Puritatea razbunarii (The Purity of Vengeance) – TIFF 2019
Discutia despre filmul Puritatea razbunarii poate fi ampla, unghiurile de abordare putand fi diverse, unele dintre ele aparent contradictorii. Pe de-o parte, o discutie (foarte ampla) este despre poveste, despre implicatiile ei sociale si politice. Caci, pe scurt, avem de-a face cu o retea de oameni care, desi politic de stanga, social-democrati, gandeau precum nazistii. Nu omorau oameni, ci doar ii sterilizau. Doar femeile erau sterilizate, acest lucru petrecandu-se doar cu cele neconforme (alcoolici, imigranti si alte categorii ce nu trebuiau sa se inmulteasca). Deci, pe langa discutia despre nazism si ideile de rasa pura, specifice, se pare, nu doar Germaniei, avem si o discutie ce poate usor cadea prada excesului feminist.
Fara sa intru in alte detalii, povestea este una foarte buna, simtindu-se in dese randuri faptul ca vorbim despre o ecranizare. De aici, insa, porneste o a doua discutie, legata de diferentele dintre carte si film. Necitind cartea, ce inca nu a fost tradusa la noi, eu pot doar anticipa, banui, pronostica, spuneti cum doriti. Caci pe cat de buna si de captivanta este povestea, pe atat de stangaci este pusa in aplicare. Branza buna in burduf de caine, cum ar zice romanul.
Nefiind prima carte (pentru doritori, cautati cartile scrise de Jussi Adler-Olsen), nici nu eram familiarizat cu personajele, cu detectivul Carl Morck, altfel un personaj extrem de interesant. Nu imi dau seama si cat de bine jucat, dar neavand un reper exact, nu m-as putea pronunta. Este a patra carte a seriei, deci va dati seama ca-mi lipsesc multe elemente din portretul personajului.
Cert este ca finalul, cel cinematografic, este atat de tras de par si de american, incat nu doar ca strica tot ce a construit pana acum, dar are si un efect de dus rece, iti reamintesc brusc faptul ca desi bazat pe fapte reale, ceea ce tocmai ai vazut a fost un film, o insiruire de fapte exagerate intentionat in scop cinematografic.
Acum, mi-ar fi greu sa fac o comparatie intre cinematografiile nordice, sa pot spune daca danezii fac filme mai bune ori mai slabe decat suedezii ori norvegienii. Nici la carti n-as putea face asemenea comparatii, pentru mine literatura nordica fiind deopotriva aparte, diferita fata de restul scrierilor de gen, dar in acelasi timp foarte asemanatoare daca este sa comparam scrierile nordice intre ele. Daca nu ar fi numele oraselor ori al tarii unde se desfasoara actiunea, eu cu greu mi-as putea da seama ca ma aflu in Norvegia, Suedia ori Danemarca.
E drept, Puritatea razbunarii este un film foarte apreciat, unul dintre cele mai bune, zica-se, filme daneze facute vreodata. Eu, unul, insa, as semnala proverbul cu pomul laudat, caci la el nu ar trebui sa te duci cu razbunarea pura.
Puritatea razbunarii este un film bun, pentru cei neobisnuiti cu atmosfera nordica poate fi o gura proaspata de oxigen, insa eu am avut, poate, pretentii prea mari. Ca sa rezum, Puritatea razbunarii este un film bun, bazat pe o poveste excelenta. Realizarea cinematografica il trage, deci, (mult) in jos.
Puritatea razbunarii este PRIMUL articol despre un film vazut la TIFF. Nu a fost primul film vazut la TIFF 2019, dar 3 zile am avut alte treburi si niste probleme tehnice ce abia acum au fost rezolvate. Vor mai urma, insa, si altele.
Be the first to leave a reply