You Were Never Really Here – N-ai fost niciodata aici

Acum cateva saptamani am vazut filmul Pororoca. Nu am scris despre el, desi ma apucasem de 3 ori sa scriu articolul. Ideea de baza a filmului, una care ma revolta, este urmatoarea: atunci cand dispare un copil, nu conteaza al cui este, romanul se lamenteaza. Daca auzi ca s-a pierdut copilul unor vecini, nu faci absolut nimic sa-l cauti, sa vorbesti cu cineva, oficial sau neoficial. Nu, te intrebi ce-o fi in sufletul bietei familii si incepi sa plangi pe umarul lor.

Altii, americani intai si intai, dar nu numai, au o gramada de oameni, unii cu functii oficiale, altii folosind cai neoficiale si neortodoxe, utili in astfel de situatii.

Iar filmele ii glorifica pe acestia. Pentru ca el, americanul, nu intoarce camera spre familia distrusa a disparutului, ci se concentreaza pe gasirea persoanei disparute.

Iar acestia sunt EROII zilelor noastre. De cele mai multe ori fosti luptatori, fie-n Vietnam, fie-n Irak, fie-n Afganistan, uneori fost agenti CIA, acestia sunt plini de defecte. Psihic nu stau deloc bine (stres post-traumatic), razboiul lasand urme adanci asupra lor, insa deseori vorbim si de traume mai vechi, din copilarie.

Filmul You Were Never Really Here – N-ai fost niciodata aici este fix despre asta: despre un recuperator de persoane. Abuzat in copilarie, fost luptator in razboi, acum ajuns recuperator de oameni pentru oamenii cu bani. Un senator influent isi pierde fiica si apeleaza la el. Aceasta ajunsese in mainile unor traficanti de persoane, care voiau s-o exploateze sexual, impreuna cu altele de varsta ei.

Acum, problema cu acesta film, din punctul meu de vedere, este ca-i atat de neromanesc. Stim de astfel de persoane din filme, am tot vazut recuperatori, fie tati care fac pe dracu-n patru sa-si recupereze copiii (seria Taken este elocventa, cateva lucruri din aceasta serie sunt amintite aici), fie recuperatori profesionisti, care-si vad in fata propria viata, insa nu i-am intalnit niciodata. Pentru ca ei nu traiesc printre noi.

Pentru ca noi, de fapt, nu credem ca s-ar putea rezolva vreodata ceva. Nu credem, deci si daca ar exista astfel de oameni nu ar avea cine sa apeleze la ei. Chiar daca bancul, oficial, este cu tigani, mentalitatea Il spalam sau face altul este de fapt la noi, la romani. De ce sa-l cautam cand e mai simplu sa facem alt copil? Mai simplu, mai ieftin, mai eficient.

Asa ca titlul, in romana sau in engleza, ne loveste direct in moalele capului. N-ai fost niciodata aici pentru ca nu aveai cum. Pentru ca esti roman. Pentru ca te-ai nascut intr-o tara fatalista, in care tu si ai tai va bazati pe noroc si pe ghinion. In care foarte putini se lupta cu adevarat cu destinul.

Filmul este MAGISTRAL interpretat, Joaquin Phoenix fiind de-a dreptul genial in rolul lui Joe. Apropo de numele personajului, Joe, imi amintesc ce-mi zicea mai demult o simpatica actrita: atunci cand in film porti numele tau real ori un nume APROPIAT, lucrurile se complica. Pe de-o parte, te simti mai in largul tau, te simti TU, pe de alta parte ai tendinta de a fi mai mult TU decat personajul. Din acest motiv se spune ca e bine sa porti in film numele tau din realitate doar atunci cand personajul are FOARTE MULTE IN COMUN cu tine. Altfel, e periculos.

Ma intreb, la modul sincer, cat de mult din Joachin Phoenix este in Joe. De fapt, mi-e teama sa ma gandesc.

Altfel, parafrazand titlul, spun asa: CE BINE CA N-ai fost niciodata aici. Nici nu-mi doresc sa fi fost! Filmul omonim intra in cinematografe din 2 martie, fiind distribuit in Romania de Vodoo Films. Salutari CINEMILE tuturor!