Miami bici (Netflix) – cel mai comercial film romanesc din istorie

Miami bici a fost introdus pe Netflix exact pe data de 1 aprilie, insa este disponibil doar de pe teritoriul Romaniei. Daca este vreunul dintre cititori plecat pe afara si are contul Netflix facut in acea tara, nu va putea sa-l vada decat incepand cu data de 1 iunie. Nu v-as fi zis toate astea daca nu m-as fi lovit personal de aceasta problema (am cont partajat cu un amic, facut de el, el locuind in Franta; oficial este cont frantuzesc). Noroc cu Daniela, ca m-a ajutat sa pot vedea si eu filmul. Nimic ilegal, stati linistiti 🙂

In momentul inchiderii cinematografelor, Miami bici era filmul numarul 1 din box office-ul romanesc, surclasand orice alt film romanesc aparut pana acum, dar si filmele straine ce figurau in programele cinematografelor. Un adevarat hit, cu care orice producator ar trebui sa se mandreasca.

Relatia mea cu acest film a fost una dubioasa: intai am avut o parere foarte proasta despre film din cauza trailerului, pe care si acum il consider prost, apoi parerea mea s-a schimbat radical, pentru ca APROAPE toti cei care l-au vazut mi l-au laudat, printre ei numarandu-se foarte multi oameni pe care nu credeam sa-i prinda un astfel de umor, iar acum, dupa ce l-am vazut, pot spune ca parerea mea despre el s-a schimbat din nou, a scazut iarasi. Nu a scazut nicidecum pana la nivelul de CE FILM ORIBIL, insa m-a readus cumva cu picioarele pe Pamant.

Povestea este simpla si, fara spoilere, poate fi redusa la cateva idei foarte simple. Asadar doi romani simpli, Ion si Ilie, angajati la o spalatorie dintr-un oras provincial din Romania, hotarasc sa plece in mijlocul iernii in America, sperand sa faca bani rapid, cu care sa se laude acasa. Unul dintre ei e casatorit si asteapta un copil, in timp ce al doilea este singur, neavand nimic din pierdut. De ce anume dau ei in SUA, cine i-a trimis acolo si care era planul initial va las pe voi sa descoperiti. Nu suspansul este punctul cheie al acestui film, insa spoilerele oricum nu-mi plac. Si in plus aici nu este cazul, pot spune ce am de spus si fara sa dezvalui nimic.

Caci am de spus 5 chestii pe scurt:

Comparatia cu 5Gang este absurda. Comparam un film cu un vlog. Comparam un regizor, Jesus del Cerro, cu un vlogger ce are pretentii de regizor, Matei Dima. Nu discut talentul sau de actor (in Miami Bici are o interpretare BUNA) ori cat de bun este ca vlogger. Rezultatul din punct de vedere cinematografic este alta discutie. Nu reiau discutia despre 5gang, spun doar ca desi in aparenta sunt filme asemanatoare, cu public asemanator, ele difera in mod fundamental. Miami Bici este un film cu aer profi, are imaginea perfecta, are muzica facuta in mod profesionist, are si o regie decenta (nu exceleaza, dar nici nu ai ce sa-i reprosezi).
Codin Maticiuc in sfarsit are un rol IMPORTANT care i se potriveste. Partea amuzanta (dar extrem de relevanta) este alta: Codin Maticiuc a scris scenariul alaturi de Alex Cotet. De ce spun ca este relevant? Pai e simplu: si-a scris un rol care sa i se potriveasca. Nu i s-a mai gasit un rol, ca-n alte filme, ci si-a scris un rol. Un rol care i se potriveste perfect. Personal, nu ii pot reprosa nimic din punct de vedere actoricesc IN ACEST FILM.
Marea problema cu umorul este repetitivitatea excesiva. Daca trimiti doi romani in SUA, e clar ca trebuie sa faci misto pe seama faptului ca ei nu prea stiu engleza. Doar ca, vedeti voi, eu ma satur de glume pe aceeasi tema destul de repede, chiar daca multe glume sunt bune. Oricate traduceri defecte gasesti, tot nu e ok sa le pui PE TOATE in acelasi film. M-am simtit ca pe Facebook, atunci cand toti internautii vor sa faca o mema pe subiectul zilei. Multe glume sunt ok, doar ca sunt mult prea asemanatoare. Da, traducerile sunt diferite, cuvintele-s diferite, dar se insista prea mult. Mult prea mult. Nu, nu este SINGURUL subiect pe seama caruia se glumeste, dar este PRINCIPALUL. Vedeti mai sus in clip de ce (e o experienta de viata a unuia dintre actorii-producatori).
Florin Piersic jr (Albanezu in film) are un rol genial. Este un actor foarte bun, il iubesc si pe scena de teatru, si in filme, iar aici e absolut genial. Un rol fabulos, de mafiot care nu zice mai nimic, dar care ascunde multe. Superb.
Imi place atmosfera: un film colorat (multe haine colorate, asa cum imi place mie), viu, plin de viata, de savoare, spumos. Iar ca genuri muzicale, este unul dintre acele filme care baga absolut toate genurile (da, atat rock, cat si manele). Si, credeti-ma, toate melodiile din film au sens, nu se aud aiurea, scoase din context.

