Misterul ceasului din perete

Misterul ceasului din perete este un film atipic, desi aparent preia foarte mult de alte filme de acelasi gen. Spun aparent pentru ca desi filmul a aparut abia acum, in 2018, cartea a fost scrisa in 1973. Asa ca nu e clar: unele filme poate s-au inspirat din carte (una celebra), insa este posibil ca si filmul, ecranizarea, sa preia unele elemente din alte filme aparute intre timp.

Pe scurt: Lewis este un baietel care ramane orfan la zece ani. Se muta in casa unchiului sau Jonathan, casa care se dovedeste a fi plina de magie. Nu doar ca toate obiectele din casa si din gradina sunt vii, dar mai este vorba si de secrete. Primul dintre ele: o usa care nu trebuia niciodata deschisa, prin care niciodata nu vor putea intra spiritele rele.

Al doilea dintre ele, cel mai important, este cel care da titlul (romanesc al) filmului: Misterul ceasului din perete. In perete era un ceas apocaliptic, unul care daca era dat inapoi dadea intregul timp inapoi, facea practic ca lumea sa revina la starea ei initiala.

O apocalipsa in sens invers: sfarsitul lumii urma sa fie literlamente inceputul ei. Lumea urma sa se dezvolte in mod diferit pentru ca, de aceasta data, doi oameni urmau sa vegheze la progresul acesteia.

Trecand peste metafora legata de ceas, metaforele de fapt, ca-s mai multe (limba romana este bogata in expresii si metafoe legate de ceas: „ceasul ticaie”, „ti-a sunat ceasul”, „te dai de ceasul mortii”), va las pe voi sa le descoperiti pe toate, trebuie sa spun la ce filme m-am gandit, la care m-am dus cu gandul, vazand Misterul ceasului din perete:

1. Prima comparatie evidenta ar fi Harry Potter. Intai si intai tabloul ala miscator m-a dus cu gandul cu Harry Potter, dar nu numai. Fara sa fie alte comparatii evidente, atmosfera mi s-a parut cumva asemanatoare HP. Ceva ce nu poate fi explicat, ci doar simtit.

2. Seria Night at the museum. Exponatele dintr-un muzeu prind viata noaptea exact cum, in actualul Misterul ceasului din perete toate obiectele de mobilier si decorative din casa si gradina sunt vii.

3. Este o scena in care vecina scutura din cap si se transforma. Inspiratia putea veni din multe locuri, din multe SF-uri. Un amic imi vorbea despre Total Recall. Despre scena de mai jos. Ma rog, pot fi invocate multe alte scene, ideea este ca scena iti da o mare senzatie de deja-vu.

Poate va intrebati cat de bun sau de rau este filmul, caci inca nu v-am zis asta. Problema mea este, de fapt, ca nu pot spune sigur asta.

Pe de-o parte, in afara de Cate Blanchett, care tine tot filmul, toti ceilalti actori mi-au displacut. In frunte cu copilul.

Despre copil poate ar trebui sa scriu mai multe. Eventual un articol distinct. Pe scurt: de obicei, cand ai roluri pentru copii, le dai sa joace natural. Le dai roluri in care sa rada, in care sa se mire pe bune de ceva. In care sa cucereasca publicul prin naturalete. Acum, trebuie sa recunoastem, rolul era foarte greu. Atat de greu incat micutul Owen Vaccaro a dat-o-n bara. Complet. Atunci cand era si speriat si plangea se vedea de la o posta cat de mult se strofoca sa para speriat si cat de false erau lacrimile lui.

Tot la defecte includ si multe fracturi logice evidente. Fie anumite aspecte nu au fost explicate, fie explicatiile date sunt flagrante chiar si pentru copii. De exemplu, o usa care nu trebuia nicicum deschisa avea cheia la indemana, fix in preajma ei. Caci fix asa procedezi atunci cand vrei ca o usa sa nu fie deschisa niciodata. Exact asa.

Nu pot termina lista defectelor fara sa vorbesc despre cat de SCARBOS este acest film. Nu stiu de ce copiii ar trebui sa fie fascinati de scarbosenii, nici macar nu stiu daca ei sunt fascinati ori pur si simplu unii adulti asa au impresia. Cert este ca multe faze din acest film nu sunt infricosatoare, de altfel filmul nu pare deloc infricosator, este lipsit de suspans, dar sunt incredibil de scarboase. Legat de acest aspect, mi-au displacut dintodeauna oamenii care mananca in sala de cinema. Popcornul este deja legendar, este acceptat, insa sunt persoane care vin cu pungi de Mc, KFC ori cine stie ce alt fast-food, pungi pe care le fosnesc in timpul proiectiei. Cand vedeam unele faze din acest film chiar ma gandeam la astfel de oameni. Si la cum ar putea ei sa se faca de ras si sa vomite.

Si tot legat de vomitat, trebuie sa va fac o marturisire: nu mi-a placut niciodata dovleacul. Nici copt, gol, cum s-ar zice, nici in placinta ori in alte prajituri. Mi se pare oribil. Gretos. Eh, trebuie sa va marturisesc ca si daca mi-ar fi placut, dupa acest film sigur n-as mai fi mancat dovleac cel putin 2 luni. Priviti clipul de mai sus.

Acum, dupa ce v-am zis 3 defecte si o interpretare foarte buna, la inaltime, trebuie sa va mai zic celelalte 2 calitati ale filmului: partea vizuala, absolut superba, si partea auditiva. Este un film de atmosfera, un film pe care trebuie sa-l savurezi fara sa gandesti prea mult. Fara sa te gandesti la explicatii logice, trecand peste interpretarile absolut puerile, in sensul rau, ale personajelor. Si, mai ales, fara sa fi mancat cu putin timp inainte. Credeti-ma, de obicei sunt rezistent, stomacul meu nu este usor de afectat emotional.

In concluzie, exact cum va ziceam la inceput, imi e greu sa spun ca Misterul ceasului din perete ar fi un film bun ori un film rau. Nu-mi dau seama ce si-au propus cei care l-au produs, nu-mi dau seama care este cu exactitate publicul tinta. Probabil daca as fi avut o anumita stare mi-ar fi placut enorm, l-as fi savurat, dar sunt constient ca daca as fi fost prost dispus riscul ca filmul sa mi se para o mare porcarie ar fi fost mare. De fapt, nu as fi gresit prea mult in niciuna dintre situatii.

Misterul ceasului din perete este ecranizarea cartii omonime, aparute in limba romana anul acesta la Editura Corint. Varianta in limba engleza, originalul, poate fi cumparata de pe Elefant. UPDATE: Pe Elefant este disponibila si versiunea tradusa in romaneste.