Ext. Masina. Noapte – TIFF 2024

Ext. Masina. Noapte este din categoria „movies about movies”, adica o nisa care se adreseaza cu precadere celor din industria filmului si celor pasionati de ceea ce este in spatele conceperii unui film.

Ext. Masina. Noapte este format din 3 scene distincte, 3 parti, toate combinand mai multe genuri si stiluri. Regizorul a numit filmul „o poveste despre cum (NU) se face un film”, „un making-of cu aer de cronica absurd/postmoderna”. Ce reprezinta cele 3 scene? Pai simplu: o scena dintr-un thriller, dar si 2 scene despre cum se ajunge pana acolo. Cum se negociaza cu o diva, ce discuta 4 actori intr-o masina, in timp ce merg spre „locul faptei”. Sau asta pare la prima vedere. La o a doua vedere … Lasati, veti descoperi singuri. 🙂

Despre acest film as avea multe de zis, insa totodata simt ca parca n-ar trebui sa spun nimic. Este scurt, in multe momente aproape te adoarme si la final iesi din sala de cinema cu marea nedumerire: de ce am vazut acest film? Care-i scopul lui?

Eu stiu de ce l-am vazut: pentru actori (4 actori mari: Dorian Boguta, Rodica Lazar, Andi Vasluianu si Serban Pavlu). As indrazni sa spun MAI ALES Serban Pavlu. Eu sunt atat de mare fan al lui Serban Pavlu incat as vedea orice film cu el indiferent de subiectul filmului. De scopul filmului. Chiar si cand acesta nu exista.

Eu am mai avut un scop: vazusem acest film la TIFF 2024 si nu intelesesem mai nimic din el. La TIFF e nebunie, vezi minimum 3 filme pe zi, nu ai timp sa digeri un film bun. Eu vazusem 5 filme in ziua aia, am iesit de la Ext. Masina. Noapte cu gandul ca mai am 15 minute pana la urmatorul film. Deci am vazut, n-am inteles, am trecut la urmatorul. Acum, in septembrie, incercam sa-mi amintesc despre ce-i filmul (fara Google) si n-am reusit. Nu stiu daca voi reusi sa-mi amintesc peste 3 luni.

Durata filmului, 73 de minute, este inselatoare: te-ai astepta la un film intens, plin de suspans, pe parcursul caruia stai tot timpul cu sufletul la gura. Nu avem parte de asa ceva, desi exista un moment spre final cand apare o urma de suspans. Cand incepe sa semene a thriller. Nu dureaza mult din pacate. Sau, ma rog, nu cat mi-as dori eu.

Ca-n multe alte situatii, m-am simtit in multe momente in plus in acea sala de cinema. Eu eram prezent, ma uitam la film, incercam sa-l inteleg, dar filmul nu imi era adresat. Nu era pentru mine, chiar daca oamenii nu se suparau ca eram prezent. Chiar dimpotriva.

Este aceeasi senzatie pe care o ai cand asisti din greseala la o cearta conjugala. Ori cand te uiti la emisiuni tip Big-Brother. Adica te poti uita, oamenii se bucura de audienta, de incasari, dar unul ca mine tot nu pricepe de ce s-ar uita.

Titlul este unul greu de inteles, greu de tinut minte: Ext. Masina. Noapte. Ma rog, are sens dupa ce vezi filmul, doar ca el ar trebui sa aiba un scop comercial, sa-ti spuna ceva inainte sa vezi filmul. Chestie pe care o rateaza cu brio, pe care parca-si propune s-o rateze.

Da, sunt o persoana paradoxala: nu am gasit scopul filmului Ext. Masina. Noapte, insa l-am vazut de 2 ori. Cu toate astea, nu regret. Simt ca e ceva acolo, ca am vazut un film pe care trebuia sa-l vad, ca va ramane undeva in strafundurile memoriei mele si ca imi voi aminti de el la momentul potrivit. Cand va sosi acel moment nu stiu.

Si tot la momentul potrivit, oricand va fi sa fie acesta, veti aprecia si acest articol despre Ext. Masina. Noapte. Pana atunci, veti avea aceeasi impresie pe care am avut-o si eu vizavi de film: ca n-are niciun scop. Si eu, si voi avem dreptate si in acelasi timp nu avem dreptate. Un fel de Pisica lui Schrodinger. Avand in vedere ca filmul a fost vazut la Elvira Popescu, loc condus de celebra Popeasca, lucrurile incep sa capete sens. Cel putin in capul meu. Sau DOAR in capul meu. Si al Popeascai probabil.

Ext. Masina. Noapte este produs de Kinosseur, Avanpost Media, Wearebasca, fiind distribuit in cinematografe de Kinosseur. Intra in circuitul normal al cinematografelor din 13 septembrie 2024. In aceeasi seara, va rula si in cadrul evenimentului Noaptea alba a filmului romanesc. Un film care, dupa cum deja v-ati prins dupa titlu, se potriveste a fi vazut noapte. Poate atunci chiar are mai mult sens si un scop. Scop pe care, v-ati prins, nu l-am descoperit din cauza luminii.

. Niciun comentariu la Ext. Masina. Noapte – TIFF 2024. Categories: 2024, Filme romanesti, TIFF 2024. Tags: , , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.