Strajerii Deltei – TIFF 2021

Strajerii Deltei este continuarea filmului Strajerii, pe care din pacate eu nu l-am vazut. Mi-a placut ideea, auzisem numai de bine despre primul, asa ca am zis ca e cazul sa-mi incalc unul dintre principii si sa merg sa vad partea a doua fara s-o fi vazut pe prima. Si nu am regretat.

Intai si intai, ca sa incep cu sfarsitul, spun din start ca filmul poate fi vazut si inteles fara sa-l fi vazut pe precedentul. Nu e nimic de neinteles, singurul regret dupa vizionarea lui fiind cum de am putut rata precedentul film?

Iar faptul ca scenaristul filmului este Alexandru Popa, cel care a scris cateva piese de teatru care m-au uns pe suflet, Secretul fericirii si Numitorul comun fiind primele care-mi vin in minte (nefiind singurele), este un bonus.

Pe scurt, avem o tabara de copii in Delta Dunarii, una in care copii invata cum sa supravietuiasca in salbaticie. Aceasta tabara avea ca scop si ecologizarea anumitor zone, strangerea gunoaielor din zone nu foarte usor accesibile. Copiii erau pusi sa faca intreceri pe echipe, cine strange mai multe gunoaie castiga.

La un moment dat, copiii observa niste braconieri care foloseau sisteme interzise de pescuit (bagau curent). Acum cei mici au un nou obiectiv, unul pe care trebuie sa-l ascunda inclusiv fata de supraveghetori. Cum se termina totul si cine erau acei braconieri ramane sa descoperiti singuri.

Ce mi-a placut cel mai mult la acest film, la Strajerii Deltei, este maturitatea acestuia. Multe filme cu copii cad in pacatul puerilitatii, nefiind deloc cazul aici. Altfel spus, copiii acestia au facut ceva ce 99% dintre adulti nu ar face si, cel mai important, nu si-au pierdut capul in momentele cheie. E drept, au primit si ajutor, divin si pamantesc, nu intru in detalii, insa marele lor merit este faptul ca au gandit lucid. Ceea ce multi adulti n-o fac. Eu, unul, nu cred ca sunt atat de matur nici acum, desi am trecut de ceva timp de varsta copilariei (am aproape 35 de ani, pentru cine nu stie). In plus, filmul nu este deloc plin de glume copilaresti si de chestii care pe adulti i-ar plictisi. Este, deci, un film care se adreseaza deopotriva celor mici si celor mari.

Eu am vazut Strajerii Deltei in a doua zi de TIFF 2021, ma rog, pentru mine a fost prima din motive personale, si desi scriu acest articol dupa inceheierea festivalului, pentru mine filmul este inca proaspat in minte. Mi-a ramas acolo, as zice si in suflet, ceea ce este un lucru destul de rar. Nu este deloc un film uitabil, sunt curios daca-mi va ramane-n minte si peste 1 an sau 2.

Strajerii Deltei este un film excelent, recomandat pentru toate categoriile de varsta. Va fi adorat de copii, dar trebuie vazut si de parinti. In plus, chiar si cei fara copii, ca mine, il vor aprecia. Un film bun este apreciat de toata lumea.

Strajerii Deltei nu are inca o data anuntata de intrare in cinematografe. Insa filmul Strajerii, predecesorul sau, poate fi vazut pe Netflix.

. Niciun comentariu la Strajerii Deltei – TIFF 2021. Categories: 2021, Filme romanesti, TIFF 2021. Tags: .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.