Substanta – The Substance
Substanta – The Substance este pentru mine primul film vazut la cinema in 2025. O spun din start: am inceput anul cu dreptul, filmul este unul foarte bun. Putea fi mai bun, are cateva (mici) defecte, insa prefer sa ma gandesc la partile lui bune, caci are destule. In frunte cu finalul, daca-mi este permisa aceasta exprimare.
Atentie, urmeaza un articol extrem de lung. Luati-va popcorn, suc, bere si tot ce mai considerati necesar, caci articolul are peste 1700 de cuvinte!!!
Personajul principal al filmului Substanta – The Substance este Elisabeth Sparkle, o vedeta TV trasa pe bara la doar 50 de ani. Ea prezenta acum o emisiune matinala de fitness, insa producatorii au considerat-o deja „trecuta” la varsta ei. Asa ca s-au apucat sa-i caute inlocuitor.
Imediat dupa, la un control medical, Elisabeth intalneste un tanar necunoscut, care-i strecoara un bilet legat de o substanta miraculoasa. Si de aici incep problemele. De aici incepe filmul.
Substanta aceea se lauda ca scoate tot ce-i mai bun din tine, va scoate la iveala cea mai buna versiune a ta. Cam tot ce auzim cu totii de la diversii guru ce se perinda prin spatiul public. Doar ca acea substanta facea acest lucru LA PROPRIU.
Elisabeth Sparkle isi injecteaza substanta si din ea, la propriu din ea, rasare o versiune mult mai tanara si mai viguroasa a ei. Doar ca, vedeti voi, substanta aceasta venea si cu niste reguli care trebuiau respectate intocmai. Cea mai importanta dintre ele: cele 2 versiuni ale tale trebuiau sa co-existe. La fiecare 7 zile trebuia sa se produca schimbarea (the switch). Nu exista doi de tu, existi doar tu, care trebuie sa gasesti un echilibru intre cele 2 versiuni ale tale.
Si aici urmeaza primele probleme. Nu este spoiler ce o sa va spun, deci puteti citi linistiti.
Asadar, prima problema este legata de versiunea aceasta ta mai tanara. Sue, caci acest nume a fost asumat de Elisabeth, nu seamana fizic deloc cu Elisabeth. Nu este nicicum Elisabeth mai tanara. Nu doar ca efectiv nu seamana actritele, dar nici in film nu spune nimeni „Parca ai fi fiica lui Elisabeth”. Deci ce versiune a ta genera aceasta substanta? Cat anume din tine era acea versiune daca nu-ti semana nicicum din punct de vedere fizic?
A doua problema este legata de acel schimb, switch, dintre versiuni. Versiunea tanara nu parea a avea habar ce face versiunea batrana in cele 7 zile si invers. Deci cele 2 creiere, dupa separare, functioneaza separat. Nu poti ca atunci cand e versiunea tanara sa faci chestii fizice, fitness si alte alea, iar atunci cand e versiunea ta batrana sa studiezi, sa citesti, sa ai activitati intelectuale si nu fizice. Adica poti doar ca acele cunostinte pe care le acumulezi in versiunea ta batrana (ori normala) nu se vor transfera versiunii tale mai tinere.
Sa va spun acum ce este cu aceasta Sue. Desi Elisabeth este data la o parte pe considerente pur misogine, ideea in sine ca o femeie la 50 de ani este trecuta face parte din vocabularul oamenilor care realmente vad femeile doar prin prisma corpului, nu si a intelectului, versiunea sa mai tanara, Sue, se angajeaza tot acolo, facand acelasi lucru pe care-l facea Elisabeth. Practic, Sue devine la propriu inlocuitoarea lui Elisabeth (fara ca nimeni sa observe ASEMANARILE dintre ele; motiv pentru care, stiu ca ma repet, plec de la premisa ca ele nu existau!). Ea impresioneaza, asa ca face imediat saltul mai departe. Nu va dezvalui cum si in ce fel, in ce consta acest salt, acest pas inainte, nu va spun cum se termina totul, toate astea trebuie sa le descoperiti singuri.
Va spun doar ideea de la care se pleaca: va iesi din tine versiunea mai tanara si mai viguroasa, dar cumva cu acelasi bagaj educational, informational. Ganditi-va strict la meseria de dansator si actor. Ceea ce face Sue acolo este o combinatie intre cele 2. Practic, atunci cand esti tanar arati bine, ai vigoare, ai energie, dar nu ai experienta. Pe masura ce acumulezi experienta, pierzi din vigoare, din energie si nu mai arati atat de bine.
Imaginati-va o actrita sau o dansatoare care are experienta de la 50 de ani si corpul de la 20. Corpul, vigoarea, energia, tot tacamul. Fix asta este Sue. Fix asta ne prezinta filmul.
Ma intreb din nou: daca versiunea aceea tanara preia initial tot bagajul tau intelectual, cognitiv, de ce acest lucru nu se mai petrece si ulterior? De ce versiunea batrana NU STIE ce a facut versiunea tanara in cele 7 zile?
