Hai ca inca putem! – Poms

Hai ca inca putem! (avand titlul original POMS, un titlu cu mult mai mult sens decat adaptarea romaneasca) este un film ce se doreste a fi motivational. Pe aceasta parte, a mesajelor, a moralei, filmul livreaza partial bine ce isi propune sa livreze. In rest, filmul, de sus pana jos, este daca nu gresit, atunci insuficient.

Despre ce este vorba in film? Pai despre un club de doamne in varsta, care vor sa se simta tinere. In acest grup intra Martha, o batrana bolnava de cancer care hotaraste sa renunte la tratament, sa se mute din locuinta pe care o avea (sa se rupa, practic, de tot trecutul de pana atunci) si sa isi traiasca la maximum ultima parte a vietii. Se muta in alt oras, unde alaturi de alte cateva doamne bine trecute de prima tinerete (asa am inteles ca e corect politic sa te exprimi, cuvantul BABA/BABE fiind, zica-se, jignitor) doreste sa puna bazele unei echipe de … majorete. Aceasta echipa primeste ajutor de la doi tineri: nepotul uneia dintre membre si o alta colega de-a lui, o actuala membra a echipei de majorete a scolii.

Ce se intampla cu echipa de majorete, cu cei 2 tineri, dar si cu Martha, personajul principal, va las pe voi sa descoperiti. Oricum, din start va spun: nu suspansul este punctul forte al filmului. Nu pentru suspans veti merge la cinema sa-l vedeti (daca veti decide s-o faceti).

Va spuneam despre morala filmului, despre mesajele pozitive care razbat. In esenta, livreaza ce isi propune, suntem atat de batrani cat simtim ca suntem, suntem tineri daca ne dorm sa fim tineri, viata poate fi traita la orice varsta, in orice circumstante. (Aici, fara sa vreau, imi vine-n minte celebra zicere a lui Hagi: Viata-i frumoasa, dar merita traita).

Problema cu mesajele care razbat este, insa, dubla: pe de-o parte, niste mesaje bune, corecte, razbat dintr-un film slab ca realizare cinematografica, iar pe de alta parte din el mai razbat si alte mesaje. Enumar doar 3 dintre ele:

Nu stiu de ce este data drept exemplu o persoana care renunta la tratamentul contra cancerului, care decide, practic, sa se sinucida. Sa-si scurteze viata. De cand o astfel de persoana serveste drept exemplu?
La un moment dat, pe parcursul filmului, uneia dintre membre ii moare sotul. Ea nu pare deloc afectata, ci hai sa zicem usurata. Nu reiese clar ca ea l-a ucis, desi multi chiar au inteles asta. Mesaj pozitiv? Exemplu demn de urmat?
Cei doi tineri, cele 2 tinere ajutoare, par a-si neglija prietenii de varsta lor, par a-si neglija indatoririle lor, pentru a se dedica trup si suflet trupei de majorete senioare. Sunt si ei un exemplu demn de urmat?

Nu voi enumera toate greselile cinematografice, regia (Zara Hayes fiind la debutul in lungmetraj, avand la activ cateva seriale documentare pentru televiziune) si interpretarile fiind departe de pretentiile unui film macar decent. Voi sublinia doar faptul ca nici la nivel de scenariu lucrurile nu-s deloc in regula. Un scenariu lipsit pe alocuri de sens face ca filmul sa nu fie deloc credibil. Cum ar putea razbate mesajele motivationale pozitive atat timp cat povestea nu pare deloc realista?

E drept, publicul de varsta a doua ori a treia, in special cel feminin, va vedea cu alti ochi acest film. Pentru acest public, Hai ca inca putem! – Poms va fi un film frumos, bun, un film de recomandat tuturor rudelor.

Subiectiv, filmul poate atinge ceva in sufletul unui om, caz in care spectatorul va ignora toate stangaciile cinematografice, neobservand nici macar fracturile logice altfel evidente.

Hai ca inca putem! – Poms este, deci, un film pe care fie il iubesti, daca te-ai regasit macar un pic in el (regasit acum sau in viitor), fie il dispretuiesti, considerandu-l o pierdere de vreme.

Despre umor numai de bine: glumele sunt, asa cum de altfel va si asteptati, expirate. Sunt glume care, probabil, nici acum 50 de ani nu erau amuzante. Sau daca erau nu-si aminteste nimeni ca sa poata confirma :))