Cel mai frumos cuplu – Das schönste Paar – TIFF 2019
Cel mai frumos cuplu este un cuplu de tineri profesori merge in vacanta in Mallorca. Acolo, considerand ca sunt in strainatate, ca nu-i cunoaste nimeni, hotarasc sa faca sex pe plaja, in vazul lumii. Din pacate, distractia lor ii va costa, caci sunt vazuti si urmariti de un grup de tineri, toata seara traumatizandu-i atat fizic, cat mai ales psihic. El a fost batut, iar ea violata. Au avut nevoie de multe sedinte de terapie pentru a trece peste.
Si trecusera peste, pana cand, intr-o seara, la o shaormerie, el da din intamplare peste unul dintre agresori. Atunci totul ii revine in minte, trauma iese din nou la suprafata. Cum vor face ei fata si cat de mult le va schimba viata ramane sa descoperiti singuri.
Partea interesanta, relevanta, la acest film este cea legata de … vinovatie si iertare. Cele doua merg mana-n mana, la pachet. Intai si intai, este o discutie interesanta legata de cat de mult au gresit ei. Un sex pe plaja, in aer liber, in vazul tuturor, este un lucru grav? Un lucru care ar trebui sa fie sanctionat? Sa fie (atat de) aspru pedepsit? Nu discutam de partea legala a problemei, ci de latura psihologica: un cuplu care a fost surprins facand sex pe plaja ar trebui sa se simta vinovat? Cei doi i-au provocat pe agresori? Putem vorbi, oare, despre victime provocatoare, in intelesul criminologic?
Pe de alta parte, in ce masura ar trebui sa-ti dedici viata prinderii acestor infractori? Ar fi in interesul tau personal si al societatii in general pedepsirea vinovatilor? Iti da un sentiment de usurare, de satisfactie, sa-i vezi pedepsiti din punct de vedere penal?
E o replica foarte dubioasa in acest sens, spusa de ea catre el, despre acel faptas intalnit intamplator: „Pai daca are prietena inseamna ca nu mai este nevoit sa violeze”.
Fara sa fie vorba strict in acest film, incercati sa va puneti in pielea urmatoarelor personaje:
- In pielea acelui cuplu, a victimelor. Imaginati-va, chiar daca e IMPOSIBIL sa-ti imaginezi si sa ai impresia CA STII prin ce trec oamenii respectivi, ca ati fi in locul lor: cat de vinovati v-ati simti, cum v-ati comporta pe viitor, cat de sudat ca si cuplu ati fi in continuare?
- In pielea prietenilor acelui cuplu. Daca auziti ca un prieten de-al vostru a trecut prin asa ceva, cum ati reactiona|? Cum v-ati comporta cu el? Uneori, se spune ca cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa te comporti NORMAL cu el, cu victima, sa nu-l compatimesti non-stop, sa nu ii arati non-stop MILA.
- Prietenii faptasilor: cum ati reactiona daca ati afla ca unul dintre prietenii vostri a fost implicat intr-un astfel de eveniment oribil? Ati rupe legaturile cu el, l-ati reclama la politie (desi dovezi, in afara de ceea ce a zis, e posibil sa NU aveti)? Ati putea ignora complet incidentul, sa spuneti ca FATA DE VOI s-a comportat EXEMPLAR? Ori, poate, nu i-ati crede pe ceilalti, ci i-ati da crezare numai lui (in cazul in care el NU si-ar recunoaste fapta).
- Cum ai reactiona, ca femeie, daca ai afla ca cel de langa tine a violat o alta femeie? Empatie fata de o alta femeie sau ignorarea completa a trecutului?
E drept, si aici e un mare minus al filmului, nu ni se explica absolut deloc ce e cu acei agresori. Erau si ei nemti, dar cum de se cunosteau si cum de doar unul era in aceeasi localitate cu victimele? Restul nu mai apar deloc, parc-ar fi disparut, s-ar fi evaporat.
Cel mai frumos cuplu este un film excelent, care cu siguranta te va pune pe ganduri. Nu are cum sa te lase rece, chiar daca fiecare se va raporta altfel la el, In functie de propriile experiente personale.
Apropo de film, si cu asta inchei, Cel mai frumos cuplu este format din 2 profesori. Oare cum as reactiona/as fi reactionat eu dac-as fi aflat ca un profesor, cel din fata mea, a fost violat/a? In ce masura un astfel de incident m-ar face sa-mi schimb parerea despre el/ea ca profesor?
Cel mai frumos cuplu a fost vazut la TIFF 2019. Nu are o data oficiala de intrare in cinematografe, nici macar nu se stie daca va intra vreodata. Drept urmare, daca apare pe undeva, ori in vreun alt festival, ori pe alde Netflix si HboGo, eu zic sa nu ratati sansa sa-l vedeti.
Be the first to leave a reply