GET OUT – FUGI te sperie cu normalitatea sa

In zilele noastre, in anul 2017, ce anume ne sperie? Nu stiu pe voi ce va sperie, nu am facut studii in acest sens, asa ca voi vorbi strict in numele meu. Ce ma sperie pe mine sau, mai precis, ce m-ar speria pe mine.

Ca sa fiu mai precis, trebuie sa incep cu …

Ce NU ma sperie

– Nu ma sperie zombie, varcolacii si alte creaturi. Nici macar extraterestrii. Eu stiu ca sunt doar imaginatia bolnava a unora, stiu ca nu-i voi putea intalni in viata de zi cu zi, asa ca indiferent de cate ori am tresarit in sala de cinema, cand ies de acolo sunt linistit. A fost un film, a fost bine realizat, a trecut, merg mai departe.

– Nu cred nici in stafii ori duhuri. Nu cred nici in diavoli. Oricat mi-ar repeta producatorii ca filmul este BAZAT pe fapte reale, eu tot nu cred. Pana nu voi vedea, cu ochii mei, o fantoma, nu voi crede. Iar exorcizarile, oricat de spectaculoase ar fi ele, raman tot niste spectacole. Si nu vorbesc doar de exorcizarile crestine, poate fi vorba chiar si de exorcizari evreiesti, ca tot am asistat la una facuta in fata mea, pe scena de teatru.

– Nu ma sperie casele abandonate, padurile pline de legende ori alte chestii comune filmelor de groaza. Nu-mi place sa ma aventurez in padure, acolo n-as merge, dar n-as avea probleme sa stau intr-o casa parasita. Daca mi se deschide, brusc, o usa in fata mea inseamna ca s-a facut curent. Zic.

Si totusi …

Ce ma sperie?

Pai ma inspaimanta oamenii! Da, ati citit bine: oamenii normali, care arata normal, care se comporta normal, care vorbesc normal, care sunt normali … si care, de fapt, ascund in ei niste minti bolnave.

Nu o casa parasita, plina de praf, plase de paianjen si subsol in care n-a mai intrat nimeni de 20 de ani ma sperie. Nu o casa in care s-a sinucis cine stie cine ma sperie. Nu, ma sperie o casa locuita de oameni normali, o casa in care un om intra normal, este primit cum se cuvine, este pus la masa, bea un pahar cu oamenii aparent normali de acolo si … nu mai iese din casa. Sau iese cu greu.

De asta mi-e teama si, sincer sa fiu, pe masura ce tot vad filme de genul, imi vine din ce in ce mai greu sa merg in casele altora ori sa invit pe unul si pe altul la mine acasa. Ma sperie faptul ca un prieten ori familia lui ar putea fi o familie de psihopati, care abia asteapta sa ma casapeasca ori cine stie ce sa-mi ia: pielea, organele, creierul ori doar sangele.

Ma sperie faptul ca cei mai bolnavi oameni, psihopatii autentici, sunt, de fapt, oameni aparent normali. Sunt oameni inteligenti, de multe ori culti, care au meserii cat se poate de respectabile.

Ah, si inca ceva: stiu ca poate suna absurd, dar nu as intra niciodata in casa unui psiholog ori a unui psihiatru, indiferent daca e un banal terapeut sau un mare profesor. Nu ma refer la un banal absolvent de psihologie, ci la unul care profeseaza, la un terapeut, la unul care stiu ca ar putea sa ma hipnotizeze, ca s-ar putea juca, intr-un fel, cu mintea mea. Motivele sunt multe, as zice intai si intai pentru ca intr-un trecut nu foarte indepartat am vrut sa devin psiholog si, cumva, mintea de final de liceu isi imagina ca eu voi putea face chestiile astea cu oamenii. Intr-un fel, noroc ca n-am intrat la acea facultate :))

Fara sa va zic nimic despre film (decat daca vreti sa urmariti clipul de mai sus), va recomand sa mergeti sa vedeti GET OUT – FUGI. O sa va sperie prin normalitatea (aparenta) a personajelor si a casei. O sa va sperie ideea ca ati putea cunoaste si voi, acum sau in viitor, asemenea personaje.

Filmul este bun din toate punctele de vedere, chiar daca, recunosc, nu este genial. Oricand se poate si mai bine, chiar daca, sincer sa fiu, nu mi-as dori sa aiba sequel. Parca povestea ar trebui sa ramana asa cum s-a terminat.