Ghost in the shell 2017

Ghost in the shell 2017

Sunt Maiorul Emil Calinescu si imi dau acordul ca Sofia Ungureanu sa scrie articolul despre filmul Ghost in the shell 2017:

Ghost in the shell 2017 este o adaptare cinematografica semnata Rupert Sanders  dupa filmul animat Ghost in the shell (1995) realizat de Mamoru Oshii si o parte din materialul regasit in manga Ghost in the shell, scrisa si ilustrata de Masamune Shirow in 1989.  

Universul Ghost in the shell este o retea vasta si nelimitata, adaptata si modificata in mai multe randuri de catre mai multe minti creatoare, asa incat il veti gasi de fiecare data diferit si nou, pastrand insa esenta – ghost si cochilia – shell. Astfel, alaturi de materialele originale -manga si anime – mai sus mentionate, au aparut: sequel pentru filmul din 1995 – Ghost in the Shell 2: Innocence (2004), serialele TV Ghost in the Shell: Stand Alone Complex (2002), Ghost in the Shell: Arise(2015) si cel mai recent film animat Ghost in the Shell: The New Movie (2015). Povestea centrala din toate aceste scenarii urmareste firul epic al intamplarilor suferite de Divizia 9 – o unitate operationala secreta aflata in subordonarea guvernului japonez si condusa de Maiorul – The Major Motoko Kusanagi, un cyborg imbunatatit, al carui creier uman este securizat intr-o cochilie artificiala.

Povestea japoneza creata de Shirow a mers atat de departe incat a influentat modul in care a fost gandit si realizat The Matrix de catre fratii Wachowski, modul in care Steven Spielberg descrie inteligenta artificiala in al sau AI:Artificial Intelligence (2001) si modul in care ne imaginam viitorul controlat de dezvoltarea tehnologiei. Materialul original este de o importanta imensa pentru cultura pop internationala, dar si pentru industria SF, fie ea entertaiment pur sau literar, asa incat orice incercare de a-l adapta intr-un film live-action de o ora si jumatate este sortita in a fi supusa unor provocari si discutii in contradictoriu. In cele ce urmeaza vom vedea daca acest film merita sa primeasca un loc de onoare printre celelalte adaptari.

Sinopsis Ghost in the shell 2017

 

In adaptarea din 2017, lumea din Ghost in the shell este dominata de imbunatatirile cibernetice pe care din ce in ce mai multi oameni le prefera in locul organelor si membrelor umane: inlocuirea membrelor in cazul handicapului sau pentru aspectul estetic cu produse sintetice care arata si se simt la fel ca originalul, inlocuirea organelor vitale sau secundare precum inima sau ficatul in scopul eradicarii unor pagube produse de boli incurabile sau chiar in scopuri triviale cum ar fi rezistenta la ingestia de alcool. De asemenea, un alt rol important al imbunatatirilor cibernetice ajunge sa fie recunoscut in sectorul militar, atunci cand Hanka Robotics – lider mondial in augmentarea cibernetica umana, propune guvernului (nu se mentioneaza al carui stat ar putea fi, deci presupunem ca e un guvern mondial) un experiment stiintific inovator, Proiectul 2571, prin care se incearca integrarea unui creier 100 % uman intr-un corp mecanic – cochilia cibernetica. Reusita proiectului o reprezinta Mira Killian (Scarlett Johansson), ce a fost folosita drept subiect de test de catre doctorul Ouelet (Juliette Binoche) datorita distrugerii suferite de corpul sau intr-un atac terorist. Ulterior experimentarii, seful companiei Hanka decide sa o antreneze pe Mira drept soldat operativ in contra-terorism,  cu scopul transformarii ei intr-o arma letala perfecta.

Astfel, Mira devine Maiorul (The Major), liderul Diviziei 9 – o organizatie care lupta contra terorismului cibernetic – condusa de seful Daisuke Aramaki (Takeshi Kitano), alaturi de membrii Batou (Pilou Asbaek), Togusa (Chin Han), Ishikawa(Lasarus Ratuere), Ladriya – un personaj nou introdus in poveste (Danusia Samal), Saito (Yutaka Izumihara) si Borma (Tawanda Manyimo).

Echipa reuseste sa demonteze un atac terorist impotriva unor oameni reprezentativi ai companiei Hanka iar Maiorul afla ca initiatorul atacului este un asa-numit Kuze (Michael Pitt) pe care reuseste sa il descopere dupa ce isi sincronizeaza mintea cu memoria unei gheise mecanice ce a fost compromisa de actiunile teroriste. Kuze isi doreste sa ucida fiecare membru care a participat la crearea Proiectului 2571, iar Mira isi doreste sa-l gaseasca pe acesta si sa-l elimine; insa, in decursul evenimentelor, lucrurile se destabilizeaza si roata se intoarce: vanatorul devine vanat, iar binele se transforma in rau. In tot acest timp, Mira Kilian incearca sa gaseasca un raspuns in ceea ce priveste trecutul sau personal si erorile de programare care ii apar sub forma de halucinatii, lucruri inexplicabile care o fac sa-si puna sub semnul intrebarii propria existenta si persoanele care o inconjoara.

