Lion – Saroo: Drumul spre casa

Introducere Lion – Saroo: Drumul spre casa

Cea mai profilica cinematografie nu este, asa cum cred multi, cea americana, ci este cea indiana. Tot cinematografia indiana este lidera si in ceea ce priveste numarul de bilete vandute (detalii aici).

Cu toate astea, exista o categorie de filme, pe care eu le-am numit pseudo-indiene, care au succes atat la public, cat mai ales la critici. De ce a aparut aceasta categorie de filme? In mod oficial, India este o tara frumoasa, are o cultura bogata, toate premisele pentru o pelicula de succes. Cu toate astea, intrebarea legitima care se pune este de ce este nevoie de alte filme turnate in India atat timp cat oricum acolo se fac cele mai multe filme din lume?

Personal, cred ca este vorba de o aversitate/reticenta a unora de a vedea filme indiene, in primul rand a unor critici, drept urmare ei vor descoperi India din alte filme.

Bineinteles, trebuie sa dau si exemple. Primul si cel mai important exemplu este Slumdog Millionaire (Milionarul Vagabond). Este un film foarte bun, apreciat peste tot, inclusiv in tara lui de bastina, India. Doar ca, vedeti voi, aici vorbim despre un film SEMI-indian, atat timp cat unul dintre regizori este un localnic. Un detaliu foarte important din punctul meu de vedere, care schimba complet datele problemei. In plus, este vorba despre ecranizarea unei carti scrise, ati ghicit, tot de un indian. QED!

Celelalte filme au vrut sa urmeze aceeasi reteta, insa au dat-o, succesiv, in bara. Best Exotic Marigold Hotel, o shaorma cu de toate unde sunt amestecate felurite personaje, fara a fi bine legate intre ele, este unul dintre esecuri. Altul este Life of Pi, desi, repet, acesta a fost ridicat in slavi de critici si a avut si priza la public. Personal, mi s-a parut o manea pura.

Lion – Saroo: Drumul spre casa mi se parea a fi in acelasi stil. M-am dus la el fix cu acest gand: daca filmul indian regizat de un chinez a fost cum a fost, oare cum va fi filmul indian regizat de un australian? Pai … sa vedem!

Nu stiam la ce sa ma astept, asa ca m-am imbracat echidistant: camasa indiana, palarie australiana.

Rezumat Lion – Saroo: Drumul spre casa

Saroo este un copil de 5 ani, dintr-o familie extrem de saraca. Mama ii crestea singura pe el si pe fratele lui. Ei trebuiau sa munceasca pentru a-si procura hrana. La un moment dat, merge impreuna cu fratele sau la o localitate situata la cateva statii de tren departare. Din pacate, se rataceste, se urca in mod eronat intr-un tren si ajunge in capatul celalalt al Indiei, in orasul Calcutta (Kolkata). Una dintre problemele intalnite acolo este si limba: el stia Hindi, acolo se vorbea Bengaleaza (bengali). Reuseste sa supravietuiasca singur, cateva luni, apoi este adoptat de o familie de australieni. Din respect pentru familia adoptiva, hotaraste sa-si uite complet trecutul, insa o intalnire cu niste indieni orignari din zona sa il face sa-si doreasca a-si reintalni familia naturala. Problema lui este ca nu stia aproape nimic: nici numele localitatii (sau, ma rog, ce stia el nu se regasea nicaieri), nici macar cum o cheama pe maica-sa. Nimic. Se foloseste de Google Earth, insa misiunea se anunta a fi aproape imposibila. Mergeti la cinema sa vedeti cum se termina toata povestea 🙂

Puncte de interes Lion – Saroo: Drumul spre casa

Regizorul Garth Davis, australian, este la debutul sau in lungmetraj. Nu are, oricum, o experienta indelungata.
In distributie principalele nume sunt Dev Patel (Milionarul Vagabond, ca tot v-am vorbit de el), Rooney Mara (Lisbeth Salander din Fata cu dragon tatuat, versiunea americana) si Nicole Kidman (mama adoptiva a lui Saroo in film in acest film).
Dureaza 118 minute, nespecific pentru un film indian.
Scoruri bune pe site-urile de specialitate: Pe imdb nota 8, pe Rottentomatoes are tomatometer de 88% si audience score de 93%, iar pe Metacritic are un scor de 70.
Actiunea se petrece in fix 2 tari: India si Australia.
Site-ul oficial al filmului este LionMovie.Com.

Atentie: urmatoarele 2 subpuncte contin spoilere.

Puncte tari Lion – Saroo: Drumul spre casa

Interpretarile celor 2 copii, Saroo si fratele sunt, sunt foarte bune. Roluri naturale, inocente.
Nicole Kidman, in rolul mamei adoptive, este convingatoare. Un rol de femeie simpla, dar nu foarte saraca. Un rol, totusi, greu, pe care ea il duce convingator pana la capat. E drept, rolul ei in acest film putea fi unul mult mai pronuntat, dar asta-i alta discutie.
O idee misto enuntata in film, pe care as fi exploatat-o, insa, MULT mai bine: ideea adoptiei de copii. „Noi puteam face copii, dar v-am vrut pe voi”. Ideea merita, probabil, un film separat.
Filmul deruleaza o ampla campanie de ajutorare a copiiilor indieni disparuti (anual, se estimeaza ca dispar circa 80.000 de copii din toata India). Prin popularizarea acestui caz real se doreste constientizarea acestui fenomen. Sunt curios, peste 1 an, cate cazuri vor fi deja rezolvate.
Scena de final, a reintalnirii, este una extrem de emotionanta. Nu stiu cat de mult se aseamana cu cea reala, dar este una reusita.

