Bun Venit in Germania – Willkommen bei den Hartmanns (2016)

Gandesc deseori stereotipic. E drept, multe stereotipuri sunt bazate pe experiente personale. Iar despre nemti, de cand am fost in Germania, gandesc doar stereotipic. Ii consider roboti, lipsiti de umor, lipisiti de empatie. Iar limba, atat de diferita, atat de ciudata, imi inspira acelasi lucru.

Din aceste motive am tot timpul reticente cand aud ca urmeaza sa apara o comedie germana. Pentru mine termenii sunt contradictorii. Refuz sa cred ca oamenii aia atat de seci, atat de robotizati, ar putea face comedii.

Comedii pot face latinii, pot face americanii, pot face englezii, cu umorul lor, dar nemtii?

Aseara, la Happy Cinema din Liberty Mall, am vazut comedia Bun Venit in Germania – Willkommen bei den Hartmanns. Este un film despre marea problema a ultimilor ani din Germania: imigratia.

O familie normala nemteasca, cu problemele ei, hotaraste sa adopte un refugiat. Acesta era nigerian, de religie musulmana. Ce probleme are acesta de infruntat, cu ce alte probleme se confrunta familia si cum se termina toate ramane sa descoperiti voi.

Ceea ce mi-a placut mie la acest film, dar si ce mi-a displacut, si doresc sa subliniez:

1. Umorul. Este diferit, nu este nici de mahala, de autobaza, ca-n comediile usoare americane, nu este nici bulevardier, apropiat de teatrul frantuzesc, nu este nici umorul britanic. Ca sa va dau un exemplu, desi este vorba de un negru, nu avem niciun fel de gluma rasista la adresa sa. Cateva referiri la religia sa, asta da, dar nu umor grosolan. Intr-o faza, de exemplu, intr-o mica bataie in care este implicat, in el se arunca cu portocale. Daca aveam un regizor american cu siguranta pe acea masa din casa s-ar fi gasit banane, iar atacatorul ar fi aruncat in el cu aceste fructe. E drept, unii ar vedea acest aspect drept o frica, o teama foarte mare a nemtilor sa faca glume rasiste dupa experienta nazista traumatizanta.

2. Nu mi-au placut cum au fost portretizati, caricaturizati excesiv, neo-nazistii. Sa va spun contextul: era vorba de un cartier linistit din Munchen (oras mare, deci, nu cine stie ce orasel minuscul). Drept urmare, ca neo-nazisti, in fata casei care gazduia acel imigrant nigerian, se aflau un taximetrist obsedat (nemultumit ca era constant refuzat de fiica mai mica a sotilor care-l adoptasera pe nigerian), o vecina vesnic nemultumita (de tot si de toate) si niste prieteni de-ai lor. Toti pareau pampalai, avand niste fete triste. Aveau in mana niste faclii, niste bete cu foc, insa de aruncat aruncau cu pietre. Focul pareau ca-l tin doar sa faca lumina, desi, logic, era zi.
Inteleg dorinta nemtilor de a ironiza grupurile neo-naziste, inteleg dorinta de a face o comedie, de a nu avea scene dure, de actiune, dar nici chiar asa. Sa nu mai zic de grupul anti-nazist, format din nu se stie cine, pe care-i vedem doar venind si cam atat. Cine-s aia? Neo-comunistii? Ultra-liberalii? Crestin-democratii lui Merkel?

3. Fara sa fac spoiler, filmul decurge intr-un sens, totul decurge frumos, pentru ca finalul, brusc, sa devina ultra-fericit. De ce si comediile nemtesti trebuie sa fie precum cele americane, sa trebuiasca sa se termine musai fericit? Nu ca aveam ceva cu el, ca mi-as fi dorit sa pateasca ceva, dar parca prea s-au potrivit toate. Ce e mult strica.

4. Ziceam ca mi-a placut si deja i-am observat doua defecte, asa ca trebuie sa va mai spun o calitate a sa: foarte bine jucat. Foarte-foarte bine jucat. Nu am observat vreun actor care sa fi jucat slab. Poate doar pisica familiei, care aparea prin cadru fara prea multa logica. Mai are de lucrat pisica (una tarcata si destul de miorlaitoare altfel).

5. Este o scena, la un moment dat, in care un avocat, unul dintre personaje (nu va zic mai multe), ofera spaga pentru a iesi din sanatoriu. Pe mine m-a bucurat chestia asta din 3 motive: 1. Uite ca si nemtii dau spaga. 2. Asa aflam cum de sunt atatia nebuni in libertate. 3. Am simtit in sfarsit ca a(ve)m ceva in comun cu nemtii :))

Legat de acest unic aspect, ma gandeam la tara noastra si la valul de imigranti care vine. Ma gandeam ca personal nu as putea adopta niciodata un imigrant, nu sunt atat de generos si nu cred ca voi putea fi vreodata. Ce pot spera este sa nu ma insor vreodata (ma rog, aici ar trebui sa se opreasca fraza, dar dintr-un motiv necunoscut o continui) cu o nevasta care sa fie opusul meu din acest punct de vedere si care sa reuseasca sa ma convinga sa fac acest pas.

Eu apreciez pe cei care au aceasta putere, care reusesc sa faca acest pas, si asta tocmai pentru ca eu nu sunt capabil de asa ceva. Nu pot. Pur si simplu nu pot.

Bun Venit in Germania – Willkommen bei den Hartmanns intra din 22 septembrie in cinematografele din toata tara, fiind adus in Romania de CineEurope. Salutari CINEMILE tuturor!