Fara aer – TIFF 2024
Fara aer abordeaza aproximativ aceeasi tema ca si filmul AMAL, si acesta din urma fiind vazut la TIFF 2024.
Cazul prezentat aici, in filmul Fara aer, provine din Romania, chiar daca productia este una maghiara.
Ana este profesoara de literatura (maghiara; in realitate era de limba romana). Este iubita de studenti pentru metodele ei inventive. La un moment dat, pentru a intelege mai bine poezia lui Arthur Rimbaud, Ana le da elevilor sa vada un film. In acest film, Total Eclipse, este aratata relatia poetului Rimbaud cu Paul Verlaine.
Un parinte isi prinde elevul uitandu-se la acest film si o reclama pe Ana. Aceasta este ulterior acuzata de comportament inadecvat pentru propaganda homosexuala. Ramane sa descoperiti singuri cum se termina totul si cine este impotriva profesoarei. Si mai ales, va recomand sa urmariti cu atentie reactiile elevului al carui parinte a pricinuit intregul scandal.
Dupa ce am vazut filmul Fara aer, mi-am dat seama ca am luat 2 decizii bune in aceasta viata: aceea de a nu avea copil si aceea de a nu ajunge profesor.
Caci asa cum stiti, eu am incercat sa ma pun in locul altora. In locul profesoarei e destul de usor, ea a facut fix ce as face si eu. S-a luptat cu morile de vant, dar s-a luptat. Nu a cedat nici macar 1mm.
Insa problema apare atunci cand te pui in locul celorlalti: al celorlalti profesori, dar si al parintilor. Ca parinte situatia e si mai dificila, caci actiunile tale se rasfrang asupra copilului tau. Eu m-as lupta, m-as opune, dar oare mi-as expune copilul? Oare l-as lasa in bataia vantului? As accepta ca profesorii sa se razbune pe el? Pentru cine? Pentru o profesoara care ar putea oricum sa plece?
La fel daca as face dintr-o comunitate mica: daca as afla ca in oraselul meu mic si amarat a fost ori urmeaza a fi data afara o profesoara din acest motiv, ce as face? Cum m-as opune? Cum as protesta?
Cinematografic, filmul Fara aer iese in evidenta prin ceva (lucru evidentiat la sesiunea de intrebari si raspunsuri de la finalul proiectiei): totul se petrece in liniste. Nu se urla, nu se arunca cu obiecte, oamenii nu se exteriorizeaza. Totul se petrece pe muteste.
Si, de fapt, cam asta este ideea: scoala nu vrea scandal, nu vrea sa se faca valuri, nu vrea galagie. Este afectat renumele acesteia, asa ca totul trebuie facut … in liniste.
Aici putem vorbi comparativ cu AMAL, acolo se urla, se arunca cu obiecte, totul se petrece in vazul si auzul tuturor. Da, cele 2 filme chiar trebuie vazute in paralel, chiar trebuie discutate impreuna. Prezinta probleme asemanatoare (problematica LGBT) in modalitati complet diferite. Dar au multe puncte comune.
Ce este interesant la aceasta comparatie este alt lucru: religia diferita. In AMAL avem radicali musulmani, in Fara aer avem fanatici crestini. Tarile sunt diferite (Romania/Ungaria vs Belgia), finalul este diferit (nu fac spoiler, insa finalul diferit este datorat/cauzat RELIGIEI), reactia colegilor profesoarelor este diferita.
Un ultim aspect demn de mentionat aici: cat de diferita este mentalitatea din Romania de cea din Ungaria? Religia este crestina, chiar daca un crestinism diferit. Oare diferentele sunt minore sau majore? Nu am raspunsuri, doar intrebari. Doar ridic cateva probleme care pentru mine sunt relevante.
Filmul Fara aer este per total un film excelent, care se adreseaza cu precadere parintilor si celor implicati in sistemul educational. In astfel de povesti, elevii sunt intotdeauna victime colaterale. In loc sa fie pusi in centrul sistemului educational, ei sunt pusi … la mijloc. In linia intai. Sunt primii sacrificati, chiar daca toata lumea se lauda ca ei sunt de fapt cei mai important.
Be the first to leave a reply