetii m-a surprins in mod extrem de placut si a reusit sa ma convinga sa vad si filmele precedente. Un singur actor ales nepotrivit, Christina Applegate, nu reuseste sa strice senzatia generala a filmului: un sequel bine-facut, extrem de amuzant si foarte oportun. Sa vedem cum va continua aceasta serie, o astept cu interes.

Despre Vacation – Vacanta cu Peripetii au mai scris Malaezu si Andreea Mihaila.

Vacation – Vacanta cu peripetii intra de azi in cinematografe, fiind distribuit in Romania de Freeman Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor!

Punctul de sosire: Walley World
Punctul de sosire: Walley World
. 1 comentariu la Vacation – Vacanta cu peripetii. Categories: 2015, Filme noi. Tags: , , , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “Vacation – Vacanta cu peripetii

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.