Nou versus vechi

 

In mare, filmul respecta forma povestii initiale, aspectul futuristic si elementele vizuale. S-au depus eforturi financiare  deosebite in productia acestui film din punct de vedere artistic. Se reproduce perfect atmosfera rece si distanta a viitorului, unde consumerismul inca ne controleaza vietile; aspectul urban, arhitectura cladirilor, detaliile mici care compun corpurile cibernetice si le diferentiaza de cele umane sunt respectate cu fidelitate. Acest lucru se observa mai clar intr-o comparatie,  in paralel,  a scenelor din trailer:

Un singur lucru nu apartine lumii GITS: reclamele stradale 3D care sunt mai degraba imprumutate din Blade Runner si nu fac parte din cochilia originala a orasului. Alegerea acestui detaliu vizual duce cu gandul ca orasul este viu colorat doar la exterior, la interior fiind doar o structura gri si anosta care reflecta vietile oamenilor ce compun orasul. In filmul vechi, orasele sunt supra-aglomerate si slab luminate uneori, aratand simbolic atmosfera sumbra a vietii tehnologice, exista o imbinare intre vechi si nou – unii oameni inca folosesc barci si vase pentru deplasare in timp ce pe autostrazi circula masini autonome. In fimul nou, introducerea unor holograme cu pesti Koi care plutesc in mijlocul strazii inconjurate de reclame pentru imbunatatiri cibernetice pare mai mult o incercare de a convinge publicul ca asa trebuie sa arate viitorul, un artificiu care sa faca filmul sa para mai SF decat este. Este o alegere superficiala, care nu aduce nimic cool. Holograme am mai vazut si cu alte ocazii, prin Star Wars.

Personajele sunt redate cat mai fidel posibil. Ma asteptam ca Scarlett Johansson sa faca o treaba de mantuiala, insa a luat rolul in serios si a reusit sa se incarneze in reprezentarea Maiorului chiar daca constitutia nu o ajuta. Scarlett pare prea fragila si feminina pentru un cyborg construit in serie (corpul-cochilie era facut in asa fel incat sa nu  iasa in evidenta asa cum o faceau gheisele robot, insa trebuia sa fie impunator), pregatit de atac si agil precum o arma mortala. Insa actrita a depus efort in a portretiza detaliile care o fac pe Maior de recunoscut in orice scenariu: lipsa exprimarii emotiilor faciale, automatizarea miscarilor astfel incat sa iti dea senzatia ca este un robot, „ochii de papusa” – faptul ca te fixeaza cu privirea si nu clipeste niciodata, precizia miscarilor, umorul usor sarcastic etc. Ce nu mi-a placut este asumarea rolului de erou. Motoko Kusanagi sau Maiorul nu si-ar fi pus vreodata echipa in pericol prin neasumarea unor ordine venite din partea superiorilor atunci cand se afla pe teren. Este o chestie specifica trendului hollywoodian, al eroului rebel care face ce vrea si isi urmeaza instinctul care duce mereu la o rezolvare a situatiei (chiar daca pe drum se pierd niste lucruri importante pentru restul persoanelor implicate in actiune).

Aramaki este fidel reprezentat de Takeshi Kitano, desi uneori pare un pic mai dur fata de versiunea sa mai veche; Batou mi se pare cea mai buna portretizare, chiar daca fizic Pilou Asbaek nu reuseste sa il acopere in totalitate; el este acelasi personaj glumet si ancorat in imediata realitate, mereu interesat de soarta Maiorului si ingrijorat de impulsurile care ii trec prin minte. Togusa ar fi meritat un pic mai mult spatiu in poveste, pentru ca prin el se poate face comparatia uman-cibernetic; Togusa este singurul membru al Diviziei 9 care nu avea nicio imbunatatire facuta in organism. Filmul vechi ne-o prezinta pe Motoko in comparatie cu Togusa pentru a intelege diferentele dintre lumea veche, organica, si lumea noua, sintetica.

Muzica este compusa de Clint Mansell; desi nu avem un soundtrack realizat de Kenji Kawaii prin acel cor japonez care a consacrat scena „making of a cyborg”  in vechiul film (melodia este de sorginte bulgareasca si reprezinta un cantec de nunta – acest detaliu este un precursor al ideii principale – fuziunea constiintei umane cu cea artificiala), elementele muzicale se imbina corect in scenele de actiune si dialog. Nu este o compozitie plicticoasa si nici standard electronica, dub step sau techno cum se vehicula in primele doua luni inainte de premiere.

