Piercing – TIFF 2018
Alegerea de a vedea filmul Piercing o facusem inca de la Bucuresti, de cand mi-am schitat programul filmelor de la TIFF 2018. Motivele erau diverse, ora si locatia sunt principalele, insa nici sinopsisul nu-mi sunase rau. Dubios, ciudat, partial infricosator, dar incitant.
Cu o distributie complet necunoscuta, cu un regizor aflat la al doilea film si bazandu-se pe un roman complet necunoscut in Romania, scris de un autor, Ryu Murakami, adeseori confundat cu Haruki Murakami (diferenta dintre cei 2 este bine explicata aici), Piercing putea fi considerat cea mai dubioasa alegere de la TIFF 2018. De ce as alege sa vad acest film? Ce as putea invata din el?
Caci de invatat, intr-adevar, nu prea ai ce invata. Nu exista o morala a filmului, o idee centrala. Nu exista nici interpretari solide, nu exista vreun actor care sa te impresioneze, nici macar in sens negativ. Practic, regizorul a reusit sa aleaga niste actori atat de seci, atat de stersi, incat neiesind deloc in evidenta, in niciun sens, iti ramane-n minte povestea. Nu le retii numele, nu le retii figurile, dar tii minte povestea. Si cateva replici, in special replica finala, fabuloasa: Nu mai bine mancam inainte?
Avem parte de un tata, Reed (ecranizarea este produsa de americani, asa ca au fost inlcuite numele japoneze, greu de retinut pentru publicul american si european, cu nume americane, comerciale), care isi planuieste crima perfecta. Tot avea vise cu o intamplare din trecutul sau care-l bantuia, drept urmare hotaraste sa sacrifice o prostituata pentru a nu face rau familiei sale, fetitei sale in special. Alege o prostituata care practica sado-masochismul, facandu-si planul sacrificiului pana la cel mai mic detaliu. Doar ca o practicanta de sado-masochism nu este niciodata o victima sigura. Dimpotriva chiar.
Un film foarte scurt, 81 de minute, intens, fara momente moarte, cu putine dialoguri, Piercing impresioneaza prin poveste. Actorii, niste celebri anonimi, foarte seci, cu infatisari atat de banale incat sunt uitati instant, au marea calitate de a-si interpreta rolurile mediocru, dar cumva acceptabil. Scot in evidenta povestea, decorurile, atmosfera (regizorul avand grija sa ne spuna de fiecare data ce melodie se aude pe fundal).
La finalul proiectiei Piercing, toata lumea a iesit din sala fara sa stie exact ce a vazut. Nu se comenta despre film, nici de bine, nici de rau. Unii pareau chiar ca le e rusine de ceea ce au vazut. Le e rusine, nu vor sa spuna, nu au inteles. Daca la alte filme discutiile erau ample, pozitive sau negative, aici spectatorii au plecat din sala de cinema nedumeriti. Habar n-am daca inca cu gandul la film ori, dimpotriva, cu dorinta de a-l uita cat mai repede, cert este ca desi-s de fiecare atent la ce zic colegii mei de sala despre film, de data asta n-am auzit nimic. Iar sala nu a fost deloc, dar deloc goala.
Apropo de faptul ca-i dubios: priviti trailerele de mai sus. Ce ziceti? 🙂
Piercing a fost vazut in Iulius Mall Cluj-Napoca, in cadrul Tiff 2018. Greu de spus daca mall-ul este cea mai buna locatie pentru a proiecta acest film, dar la cat de dubios si de ciudat este, nicio locatia nu va aparea corect aleasa. Oriunde ar fi proiectat, va aparea o alegere cel putin interesanta. E drept, alegerea locatiei unei proiectii in cadrul TIFF nu se face pe criterii de genul, dar uneori mintea mea face asocieri de genul. Va mai zic doar ca a doua sa proiectie din cadrul TIFF 2018 va fi la Casa de Cultura a Studentilor, fara s-o mai comentez in vreun fel.
Be the first to leave a reply