Honey Boy – American Independent Film Festival 2020

Honey Boy a fost primul film vazut la American Independent Film Festival 2020 si, fidel principiului de a lega contextul vizionarii filmului de ceea ce ne arata el, pot spune ca s-a potrivit perfect in peisaj, ca este tipul de film care se vede mai bine in locatii neconventionale, in aer liber, decat in cinema.

Filmul se bazeaza pe experientele personale ale actorului principal Shia LaBeouf. Un tanar cineast ajunge sa aiba grave probleme psihice, pentru a le rezolva trebuind sa se impace cu trecutul sau, relatia dintre el si tatal sau fiind principala, insa nu si singura problema.

Cat adevar si cata exagerare este in acest film va las pe voi sa descoperiti. Eu, insa, vreau sa subliniez altceva.

Honey Boy - AiFF 2020

Autorul scenariului, cel care a trait toate acestea, abuzatul, joaca in film rolul … abuzatorului. Nu stiu a cui a fost ideea, a unui psiholog, a regizorului ori a actorului-scenarist Shia LaBeouf, insa ipostaza mi se pare extrem de importanta. In film, personajul trebuie sa se impace cu trecutul si sa-si INTELEAGA tatal, iar pentru a face asta IN REALITATE tanarul alege sa joace rolul tatalui.

Nu stiu daca asa au stat lucrurile, insa pe parcursul intregului film tatal mi s-a parut destul de haotic si foarte empatic: el suferea mai mult decat copilul sau. Este o scena in care tatal ii da 2 palme (destul de puternice, as zice eu) copilului si apoi el, tatal, pare ca sufera mai mult decat copilul. Eu, stiind dinainte despre ce este vorba, incercam sa-mi imaginez ce era in sufletul actorului Shia LaBeouf atunci cand a fost nevoit sa joace aceasta scena.

Cumva, as putea spune ca tatal (James) din film este tatal pe care Shia LaBeouf l-a imaginat, tatal de care psihicul sau avea nevoie pentru a putea trece mai departe.

Honey Boy fix asa trebuie vazut, ca un film terapeutic, ca un film necesar pentru Honey Boy. Nu trebuie judecat stilistic, nu trebuie analizate unghiurile de filmare si interpretarile altor personaje. Este un film pe care el TREBUIA sa-l faca, nu doar pentru a putea trece mai departe, ci si pentru ca simtea ca povestea lui poate ajuta si pe altii.

Si pentru ca va ziceam la inceput de locatia in care a fost vazut, Curtea Muzeului National de Arta (Curtea de Onoare, ca sa ma exprim exact), trebuie sa va spun ca cei 2, tatal si fiul, locuiau intr-o rulota. Nu vedem locuri scumpe, nu vedem fite si briz-briz-uri. Drept urmare, nu cinematograful de mall e locul unde trebuie sa vezi acest film, ci o locatie improvizata, de preferat in aer liber (cat s-o mai putea). Iar calitatea imaginii si a sunetului, net superioare intr-o sala de mall, sunt irelevante in acest caz. Ba chiar as indrazni sa spun ca o calitate usor inferioara da un plus acestui film, il face sa para mai uman, mai realist.

Mergeti sa vedeti Honey Boy, mergeti la American Independent Film Festival 2020, mergeti si in cinematografele proaspat deschise (cat s-o mai putea). Daca sunteti psiholog ori, dimpotriva, persoana care ati vizitat vreun psiholog, veti putea privi filmul dintr-o cu totul alta perspectiva. Cea psihologica este cea corecta, cea fireasca; un unghi exclusiv cinematografic este nerecomandat, este contraproductiv. Irelevant as zice.

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.