Fata de filmul original Ghost in the shell, adaptarea din 2017 sufera insa de o eroare de programare majora: imprumuta prea multe elemente din adaptarile anterioare si risca sa apara ca un puzzle prost asamblat, un mozaic de elemente asociate convenabil, de scene remarcabile care sunt puse cap la cap de dragul memorabiliei si a aspectului impresionant, insa fara o coeziune clara. Asa cum se observa in comparatia de mai sus, mai multe scene din trailer (dupa vizionarea filmului veti numara si mai multe) sunt preluate din celelalte adaptari Ghost in the Shell: crearea scheletului robot si saltul Maiorului de pe cladire este o scena imprumutata din filmul original, povestea lui Kuze (modificata si imbinata cu povestea inteligentei artificiale secrete din filmul animat) face parte din sezonul 2 al seriei TV Stand Alone Complex, robotul gheisa si unele aspecte vizuale din filmul GITS Innocence, scena tancului paianjen imprumutata din finalul filmului, modificata pe alocuri pentru a avea sens si continuitate in relatare. Daca privesti atent in structura filmului, descoperi niste nepotriviri, lucruri care genereaza confuzie si care te lasa suspendat incat nu stii daca sa empatizezi cu personajul principal sau nu.

Toate aceste lucruri ar fi fost iertate, daca aspectul filosofic si psihologic al povestii originale nu ar fi fost redus la minimum in noul film, totul facut in scopul comercializarii mai usoare si incasarii mai multor banuti din vanzarea biletelor. Chiar Rupert Sanders a declarat ca filmul din 1995 i se pare mult prea filozofic, iar in filmul nou a dorit sa pastreze unele scene care i s-au parut lui misto din adaptarile anterioare si sa faca lumea din Ghost in the shell mult mai cunoscuta publicului mondial. Nimic rau in asta, doar ca filmul nu mai seamana cu ce si-a propus originalul, ci cu un fel de Robocop varianta feminina.

Exista o tendinta in cinematografia hollywoodiana de a reduce continutul care pare prea greu de digerat pentru publicul american sau de nivel mondial si de a face totul mai „light” si mai usor de mestecat la nivel cognitiv. In filmul nou, Mira isi pune intrebari legate de propria umanitate si ce inseamna sa fii artificial insa nu se lanseaza pana la capat in a raspunde la aceste intrebari, asa cum o face filmul original. Cerinta nu este de a replica filmul anterior in fiecare detaliu, ci de a provoca niste aspecte la care cel vechi nu a acordat atentie: cum este intrebarea din ce este facut sufletul sau mai exact -esti ceea ce spune trecutul despre tine sau ceea ce faci/actionezi?

In filmul vechi se punea problema transcenderii umanitatii peste corpul biologic, copierea constiintei pe un suport cibernetic pentru a trai vesnic. In cel nou, exista ideea firava cum ca acest suflet-ghost nu depinde de suportul in care se afla – shell si ca e mult peste intelegerea noastra umana, insa ramanem cu buza umflata pana la final, pentru ca personajul principal trebuie neaparat sa ia rolul eroului american care are o agenda proprie si o individualitate care il ajuta sa fie special si bun fata de ceilalti indivizi, iar societatea are nevoie de un specimen supradezvoltat care sa o controleze. La japonezi, societatea are nevoie de indivizi integrati, de sincronicitate, de constiinta colectiva; la americani nici nu se pune problema colectivului, omul este mereu separat de semenii sai astfel incat ii poate omori oricand fara regrete in functie de interesele puterilor guvernante. De aceea, in final, Mira alege sa ramana in lumea oamenilor si nu in reteaua constiintei colective, alaturi de o familie scoasa din context, creata artificial si muncind pentru o putere necunoscuta.

Dupa ce vezi filmul lui Rupert Sanders ramai cu impresia ca nu are un nucleu de sine statator, nu are un miez, un suflet in acea cochilie frumoasa: “there is no ghost in the shell” in acest film, lucru care nu poate fi decat ironic.

In totalitatea sa, filmul este un SF decent, care insa poate fi folosit drept introducere in universul Ghost in the shell, nu o piesa de rezistenta. Finalul pare ca lasa loc pentru o continuare a povestii intr-un nou film, daca acesta merita sau nu sa fie realizat, vom vedea in functie de voi: va dati sau nu acordul?


Scarlett Johansson (Maiorul) si Anamaria Marinca ( Dr. Dahlin) in Ghost in the Shell de la Paramount Pictures si DreamWorks Pictures.

Doua lucruri mai am de adaugat fata de cele spuse de Sofia. Intai si intai, faptul ca in film joaca romanca Anamaria Marinca (in rolul doctorului Dahlin). In al doilea rand, trebuie sa va spun ca din punctul meu de vedere, al unuia care nu a vazut niciun Ghost in the sell din trecut, actualul mi se pare indeajuns de bun incat sa ma faca curios sa le vad pe cele din urma. Din acest punct de vedere isi atinge scopul.

Noul Ghost in the shell a intrat in cinematografe din 31 martie, fiind adus in Romania de RoImage. Salutari CINEMILE tuturor!

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.