La capatul tunelului – Al final del tunel – TIFF 2017

Varianta pe scurt a acestui articol este asa: romanii reusesc sa transforme un thriller intr-o drama, in timp ce spaniolii pot scoate dintr-o drama un thriller. Spanioli, argentinieni, ambii, nu mai conteaza. Sa vedem.

Dupa cum incepe filmul avem impresia ca vedem o drama: un om in scaun cu rotile are nevoie de bani, asa ca-si inchiriaza etajul casei sale. El ar fi putut lesne sa-si vanda casa si sa se mute intr-un apartament mai modest, insa nu a dorit sa faca asta.

La el in chirie se muta o mama singura alaturi de copilul ei. Intre ei, bineinteles, se infiripa o relatie de … atractie reciproca. Bonus: ea era dansatoare intr-un club de noapte. Din cand in cand, mai presta si pentru el. Gratis.

Filmul isi schimba total cursul de la un moment incolo. Din momentul in care incepe sa-si spioneze vecinii. Din momentul in care incepe sa traga cu urechea si cu ochiul la ce fac vecinii de alaturi. Atunci incepe sa-si faca propriul plan. Propriile calcule.

Acum, comparatia cu filmele romanesti nu este intamplatoare. Va pot da o gramada de exemple de filme in care se intampla o crima, in care niste oameni mor, insa regizorul prefera sa se uite in alta parte. Nu se ancheteaza crima, nu te axezi pe ea, ci te uiti la personaj, la trairile lui. Important nu e ce s-a intamplat cu mortul, ci cum a schimbat crima acel personaj. Asa gandesc romanii.

Altii gandesc altfel. Si, daca veti vedea filmul, veti vedea o altfel de mentalitate si vizavi de persoanele cu dizabilitati. La noi ele sunt condamnate, nu fac nimic, sunt niste legume care stau intr-un scaun cu rotile. Nu veti vedea vreun film in care sa fie vreun astfel de personaj principal.Aici, un om avand un astfel de handicap se dovedeste a fi genial. E de retinut ideea asta, e de urmarit personajul.

La capatul tunelului – Al final del tunel a fost vazut la TIFF 2017 si sper sa intre si normal in cinematografe. Merita vazut! Salutari CINEMILE tuturor!