Alina Gheorghe: La Casa de Papel – cel mai tare serial al anului 2019

INTRODUCERE LA CASA DE PAPEL

 

La Casa de Papel este, din punctul meu de vedere, cel mai tare serial al anului 2019 și, culmea, este un serial spaniol, genul thriller, să-i spunem, combinat cu accente dramatice și romantice. Deși premierea a avut loc în 2017, eu abia anul acesta am văzut cele 3 sezoane. Unde? Pe Netflix, evident!

Acum probabil o să vă întrebați ce ar putea fi așa special la un serial spaniol de îl laud eu cu atâta înfocare și mă gândesc cu groază la faptul că am de așteptat până în 2020 pentru sezonul 4, care nu o să aibă, probabil, mai mult de 10 episoade a câte 34-50 minute fiecare.

Ce naiba, este telenovelă? Sigur că nu este telenovelă și, tot din punctul meu de vedere, este mai palpitant și mai incitant și decât ultimul sezon Game of Thrones care, fie vorba între noi, s-a încheiat într-un mod execrabil. Dacă vă plac filmele cu jafuri, spargeri, scene palpitante, răsturnări de situații, jocuri psihologice, tot felul de situații limită și scene surprinzătoare de amor, atunci acesta este serialul pe care trebuie neapărat să îl vizionați.

Filmele spaniole și serialele spaniole, mai cu seamă, au ceva special, au ceva în plus față de filmele americane, de exemplu. În filmele spaniole pasiunea este accentuată, actorii parcă joacă mai cu patos și sunt și mai expresivi. Emoția și mesajul ajung exact acolo unde trebuie, când trebuie, fără urme de îndoială. Actorii din filmele spaniole parcă joacă cu o plăcere nebună.

Din categoria serialelor spaiole care mi-au plăcut se numără și Los Hombres de Paco (Oamenii lui Paco) și El Barco (Vaporul). Am văzut de-a lungul vieții mele o mulțime de alte seriale, printre care și Dinastia Tudorilor, The Originals, Cernobîl, Prison Break, Spartacus, Dexter, Mentalistul, Game of Thrones, Lie To Me, Westworld, Suits, Hannibal, True Blood,  Teen Wolf, The Vampire Diaries, Demonii lui Da Vinci, Homeland și multe multe altele, însă vă pot spune cu certitudine că La Casa de Papel să află în top 3 cele mai impresionante seriale pe care le-am văzut vreodată.

 

REZUMAT LA CASA DE PAPEL

 

Acțiunea se petrece în Madrid, Spania. El Profesor, un tip misterios, subestimat de societatea în care trăiește, fiul unui hoț, un psihopat bun, genial până-n măduva oaselor lui, organizează cea mai ambițioasă spargere gândită vreodată de mintea umană alături de alte opt persoane certate cu legea, dar cu niște abilități extraordinare. Scopul pe care El Profesor îl are și pe care dorește să îl ducă la îndeplinire cu ajutorul celor opt este să intre în Monetăria Regală a Spaniei, să tipărească 2,4 miliarde de euro în doar 11 zile, să manipuleze situația, cei 67 de ostatici și forțele poliției atât de abil încât nimeni să nu fie rănit și toți să poată fugi cu bănetul.

Banda creată de El Profesor are niște principii clar stabilite: sunt excluse relațiile intime între membrii ei, nu au voie să-și spună numele real, de aceea fiecare primește numele unui oraș, nu au voie să împărtășească unii altora chestiuni personale și nu trebuie sub nicio formă să se abată de la plan.

Credeți că vor reuși El Profesor, Tokio, Moscova, Nairobi, Rio, Berlin, Helsinki, Oslo și Denver să tipărească toți bani și să scape basma curată fără pierderi omenești? Credeți că vor rezista tentației de a nu se îndrăgosti între ei? Credeți că lipsesc nebuniile, obsesiile și scenele cu puternic impact emoțional? Nu, nu lipsesc și vă invit să urmăriți și voi cel mai tare serial al anului 2019 – La Casa De Papel.

 

PUNCTE FORTE LA CASA DE PAPEL

 

  • Firul poveștii este atât de complex încât chiar ai în permanență impresia că planul a fost conceput de o minte genială.
  • Psihologia personajelor este fascinantă.
  • Abilitatea fiecărui personaj a fost gândită foarte bine.
  • Fiecare episod are câte un punct culminant, presărat cu mult suspans, în care crezi că totul se va destrăma și ei vor fi arestați.
  • Fiecare episod vine la pachet cu încercări și situații limită pe care ei reușesc nu doar să le depășească, ci chiar să le transforme în adevărate atuuri pentru ei.
  • Fiecare episod este captivant, palpitant și incitant.
  • Fiecare episod are și câte un tâlc.
  • Fiecare episod te determină să te îndrăgostești și mai tare de unul dintre personaje. Feblețea celor mai înfocate fane este El Profesor, mie cel mai mult îmi plac Berlin (psihopatul rău) și Denver (inocentul și nebunaticul bandei).
  • Fiecare episod te face să te mai uiți la unul și la încă unul și la încă unul și parcă n-ai vrea să se sfârșească deloc povestea lor, dar se sfârșește mai repede decât ne-am dori.
  • Muzica din serial foarte frumoasă.
  • Serialul este un adevărat fenomen și poate concura lejer cu alte seriale din aceeași categorie.

 

PUNCTE SLABE LA CASA DE PAPEL

 

  • Cel mai mare defect al serialului: sezoane de cel mult 13 episoade, a câte 34-50 minute fiecare. De fapt, doar sezonul 1 are 13 episoade, sezoanele 2 și 3 au doar câte 8 episoade. Ceea ce este cumplit de nesatisfăcător.
  • Din punct de vedere psihologic, cred că nebunia și genialitatea lui El Profesor puteau fi mai accentuate decât sunt deja.

Vrei să râzi, să plângi, să te bucuri sau să stai cu inima la gură urmărind un serial? Atunci te invit să vizionezi La Casa de Papel, garantez că o să îți placă.

Acest articol despre La Casa de Papel a fost scris de Alina Gheorghe, inițiatoarea proiectului de dezvoltare personală Buzău – Vocea Creatoare.

. 3 comentarii la Alina Gheorghe: La Casa de Papel – cel mai tare serial al anului 2019. Categories: Seriale. Tags: .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

3 thoughts on “Alina Gheorghe: La Casa de Papel – cel mai tare serial al anului 2019

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.