Kabhi Alvida Naa Kehna – Sa nu spui niciodata adio

Sa nu spui niciodata adio

Sa nu spui niciodata adio Poster

 

Introducere Sa nu spui niciodata adio

Sunt o persoana paradoxala: imi plac filmele indiene, insa nu prea gust siropelile. Sunt satul pana peste cap de mizerii americane tip Titanic. Totusi, filmele indiene au un farmec special. Sunt ele siropoase, unele peste masura, dar pe mine ma prind. Nu ma intrebati de ce. Iar la indieni fiecare film, comedie, actiune sau SF, are si o parte romantic. Plus cea muzicala, ca bonus.

In Romania, filmele indiene patrund cu greu in cinematografe. Unicul distribuitor, BML Movie, face eforturi considerabile in acest sens. Pe langa filmele pe care le introduce in circuitul normal al cinematografelor, se mai organizeaza, o data pe luna, zilele Namaste Cinema. In fiecare luna, duminica dupa-amiaza, la Cinema Union (din centrul capitalei) fanii filmului indian vin sa se delecteze cu o productie un pic mai veche (2008-2012). Calitatea este una de cinema, e drept nu cinema de mall, dar oricum o calitate superioara celei de acasa.

Saptamana trecuta a adus la Cinema Union filmul Sa nu spui niciodata adio. Nu stiam mare lucru despre el, citisem foarte putine tocmai pentru a fi surprins, insa intuiam ca va fi ceva siropos. Dupa titlu. Mai mult decat atat nu stiam, nici macar, de curiozitate, cat dureaza nu stiam. Am vrut sa fiu surprins pana la capat.

Sa nu spui niciodata adio 1

Rezumat Sa nu spui niciodata adio

Avem povestea paralela a doua cupluri. Pe de-o parte, Dev si Rya, casatoriti cu un copil. Pe de alta parte, avem cuplul Maya si Rishi. Niciunul dintre cupluri nu functiona, fiecare cu problemele sale. Problemele se accentueaza atunci cand familiile celor 2 cupluri incep sa interactioneze. Dev si Maya incep sa se placa, insa fiecare era implicat in relatia lor. Tineau la relatia lor, desi era clar ca aceasta nu merge. Cum se va termina toata aceasta poveste?

Puncte de interes Sa nu spui niciodata adio

  • Shah Rukh Kahn este o legenda a cinematografiei indiene. De urmarit.
  • Amitabh Bachchan este, iarasi, un actor extreme de cunoscut si extreme de respectat in India.
  • Un film din noua cinematografie Indiana, care pastreaza, insa, multe elemente din vechea cinematografie de acolo. Este un film de tranzitie pentru noua cinematografie Indiana (o durata foarte mare, peste 3 ore, dar care are putine inserturi muzicale).
  • Un film despre dragoste, prietenie, vointa, relatii esuate, success pe plan personal si familie. Un mix interesant, ca probabil v-a captat deja atentia.
  • Tipul de film la care nu exista personaje pozitive ori negative. Empatizam cu fiecare, fiecare face doar niste alegeri, bune sau rele. Ii putem judeca, le putem confirma ori infirma alegerile, dar nu putem vorbi despre personaje pozitive ori negative.
  • Dintre toate replicile, am retinut una: Nu vei muri. Sau chiar daca o vei face, vei muri zambind. Nu este singura, sunt multe care trebuie retinute.

Sa nu spui niciodata adio 2

Puncte tari Sa nu spui niciodata adio

  • Interpretarea actorilor este foarte buna. Si nu ma refer doar la cei 2 actori-vedeta, mentionati mai sus. Cu totii joaca foarte bine, senzatia generala fiind de film foarte bine jucat.
  • Foarte putine inserturi muzicale, tendinta specifica noii cinematografii indiene. Nu mai vedem, ca pe vremuri, zeci de minute de cantece. In acest film nu avem mai mult de 20 de minute de muzica, aceea fiind bine integrate in film.
  • Ca la orice film indian, muzica este extreme de frumoasa. Si aici este la fel, o amica, dupa vizionare, spunand ca vrea sa descarce cateva melodii de pe coloana Sonora. Merita.
  • O poveste de dragoste frumoasa, din care toata lumea are de invatat.

Puncte slabe Sa nu spui niciodata adio

  • Un film mult prea lung. Aici se aseamana cu filmele vechi. Faptul ca are foarte putine inserturi muzicale il poate face, pentru unii, destul de obositor.
  • Povestea, in sine, pacatuieste prin lipsa de realism. Este tipul de film la care suspinam, din care avem ce invata, dar la care simtim lipsa de realism. Cu greu povestea poate fi reala, cu greu se poate intampla asa ceva in realitate. Cu greu putem intalni persoane atat de bune, atat de intelegatoare ori rasturnari atat de bruste de situatie.

Sa nu spui niciodata adio 3

Opinie Sa nu spui niciodata adio

Un film indian mai apropiat de cele clasice. O poveste pura de dragoste Indiana, petrecuta, insa, in zilele noastre. Pacatuieste nu doar prin lungimea excesiva (aparent inexplicabila, avand in vedere numarul mic de inserturi muzicale), ci si prin lipsa de realism a situatiilor. Nu este, insa, un film deloc plictisitor si inutil, cu totii putand invata foarte multe din el. Nu avem personaje pozitive sau negative, de la fiecare putand invata cate ceva. Desi extrem de lung, te face sa ramai in scaun pana la finalul sau.

Personal, mi-a placut, desi cu siguranta nu la fel de mult precum alte filme indiene. Le prefer pe cele mai noi, mai putin siropoase si mai scurte. Este, cred, un film care isi propune sa faca trecerea de la vechea cinematografie Indiana la cea noua. Reuseste.

Il recomand tuturor fanilor filmului indian, cat si fanilor filmelor romantic. Daca va aflati in ambele categorii, il veti aprecia la adevarata lui valoare.

Pastrand indemnul din film: Sa nu spui niciodata adio. Nu aveti de unde sa stiti cand ne vom reintalni 🙂 Cu filmele indiene pe acest blog cu siguranta va veti reintalni 🙂 Salutari CINEMILE tuturor!

. Niciun comentariu la Kabhi Alvida Naa Kehna – Sa nu spui niciodata adio. Categories: 2006, Filme Indiene. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.