Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare

Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este prequel-ul seriei Hunger Games (celor 4 filme aparute pana acum), fiind ecranizarea cartii omonime. Cartea am citit-o acum 3 ani, n-am mai recitit-o, asa ca nu imi amintesc prea multe detalii despre ea. Am recitit articolul cu impresiile despre carte, dar atat. Poate-mi fac timp zilele acestea si recitesc cartea. Atmosfera in mare mi-o amintesc, insa micile detalii le-am uitat.

Pana sa va spun cateva lucruri importante despre film, trebuie sa spun doua concluzii importante (ca de obicei, incep cu sfarsitul), pe care ulterior le voi dezvolta: Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este CEL MAI BUN FILM AL SERIEI si este TOTODATA primul film care REUSESTE sa depaseasca romanul ecranizat.

Pana sa va spun alte lucruri importante, care imi vor justifica cele 2 concluzii de mai sus, trebuie sa va spun ce se intampla in acest film. Asadar, cine a vazut seria originala si-l aminteste pe maleficul presedinte Snow. Aici il vedem la 18 ani, cand facea parte dintr-o fosta familie bogata si importanta, acum cazuta in dizgratia capitolului. Trebuie sa munceasca pentru a ajunge din nou sus, asa ca trebuie sa profite de fiecare sansa care i se ofera. Prima sarcina primita este sa fie mentor. Tributul pe care-l primeste este unul nedorit de nimeni: o fata din districtul 12. Insa atunci cand fata incepe sa cante, Coriolanus Snow isi da seama de oportunitate. Folosindu-se de instinctele sale, Snow hotaraste ca ea este sansa lui de a se afirma, de a redeveni cineva. Nu va spun ce se intampla ulterior, care este deznodamantul intrecerii (vorbim despre cea de-a zecea editie a Jocurilor Foamei) si nici ce se intampla ulterior. Toate acestea le veti afla singuri.

Pentru ca nu vreau sa fac spoilere, va trebui sa spun cele 7 lucruri importante despre noul Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare:

  1. S-a pastrat regizorul de la ultimele 3 parti ale seriei: Francis Lawrence. Acesta este un regizor care pare a-si pastra fortele doar pentru aceasta serie, caci intre ultima parte a seriei originale (2015) si acest film (2023) a mai regizat DOAR alte 3 filme: Vrabia rosie, See si Slumberland.
  2. Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este primul film al seriei Hunger Games in care NU joaca Jennifer Lawrence. Pentru cine nu stie, NU exista nicio legatura de rudenie intre actrita si regizor. Doar o simpla coincidenta de nume. Ideea este simpla: poate exista un film din serie si fara ea. Nu ea a facut filmele alea de succes. A contribuit, dar nu a fost UNICUL argument.
  3. Ceea ce anticipam in recenzia cartii mi s-a confirmat 100% in film: diferentele dintre editia numaul 10 a Jocurilor Foamei si editia numarul 74 este asemanatoare diferentei dintre un joc pe consola din 2023 si un joc pe consola din anii 80. Este ceva vintage, era sa spun arcade. Sa va uitati si la arme: nicio arma de foc, doar furci si diverse cutite. Iar dronele care aduc apa sunt atat de proaste incat putine sticle ajung intregi in ring.
  4. Tom Blyth este EXCELENT in rolul lui Snow. Schimbator, psihopat, narcisist, atragator si alte cateva calitati ori defecte pe care actorul reuseste sa le exprime. Extrem de buna interpretarea.
  5. Rachel Zegler este Lucy Gray Baird, tributul din districtul 12 pe care Snow a primit-o „cadou”. Ea este deopotriva actrita si cantareata, asa ca pregatiti-va pentru cateva melodii cu adevarat fabuloase. De altfel, MUZICA ridica foarte mult filmul, este PRINCIPALUL motiv pentru care il consider superior cartii. Ma rog, tot la capitolul muzica intra si faptul ca auzim melodiile in limba originala, in engleza, asa ca ne putem bucura si de rima lor. Traducerea cantecelor din carte le facea seci si complet irelevante.

Filmul Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare nu urmeaza chiar 100% buchea cartii, insa nici nu schimba foarte multe (am cautat cateva articole care fac aceste comparatii, SENZATIA pe care o aveam mi-a fost confirmata). Nu voi face o lista cu paralela dintre carte si film, va las pe voi sa descoperiti singuri aceste diferente. Eu despre carte va mai spun doar ca a aparut la Editura Nemira, avand inclusiv o editie speciala cu posterul filmului pe coperta. Pentru fanii seriei, editia aceasta este un must-have.

Eu am vazut filmul Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare in format IMAX 2D, insa nu este neaparat un film de vazut la IMAX. Trebuie sa merg sa-l revad ca sa ma conving. Si chiar am de gand sa fac asta cat de curand.

Un ultim aspect important de precizat, in cazul in care nu ati observat/aflat deja: Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare are 165 de minute. Daca tot v-am pomenit durata, trebuie sa o si explic. Asadar, nu stiu daca mai tineti minte, sper ca da, insa ultima carte din seria originala a fost sparta in 2. Prima parte a ultimei parti (suna ciudat, dar este adevarat!) a durat 123 de minute, in timp ce a doua parte a durat 136 de minute. Ambele filme au parut lungite aiurea, multi fani ai seriei considerand ca spargerea ultimei carti in 2 filme a fost o greseala. Ganditi-va totodata ca vorbim despre o carte de 336 de pagini. O carte nu foarte groasa a fost ecranizata in 2 filme. Eh, cartea aceasta, prequelul, are 584 de pagini! Deci durata filmului NU este deloc exagerata. Absolut deloc. Dimpotriva: regizorul a mai taiat cateva chestii din carte; pur si simplu nu au mai incaput in film. Asa ca durata NU ar trebui sa sperie niciun fan infocat al seriei.

Apropo de asta, eu recomand filmul Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare chiar si celor care NU au citit ori vazut seria originala. Ei vor judeca acest film mult mai OBIECTIV. Si vor putea face acel exercitiu frumos de imaginatie care nu ne este noua accesibil: isi pot imagina cum va ajunge Snow in viitor. Ok, stiu deja ca e presedinte, ca toti ii zic asa. Dar CUM va fi el ca presedinte?

Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este per total un film EXCELENT, mult mai bun decat cartea ecranizata, fiind totodata si cel mai bun al seriei. Este in acelasi timp CEL MAI SANGEROS film Hunger Games, ceea ce inseamna ca este si cel mai putin PUERIL (prima parte, filmul/carte care s-au numit pur si simplu Jocurile Foamei, mi s-a/u parut la a doua citire/vizionare pur simplu pueril/e!). Nu l-as vedea ca young adult, cum este considerata cartea. L-as vedea un THRILLER politic in adevaratul sens al cuvantului. 

Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare intra in cinematografe de maine, 17 noiembrie 2023, fiind distribuit in Romania de Forum Film.

. Niciun comentariu la Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare. Categories: 2023. Tags: .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.