Miami Bici nu este o comedie geniala, dar nu este nici pe departe un film prost. Este un film decent, care a avut o campanie de marketing corecta. Discutia, insa, nu trebuie sa se poarte in jurul MERITELOR, caci filmul a ajuns acolo pe forte proprii. Da, marketingul a fost excelent, dar marketingul face parte din arsenalul producatorilor si distribuitorilor unui film. De ce sa nu te lauzi cu marketingul daca acesta a fost reusit? Este ca si cum la fotbal unei echipe i-ar fi rusine cu portarul. Echipa adversa se plange ca a ratat prea mult de parca portarul foarte bun al echipei invingatoare ar fi ceva pur si simplu intamplator. Nu, marketingul corect ori un portar in forma sunt meritele echipei castigatoare, merite cu care te poti lauda. Si, apropo, daca nu venea pandemia, Miami Bici ar fi facut mult mai multi bani la cinema.

Legat de inceput, de decizia producatorilor de a-l pune pe Netflix DOAR pentru romani, am o singura remarca de facut: atunci cand vedeti notele unor filme romanesti pe Netflix, ganditi-va ca acele note sunt date si de straini. La un moment dat Oh, Ramona (despre care voi scrie maine) ajunsese cel mai slab film de pe platforma. Doar ca, vedeti voi, un film romanesc, care are sens DOAR pentru roman, va fi tras in jos de opiniile strainilor. In cazul Miami Bici (unde 80% dintre poante NU pot fi traduse), ratingurile ACTUALE sunt doar ale romanilor. Daca asta si-au dorit producatorii si distribuitorii atunci cand au decis sa-l bage doar pe teritoriul Romaniei, atunci pot spune ca au gandit corect.

Miami Bici este disponibil pe Netflix si, daca ma intrebati pe mine, se potriveste perfect in peisaj pe aceasta platforma. Legat de umor, si cu asta inchei, este un fel de Times New Roman cinematografic, axat cu precadere pe traduceri gresite. Eu am ras, dar cu masura (sunt convins ca acum 5 ani ca as fi apreciat mult mai mult acest film).

Miami Bici este, per total, cel mai comercial film romanesc facut pana acum. Comercial nu inseamna prost, ci inseamna conceput din start cu gandul sa vanda. Pe langa inflatia de filme de festival, este nevoie si de o astfel de cinematografie. Sa vedem, insa, ce se va intampla in acest domeniu in actualul context. Desi io-s optimist de felul meu, vestile nu-s dintre cele mai bune.

PS: Despre trailerul Miami Bici spun doar atat: chiar si glumele bune pe care le are (cateva) sunt de neinteles pentru ca sunt scoase din context. Un film decent cu un trailer foarte neinspirat, asta este Miami Bici.