Dragoste si gloante – Ammore e malavita – musical mafiot (aproape) indian – TIFF 2018

Filmele indiene, in special cele vechi, clasice, au ceva al lor care le face sa nu fie credibile. Sunt povesti frumoase de dragoste, doar ca nu-s deloc credibile. Iar partea cea mai putin credibila, ma tenteaza sa zic incredibila, este atunci cand plang, rad, mor, se bat SI CANTA in acelasi timp. Ma rog, unii zic c-ar fi chestie specifica musicalurilor. Dragoste si gloante, avand titlul original Ammore e malavita, este fix din aceasta categorie.

Faptul ca-i italian si nu e indian este o intamplare. Un accident as spune. Dac-ar fi fost film indian s-ar fi potrivit perfect in peisaj. Ma rog, mai degraba acum 30 de ani, caci acum filmele indiene s-au occidentalizat si ele.

Sa ne intelegem: filmul mi-a placut enorm. Este o combinatie unica si de efect intre filmele cu mafioti, comedii, parodii, musicaluri la misto (caci eu, de felul meu, nu prea pot lua prea in serios musicalurile), filmele indiene si manelele romanesti. Si, va zic sincer, imi plac cam toate (mai putin musicalurile, deci ador sa fie luate la misto), drept urmarea combinarea unor incrediente care-ti plac nu poate sa-ti fie decat favorabila.

Asadar: imi plac filmele cu mafioti, le ador. Nu sunt atat de socat de violenta lor, cand ma uit la un astfel de film ma setez pe asa ceva, drept urmare ma astept oricand sa tradeze cineva, sa moara cineva, din astea.

Comediile le ador, parodiile la fel. Consider ca nu exista film care sa nu poata fi parodiat. Oricat mi-ar fi placut un film, genul lui, modul in care a fost realizat, voi urmari cu placere si parodia sa.

Musicalurile nu-s pe placul meu. Nu pot sa traiesc musicalul. Ma straduiesc, ma poate prinde povestea, dar pana la un punct. Musicalurile, in sine, mi se par usor amuzante. Filmele indiene sunt in aceasta categorie, dar nu-s singurele. Altfel, imi plac filmele indiene si din cand in cand simt nevoia sa vad cate unul.

Manelele romanesti nu au nicio legatura cu filmul. Aparent. De fapt, chiar au. Nu neaparat ca a scris Adi Schiop in teza sa de doctorat acest lucru, eu stiam asta dinainte. Si va rog sa ascultati un pic melodii siciliene vechi, melodii napoletane. Vedeti filmul Dragoste si gloante si s-ar putea ca, facand abstractie de versuri, de limba-n care-s cantate, sa va simtiti un pic la un concert de manele. Sa aiba sound, orchestratie, de manele. Daca asa vi se pare, sa stiti ca n-aveti o problema. Dimpotriva: asa e. Si nu trebuie sa va fie rusine ca va plac manelele. Eu recunosc ca-mi plac, le ascult cu placere si le recunosc sound-ul in orice limba l-as asculta. Iar aici, in Dragoste si gloante, vorbim de manele in proportie de 50%. Nu toate melodiile aveau sound de manele, dar o buna parte da. 50% e un procent aproximativ (sunt si cateva personaje care si ca infatisare par minunati, de aur ori de cine stie unde).

Acum, daca stiti italiana, va informez ca filmul Dragoste si gloante se gaseste pe youtube. Clipul este cel de mai sus. Eu am vazut Dragoste si gloante la TIFF, in Piata Unirii din Cluj (in aer liber, deci) si pot sa spun ca am fost realmente incantat de ceea ce am vazut. E drept, recunosc ca-ntr-o sala de mall s-ar auzi altfel acele melodii, deci daca filmul ar rula si-n cinematografe, m-as duce sa-l revad. Ceea ce oricum intentionez sa fac, sa vedem prin ce metoda, morala sau nu.

Dragoste si gloante este, pana acum, cel mai bun film vazut la TIFF 2018. Filmul care m-a lasat la final cu cea mai misto stare si filmul care, prin originalitatea sa, imi va ramane in minte foarte mult timp.