Cantecul numelor uitate – The song of names
Cantecul numelor uitate, surpriza oferita de Happy Cinema cinefililor care se incumeta sa calce pragul salilor de cinema, este mai mult o promisiune decat o certitudine, o speranta, fara sa atinga pragul de a-l putea numi dezamagire. Spun asta inca din startul articolului, pentru a nu mari inutil suspansul.
Filmul ne plimba pe mai multe continente, alternand de asemenea si perioadele de timp. Incepem in 1951, an in care Dovidl Rapaport urma sa sustina un concert la Londra. Martin, prietenul sau din copilarie, alaturi de care a crescut, le garanteaza tuturor ca Dovidl va veni. Dar acesta nu vine si dispare fara urma. Nimeni nu mai stie nimic de el, insa Martin nu inceteaza sa se gandeasca la el. Atunci cand ajunge la pensie, hotaraste sa se concentreze pe gasirea prietenului sau din copilarie. Puntea de legatura, link-ul, obiectul prin intermediul caruia reuseste sa-l gaseasca, este o vioara speciala pe care familia lui Martin i-o cumparase micutului Dovidl.
Practic, vedem alternativ copilaria lor (din timpul razboiului) si prezentul, cel in care Martin il cauta pe prietenul sau din copilarie. Noua scanteie, noul pretext de care se agata Martin, este un cersetor batran care canta intr-un fel unic. De acolo incepe Martin sa faca sapaturi: cine l-a invatat pe acel cersetor, altfel extrem de talentat, sa cante in acest mod?
Nu va zic cum se termina totul, desi filmul pacatuieste, printre altele, prin predictibilitatea sa. Si, ca lucrurile sa fie chiar mai rele decat atat, nici macar motivatia din spate nu este una solida.
Multa lume si-a adus aminte de filmul History of Love (Povestea iubirii), regizat de regizorul francez originar din Romania Radu Mihaileanu (etnic evreu). Diferentele fata de acel film sunt multe, cea fundamentala fiind importanta obiectului: acolo cartea este fundamentala, este cea care leaga totul, in timp ce aici, in Cantecul numelor uitate, vioara era doar un pretext.
” -Cautati vioara sau pe proprietarul acesteia?
Pe ambii, de fapt.”
Cu riscul de a face un usor spoiler, un concert special este punctul culminant al altui film de-al lui Radu Mihaileanu, Concertul. Acolo un fost dirijor evreu al Teatrului Balsoi este dat afara din motive politice de Brejnev si ajunge om de serviciu in teatru. Dupa ce intercepteaza un email trimis din Franta, hotaraste sa-si stranga trupa sa veche si sa concerteze in Franta in locul trupei oficiale a teatrului moscovit. Concertul in sine, punctul culminant, este mult mai emotionant si mai bine realizat. Aici, in Cantecul numelor uitate, concertul ne este prezentat fugar.
Nu am zis nimic despre cei 2 mari actori care ar trebui sa atraga publicul catre salile de cinema, Clive Owen si Tim Roth, pentru ca nu prea stiu ce ar trebui sa spun despre ei. Pe de-o parte, rolurile lor sunt alese in mod nefericit, sunt clar incomodati de partitura pe care trebuie s-o joace. Pe de alta parte, insa, ei reusesc in mod paradoxal sa salveze filmul de la mediocritate. Este ca si cum ai pune un jucator de fotbal genial pe un alt post decat cel pe care joaca si ai descoperi ca s-a descurcat decent si acolo; da, putea fi mult mai util in alta parte, dar bine ca l-ai avut in echipa. Cam asa si cu cei 2 mari actori.
Cantecul numelor uitate este un film mediocru spre decent, care mai mult promite decat livreaza, dezamagind chiar in unele privinte. Nu este un film prost, de nevizionat, insa cu siguranta sansele sa pleci dezamagit din sala de cinema sunt mult mai mari decat cele de a pleca multumit.
Cantecul numelor uitate intra in circuitul normal al cinematografelor din 21 mai 2021, fiind distribuit in Romania de Prorom si HappyCinema. Eu l-am vazut, in regim de premiera, la Happy Cinema Bucuresti din Mall Liberty.
Se deschid toate cinematografele? La București mă refer.
Cineplexx se deschide din 28 mai (Mall Baneasa si Auchan Titan). CinemaCity inca nu stiu oficial.
Mulțumesc. De-abia aștept să intrăm în normal. Când a inceput nebuneala urma să stăm două săptămâni închiși în case. A trecut mai bine de un an! 🙁