Puncte slabe Lion – Saroo: Drumul spre casa

Actiunea filmului este, cumva, paradoxala: desi are o durata de aproape 2 ore, pare ca sunt o gramada de lucruri trecute cu vedere. Lipsa de timp? Posibil, insa ritmul extrem de lent si momentele moarte intalnite la tot pasul te fac sa te gandesti ca nu-i chiar asa. Alegerile regizorale sunt, din acest punct de vedere, discutabile.
Actorul principal, Dev Patel, Milionarul Vagabond, nu pare deloc in apele sale. Are momente cand straluceste, cand pare extrem de expresiv, insa are si momente in care pare din alt film. Nu pare a putea duce rolul pana la capat, fiind vorba de un personaj foarte complex si dificil.
O idee foarte tare, enuntata deja la puncte tari, cea privitoare la adoptia de copii, este trecuta cu vederea. Explicatia este una simplista: am visat un copil negru, asa ca v-am adoptat pe voi (pe Saroo si pe inca un copil indian). Nu stiu cat de adevarata este explicatia, daca-n realitate s-a intamplat la fel, dar mie, personal, mi-a adus aminte de Gigi Becali si visele sale. Becali visa doua oi si se califica in grupele Champions League. Oare o astfel de tema nu trebuia mai bine exploatata?
Filmele indiene, oricat de triste ar fi, au un farmec al lor: sunt colorate, sunt vii, sunt dinamice. Cantece alea, atat de hulite, te scot din atmosfera aia trista si te incarca de energie. Daca ati vedea un film indian fara inserturile muzicale vi s-ar parea sec si fara farmec. Adica fix cum mi s-a parut mie Lion – Saroo: Drumul spre casa. Sa revin asupra discutiei despre filmele pseudo-indiene?
Ca o continuare a punctului anterior, India este prezentata exclusiv negativ: acolo se intampla numai si numai lucruri rele. Este saracie mare, poti supravietui doar furand (politia inchizand ochii), copiii sunt exploatati, pur si simplu luati de pe strada si dusi nu se stie unde (rapiti, daca termenul este cu adevarat corect). Nimic bun, nimic colorat, numai tristete si lacrimi. Iar peisajele nu sunt cele colorate cu care ne-am obisnuit, ci unele alb-negru, reci si triste. Australia, insa, in contrast, pare a fi paradisul de pe lume, din toate punctele de vedere. Mai are rost sa va spun ca regizorul este australian?
Nu stiu ce stiati voi la 5 ani, dar la acea varsta eu stiam si unde stau, si cum se cheama, in mod corect, localitatea mea (fie Slatina, fie Bucuresti, ca ma duceam in ambele parti), stiam pana si cum o cheama pe maica-mea. Da, pentru el ea era MAMA, pe frati si surori ii stia dupa nume pentru ca auzea cum sunt strigati. Inteleg, mama era nestiutoare de carte, dar cu toate astea tot mi se pare ciudat. Sa fie, oare, adevarat?
Multe chestiuni lasate neexplicate. De exemplu, acei copii, care erau furati, unde erau dusi? In Milionarul Vagabond ne sunt explicate toate chestiile, vedem acele scene dramatice in care unii copii erau orbiti pentru a fi mai convingatori la cersit (scena care te oripileaza si care pe mine m-a marcat; inca o am in minte). Aici nu stim nimic, filmul refuza sa ne spuna acest lucru.
Acel tren, cu care Saroo strabate toata India, ce destinatie avea? Parea a fi un tren gol, condus de … nimeni?! Iar oamenii aia care vedeau un copil singur, intr-un tren, care urla, de ce nu faceau nimic? Ok, nu-i intelegeau limba, dar daca vezi un copil singur intr-un tren ca urla, nu faci nimic? Nimic-nimic?
Modul in care-si gaseste, pe Google Earth, localitatea natala mi se pare dubios. Parca a aruncat cu o sageata pe harta Indiei si s-a dus la locul cu pricina. Care, surpriza, a fost locul corect.
Previzibil pana la cer. Oi fi facut eu spoilere, dar nu e ca si cum te-ai fi asteptat la altceva. Dimpotriva.
La final ne este explicat titlul, Lion. Explicatia este dubioasa rau: intai si intai, timp de 5 ani, el a fost surd? Nu a auzit bine cum il cheama? In al doilea rand, un lucru si mai important, cum s-a ajuns la traducerea aia? Si de ce?!

Opinii Lion – Saroo: Drumul spre casa

Personal, raman la parerea ca este un film supraevaluat. Nu e rau, are lucrurile sale bune, dar e departe de un film care sa merite macar nominalizari la premii cinematografice. Este sec, personajul principal pare in multe momente robotic, iar suspansul lipseste cu desavarsire. Singurul moment emotionant este cel de final, dar unii ar putea sa nu ajunga pana acolo. Un ritm dubios, cand se trece prea repede peste niste lucruri, cand filmul parca adoarme, te face sa te intrebi cati alti regizori s-ar fi descurcat mai bine.

Lion – Saroo: Drumul spre casa este un film mediu spre bun, din orice punct de vedere l-ai privi. Multi vor trece peste defectele evidente si, concentrandu-se pe poveste, il vor aprecia. Si mai multi vor aprecia partea utila. Va avea priza si la public, nu am niciun dubiu, este si va fi apreciat si de critici. Cu toate astea, este un film care, oricum am lua-o, nu ar trebui sa fie nici macar nominalizat la vreun premiu.

Lion – Saroo: Drumul spre casa intra in cinematografele patriei maine, 20 ianuarie, fiind adus in Romania, de la mare departe, de CineForum. Salutari CINEMILE tuturor!