Filmul Hawaii – pelicula despre comunism intr-o varianta digerabila

Filmul Hawaii – pelicula despre comunism intr-o varianta digerabila

 

Disclaimer: Sunt la Arad, la un festival de teatru, drept urmare nu am putut ajunge la vizionarea filmului Hawaii. Tot ca o buna introducere, ca sa intelegeti de ce am trimis-o pe ea, trebuie sa spun ca EA este cea care mi-a daruit prima mea camasa hawaii. De la ea mi se trage actualul stil vestimentar. DIN CAUZA EI. Fiind si regizoare, deci in domeniu, nu puteam trimite pe altcineva la acest film. Chiar nu aveam cum.

Victoria Baltag, ai legatura!

Victoria alaturi de regizorul filmului

L-am cunoscut pe Jesus del Cerro anul trecut la Festivalul International de Film de la Cannes. Am mers impreuna sa urmarim un film ‘’made in SUA’’ despre care am dezbatut ore in sir, criticand fiecare greseala. Dincolo de un regizor critic si perfectionist (cu el insusi mai ales), am aflat ca Jesus este un iubitor de Romania. Locuieste in Bucuresti din 2009 si a regizat (si produs) peste 8 filme in tara noastra.

Filmul Hawaii povesteste un moment din viata unui tanar roman care doreste sa evadeze din lumea plina de constrangeri, frici si nevoi a perioadei dictaturii lui Ceausescu. Filmul a creat stari de emotie, aduceri-aminte, melancolie si surpriza, toate frumos ambalate intr-un melanj comico-tragic de situatie.

Am trait sa o vad si pe-asta: un regizor spaniol face poate cel mai bun film despre starea societala a perioadei de sub Ceausescu, hiperbolizand sau minimizand anumite aspecte,  cat sa creeze un produs vandabil, captivant, bine inchegat, si care te tine ‘in priza’ cand il urmaresti.

Si acum un moment de reculegere pentru cei care plang dupa comunism sau dupa Ceausescu. Da, aveai loc de munca asigurat (primit cu forta, in functie de ‘’originile sanatoase’’, media de la scoala si relatiile cu partidul sau alte pile), da, aveai posibilitatea sa cumperi o locuinta (mica si de proasta calitate, sau buna si centrala – in functie de pile si relatiile la partid), da, in conditiile in care nu erai aristocrat, intelectual, minoritar sau razvratit, puteai trai ‘decent’.

Avem motive sa plangem intr-adevar. Ce bine ne-a mai facut comunismul!  Ne-a iresponsabilizat (pana si parintii erau invatati sa nu stranga bunuri sau bani pentru copiii lor, ca are grija partidul de ei). Ne-a plafonat (cati de Eminescu sau Iorga am avut in perioada comunista??). Ne-a cenzurat, ne-a  inrait si ne-a inasprit (nu exista liberate de opinie, libertatea cuvantului, liberate in alegeri – si privarea de libertate in general duce la frustrari). Ne-a invatat sa fim corupti, coruptia la romani vine categoric din comunism (un exemplu pueril, dar elucidant: ca sa primim doua bucati de carne in loc de una, sau doua sticle de ulei in loc de una, dadeam spaga la gestionarul de la magazin). Ne-a lenevit (‘luna trece, leafa merge – e zicala din comunism,  cand se fura din fabrica pe capete, salariul se lua  la timp totusi si lucrurile se aranjau pe pile si relatii).

Ma opresc aici cu ceea ce am auzit eu despre comunism (aveam 4 ani la Revolutia din ’89 si nu pot spune ca stiu ce a fost comunismul).  Din ce am auzit insa,  as putea scrie pagini intregi. Mergeti si vedeti filmul. Veti intelege.

Si inca ceva: se bate moneda tot mai mult pentru egalitate. Si in comunism se dorea egalitate. Egalitatea insa, duce la plafonare. Plafonarea duce la frustrari. Frustrarile duc la negativism, prostie, invidie. De aceea suntem un popor..asa cum suntem…(ma abtin sa spun ce fel de popor, ca au mentionat altii mai cu ravna decat mine).

Felicitari lui Jesus si echipei pentru realizarea filmului Hawaii. Stiu ca a fost o munca zidita pe prietenii, cu buget redus, ca mai toate filmele din Romania. Este greu sa faci film in tara aceasta, dar cand iti iese la lumina proiectul, satisfactia e comparabila cu succesul de la Holywood.

Da Doamne sa vina mai repede ziua cand imi scot si eu filmul in cinematografe! Tot despre comunism, poate mai sumbru.

Articolul despre filmul Hawaii a fost scris de Victoria Baltag, regizoarea si producatoarea filmului Herman. Despre film am scris in mai multe randuri, recomand articolul scris pe blogul politic. Le urez succes ambelor filme, atat filmului Hawaii, cat si filmului Herman, cand o fi sa intre si el in cinematografe. 

Filmul Hawaii a intrat de ieri, 17 noiembrie, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de RoImage. Salutari HAWAIIENE tuturor!

. Niciun comentariu la Filmul Hawaii – pelicula despre comunism intr-o varianta digerabila. Categories: 2017, Filme romanesti. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.