A thousand and One – American Independent Film Festival 2023
A thousand and One a fost, in ordine cronologica personala, PRIMUL film vazut la American Independent Film Festival 2023. Am revenit la Cinemateca Eforie (nu e deloc cinematograful meu preferat, insa are 2 mari calitati: publicul de-o calitate evident superioara si faptul ca nu are semnal, cel putin pe cele 2 retele mari) pentru un film care mie-mi suna a „O mie si una de nopti”. Nu citisem nimic despre film, voiam sa ma surprinda, insa titlul asta imi sugera.
Inez isi rapeste fiul din mainile statului, al sistemului de asistenta sociala, si fuge cu el la New York sa isi inceapa o viata noua. Spera sa nu fie prinsi ori macar sa reziste pana cand Terry implineste 18 ani. Cei 2 se au doar unul pe altul, iar secretul lor trebuie sa-l pastreze cu sfintenie.
Ce a impins-o pe Inez sa recurga la acest gest, cine o mai ajuta in cresterea copilului si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Acum ar trebui sa va vorbesc despre acest film, despre temele pe care le abordeaza, despre motivele pentru care m-a impresionat sau nu (in acest caz, chiar m-a impresionat, inclusiv cu „twistul” de final). Problema e ca daca as face toate acestea, ca la carte, as face spoilere. Multe.
Asa ca va voi vorbi strict despre ideea de copil institutionalizat. E drept, in SUA nu cred ca situatia e identica cu cea din Romania, dar chiar asa, un camin de copii mi se pare cea mai rea optiune pentru un copil. Drept urmare, „a rapi” un copil dintr-un astfel de institut, desi pe hartie este o infractiune, una care are o pedeapsa clar stabilita, mi se pare un lucru util. Evident, depinde care este scopul. Insa daca scopul este ca sa-l cresti tu, indiferent cu ce te ocupi, indiferent cine esti tu, mi se pare ca faci un bine, nu un rau.
Mi-a placut modul in care a fost construita povestea, mi-a placut suspansul permanent (practic, in fiecare moment cineva putea sa-i dea in gat ori, indirect, involuntar, ei puteau sa se dea singuri de gol), mi-a placut modul in care ne este aratata societatea prin intermediul acestei familii disfunctionale.
Mi-au placut mult actorii, in special ea, Teyana Taylor, cu o interpretare excelenta, chiar daca si copilul interpreteaza foarte bine. Ea, insa, exceleaza, merita toate aprecierile.
Evident ca nu este un subiect interesant pentru publicul larg, asa ca nu-l vom vedea pe marile ecrane. In mall-uri nu are ce cauta, desi pe alocuri este film de popcorn. Nu ca este entertainment, ci pentru ca are un ritm lent care-ti permite in multe momente sa mananci popcorn, sa iei o gura de suc. Sa respiri, altfel spus.
A thousand and One este un film tipic de festival si, dati-mi voie sa va spun, este un film emblematic pentru American Independent Film Festival: are atmosfera americana, ne vorbeste despre SUA, despre cultura ei, avem in prim-plan o familie de culoare, insa totul este necomercial. Nu radem, insa ne simtim in America. Nu in America aia cool, unde ti-ai dori sa te afli, ci in America aia naspa, unde unii se chinuie sa TRAIASCA. Unde se munceste, unde te uiti in toate partile sa vezi cine te urmareste, unde exista riscul sa se uite urat la tine. Si unde nu mai stii cine esti. Si unde esti dezamagit cand autoritatile afla cine esti cu adevarat.
Nu va spun de ce se cheama A thousand and One, asta va trebui sa descoperiti singuri, dar va indemn sa-l vedeti. Nu stiu unde, dar poate-l veti gasi pe vreun streaming ori in vreun festival. Aveti ce vedea in el, chiar daca stiu ca nu ar face nici macar 1000 de spectatori daca ar intra in circuitul normal al cinematografelor.
Be the first to leave a reply