Amal – TIFF 2024
Amal este un film care m-a enervat. M-a scos din sarite, m-a facut sa ies plin de nervi din sala de cinema. E drept, filmul este excelent, de la exceptional in sus, insa situatia in sine ma scoate din sarite.
Pe scurt de tot, Amal este o profesoara de literatura care vrea sa-i educe pe copii sa-si puna intrebari, vrea sa le dezvolte spiritul critic. Si vrea sa-i faca toleranti. Scandalul incepe cand una dintre eleve, Monia, este acuzata ca ar fi lesbiana. Problema era dubla: nu doar ca era o lesbiana in clasa, dar mai era vorba si de o lesbiana de origine musulmana.
Amal ii ia apararea adolescentei, considera ca n-a gresit cu nimic, insa elevii de origine musulmana nu pot accepta acest lucru. Sunt radicalizati atat de familiile din care provin, dar si de profesorul de religie. Nu va spun ce pateste Monia, nu spun cum se termina totul, va trebui sa descoperiti singuri.
Cazul profesorului de religie insa mi se pare cel mai revoltator. Ca sa intelegeti, va spun asa: profesorul de religie nu este ales de scoala, ci de un centru sau institut de studii islamice belgiene. Scoala nu poate nici sa-l dea afara. Iar la orele de religie nu poate intra oricine, trebuie sa ceri voie si intri cu aprobare.
Deci un fel de stat in stat. Autonomie deplina, nu raspunde decat in fata lui Alah. La fel cum in anumite cartiere belgiene politia nu are curajul sa intre, acolo legea o fac altii, nu reprezentantii statului.
Filmul Amal, altfel foarte bine regizat, cu interpretari excelente, ne arata doar varful icebergului, doar efectul. Cauza, cum s-a ajuns acolo, nu ne-o arata. Se invoca la un moment dat extrema dreapta, de ce X e extremist. De fapt, stanga (mai mult sau mai putin extrema) a generat toate aceste probleme. Toleranta prost inteleasa, statul slabit si ulterior frica au generat ceea ce vedem in film.
Cine vrea sa rezolve o problema trebuie sa se uite la cauzele acesteia. Tratarea strict a efectelor este contraproductiva. Absurda chiar. Ca si cum ai trata febra cu paracetamol, fara sa te intereseze ce anume a generat acea febra. Uneori febra in sine e utila, te vindeca, este modalitatea organismului de a se lupta cu boala. Deci tratarea febrei ar putea fi nu doar inutila, ci chiar nociva. Contraproductiva. Ilogica pentru cei cu niscaiva studii medicale.
Eu ma bucur ca (inca?) nu avem astfel de probleme, ca nu avem (inca?) musulmani radicali, ca suntem totusi mai toleranti vizavi de homosexualitate. Asta nu inseamna ca n-avem ce invata dintr-un astfel de film.
Eu l-as recomanda cu precadere profesorilor, pentru a vedea cum arata un profesor adevarat, un profesor care merita respectul tuturor. Si i-as intreba la final ce ar face ei intr-un astfel de caz. Ei ca profesori, care au puterea de decizie in consiliu.
Pentru ca eu de obicei ma pun in locul personajelor, de aceasta data m-am pus in locul CELORLALTI: al elevilor, al parintilor, dar si al profesorilor. Oare cum as fi reactionat? Oare as fi dorit sa se bage gunoiul sub pres? Vreau sa cred ca-s un om foarte bun, ca nu as tolera asa ceva. Dar tot eu vreau sa cred ca nu sunt ipocrit. Drept urmare, chiar nu stiu ce as fi facut. Atitudinea profesorilor, niste oameni culti, exemple pentru noi, mi s-a parut revoltatoare. Absurda. Inteleg teama, insa nu pot s-o aplaud, sa fiu de acord cu ea. Sa o incurajez in vreun fel exclus.
Mergeti sa vedeti Amal si intrebati-va, macar cateva secunde, ce ati face daca ati afla de o astfel de discriminare din cartierul vostru. Mie fix asta mi se pare esential: stiu ca exista oameni nebuni, dereglati, spalati pe creier, multi dintre ei sunt cauze pierdute; insa ESTE FUNDAMENTAL sa ne comportam tolerant noi ceilalti.
Be the first to leave a reply