Steaua – TIFF 2023
Am spus dintotdeauna: pizza este cea mai subevaluata mancare. Este considerata fast-food, este considerata o mancare neserioasa, este considerata o mancare pe care o mananci ca adolescent, nu una pentru adulti. Nu iti poti da o intalnire de afaceri la pizza. Sau poti? Faza e ca filmul Steaua, care nu-i despre fotbal (despre disputa despre palmaresul echipei omonime), ci despre mancare, despre Steaua Michelin, ca sa fiu mai exact, imi cam da dreptate.
Mie-mi place pizza, o ador. Multe dintre defectele ei sunt de fapt calitati in ochii mei. Faptul ca poate fi mancata oriunde este o calitate. Faptul ca nu trebuie s-o mananc cu furculita si cutitul este o MARE calitate. Si nu, nu-mi spuneti ca un om civilizat foloseste tot timpul furculita si cutitul. Caci io-s om dus la fast-food-uri, locuri unde tacamurile sunt hai sa zicem optionale.
In plus, este o poezioara care-mi place mult, una sugestiva: „pizza, puiu’ si cu putza/se mananca cu manuta”. Am pus intentionat acel tz pentru ca articolul sa nu poata fi gasit la cautari obscene. Desi cine stie…
Revenind, problema pizzeriilor este ca nu-s bagate in seama de celebra publicatie Michelin. Nicio pizzerie din aceasta lume nu are stea Michelin. Si na, multi s-au straduit, si-au dorit.
Filmul Steaua ne prezinta cele 2 fenomene, initial in paralel, apoi impreuna: ne spune povestea unui pizzar celebru din Napoli, dar ne spune si cum sta treaba cu stelele Michelin. Care-s criteriile de acordare.
Problema cu aceasta publicatie, Michelin, este ca acordarea ori retragerea stelelor este total netransparenta: nu poti afla ce ai gresit ori ce mai trebuie sa faci ca sa obtii mult ravnita distinctie. Nu poti afla nici macar de ce ti-a fost retrasa, ce ai gresit, ce era bine acum 1 an si acum este gresit. In plus, nu stii nici cand vin inspectorii, expertii culinari de la Michelin. Si nici macar nu se acorda pe baza unei singure impresii.
Acum intrebarea care se pune este pentru cine-s utile acele stele. Si de ce. Am prieteni care au fost in astfel de restaurante, unii dintre ei recunoscand ca au mancat mai bine in restaurante fara stea Michelin. Daca esti gurmand ca mine, mi se pare ca Steaua Michelin ar trebui sa ma goneasca. E fita, ca sa fiu mai exact. Una care are public specific.
Steaua Michelin aduce turisti, insa oamenii locului au alte criterii de alegere a restaurantului. E drept, unii se fac bucatari visand sa obtina candva Steaua Michelin. Exista chiar cazuri de bucatari care s-au sinucis atunci cand au pierdut-o.
Revenind la pizza, mi-a placut modul in care a fost ea prezentata. Pizza este mancarea bucuriei, a fericirii, este mancarea gatita, servita si mancata cu placere si cu zambetul pe buze. Eu sunt convins ca gasesc mai multa fericire intr-o pizzerie decat intr-un restaurant cu Steaua Michelin in frunte.
Si de fapt cam asta este ideea: Steaua Michelin si pizza sunt chestii incompatibile. Este raspunsul INDIRECT pe care-l da filmul. Mergeti intr-un restaurant Michelin si mergeti intr-o pizzerie, de oriunde ar fi ea. Atmosfera este RADICAL diferita. E alta lume. Si e foarte bine sa fie asa. Nu ar trebui sa ne dorim sa fie altfel.
Ce nu am inteles eu, nu din cauza filmului, este cum a ajuns un top atat de netransparent sa fie reper. Oare n-a reusit nimeni sa afle numele recenzorilor si sa-i mituiasca? Stiu, sunt roman, visez conspiratii si coruptie peste tot. Ceea ce poate fi adevarat. Insa democratia, asa cum o inteleg eu, m-a invatat ca ar trebui sa apreciez lucrurile transparente.
Transparenta produce incredere. Nu si cand e vorba de Steaua Michelin. Din pacate sau din fericire.
Articolul despre filmul Steaua a fost scris intr-o camera a NEST INN Cluj Napoca. Despre locatie am scris pe larg pe EmilCalinescu.EU. Mai multe detalii despre LOCATIILE NEST INN CLUJ NAPOCA (sunt mai multe si se construiesc de zor altele!) gasiti pe site-ul lor oficial si pe pagina lor de Facebook.
Be the first to leave a reply