Partea interesanta este alta: Sue nu doreste nicicum sa se razbune, sa se revolte, sa porneasca o revolutie feminista. Ea vrea pur si simplu sa PROFITE de pozitia in care se afla: de trupul si de experienta ei. Este o sansa pe care nu doreste s-o rateze. Practic, desi ar trebui sa aiba maturitatea unei tipe de 50 de ani, ea dovedeste ca a ramas la nivel intelectual o tipa de 20 de ani care vrea cu orice pret succesul. Ea gandeste ca la 20. Practic, nu-i convine ca e data la o parte, dar tot ce-si doreste nu este o alta societate, una mai putin misogina, ci pur si simplu ar vrea sa aiba din nou corpul de la 20 de ani. As numi asta ipocrizie, dar sa trecem peste …
Legat de final, nu vreau sa vi-l dezvalui, insa va spun ca este realmente senzational. Este spectaculos, este memorabil (mi-a ramas intiparit in minte, pe drumul de intoarcere inchideam ochii si-l revedeam, il retraiam!), are mesaje clare, cu care rezonez si, poate cel mai important, este un final natural, conform desfasurarii de pana atunci a actiunii. Personal urasc finalurile tip Deus-Ex Machina, acele finaluri complet scoase din context, cand intr-un moment random totul se schimba la 180 de grade, fortele binelui primesc un ajutor nesperat, poate chiar divin, si totul se termina cu bine. La fotbal este expresia „contrar cursului jocului”. Substanta – The Substance are un final conform cursului jocului, un final care pe mine m-a impresionat, desi pana la un punct as fi putut (ar fi trebuit?) sa-l anticipez.
Caci Substanta – The Substance nu este neaparat un film imprevizibil. Nu prin asta exceleaza.
Acum trebuie sa spun cateva cuvinte despre interpretari. Ma voi referi strict la cele 2 actrite, la cele care le interpreteaza pe Elisabeth, respectiv Sue. „Batrana” Elisabeth este interpretata de Demi Moore, in timp ce mai tanara sa versiune, Sue, este interpretata de Margaret Qualley. Diferenta dintre cele 2 interpretari este colosala: Demi Moore joaca absolut demential (mi-am permis sa preiau citatul de pe poster), in timp ce mai tanara sa colega, Margaret Qualley, are o interpretare hai sa-i spunem mediocra.
Acum trebuie sa detaliez un pic. Pentru rolul lui Elisabeth era usor de gasit o actrita care sa aiba o varsta apropiata. Apropo, Demi Moore are 62 de ani (probabil avea 60 cand s-a filmat Substanta), insa din machiaj poti s-o scoti mai tanara. Este un rol greu, dar o actrita de top de acea varsta poate duce lejer partitura. Ceea ce Demi Moore dovedeste cu prisosinta.
In cazul rolului lui Sue lucrurile sunt complicate. Trebuie aleasa o actrita tanara (Margaret Qualley are 30 de ani), insa rolul este extrem de dificil. Va putea duce o tanara actrita de pana-n 30 de ani un astfel de rol?
Cum este de fapt Margaret Qualley? Pai foarte inerta, inexpresiva. Robotica. Nu pare a transmite nimic. In afara de corpul ei superb nu pare a avea nimic de aratat. Inteleg, personajul ei asa gandea. Dar asta nu este ori nu ar trebui sa fie o scuza.
Pe langa aspectele subliniate mai sus, mai este problema legata de iminenta comparatie: interpretarea tinerei actrite va fi vazuta in balanta cu intepretarea mult mai experimentatei sale colege. Problema lui Margaret Qualley este deci SI ca nu se ridica la nivelul lui Demi Moore.
Daca am face abstractie de interpretarea lui Demi Moore, Margaret Qualley ar parea ca are o interpretare decenta. Un rol prea greu pentru o actrita atat de tanara, una care oricum nu e de prim rang. O palarie mult prea mare.
Si uite cum aceeasi interpretare, in functie de context, poate fi vazuta drept dezastruoasa, mediocra ori decenta. Daca in rolul lui Elisabeth am fi avut o actrita mai slaba, atunci interpretarea lui Margaret ar putea parea chiar buna buna.
Incurcate-s caile actoriei!
Nu pot sa inchei fara sa vorbesc un pic despre catalogarea acestui film drept … horror. Pe autohtonul Cinemagia filmul figureaza drept drama si horror. Pe IMDB genurile sunt mai multe, caci sunt puse mai multe subgenuri: Body Horror, Dark Comedy, Monster Horror, Psyhological Horror, Drama, Horror, Sci-Fi.
Incep cu finalul: oare de ce Cinemagia a scos SF-ul dintre genurile enumerate? Mi se pare clar mai SF decat Horror, din orice unghi l-am privi. La fel cum Dark Comedy este o caracterizare la fel de corecta precum cea de drama. Daca spui pur si simplu comedie e clar fals. Insa „comedie neagra” este un gen distinct, unul destul de greu de construit, unul destul de greu de acceptat pentru o buna parte a publicului.
Revin la problema principala: este horror? Avand in vedere IMAGINILE, ceea ce vedem, el poate fi considerat horror. E horror pentru ceea ce vedem. Insa horror-ul presupune si alte aspecte. Teama aceea permanenta, pericolul acela iminent, care aici nu exista. Nu stai tot filmul cu sufletul la gura, nu apare brusc un monstru de dupa o usa.
Ca sa inchei subiectul, filme tip Frankenstein nu mi se par horror-uri. Monster Horror si Body Horror mi se par descrieri corecte, explicite. Insa sincer sa fiu, contin un pic de spoiler in ele.
Nu vreau sa insist, nu vreau sa dau spoiler, insa ca sa inchei subiectul simt nevoia sa spun ca includerea in categoria HORROR aduce mari deservicii acestui film. Fanii filmelor de groaza vor fi (pe buna dreptate!) dezamagiti de ce vor vedea, iar cei care nu gusta acest gen vor evita filmul Substanta – The Substance.
Substanta – The Substance este per total un film excelent, film care are este tras mult in sus de finalul sau fabulos. Are destule puncte slabe, peste care puteti trece cu usurinta. Punctul forte al acestui film este scenariul, pentru care a si fost premiat la Cannes in 2024.
Substanta – The Substance intra in circuitul normal al cinematografelor incepand cu 10 ianuarie 2025, fiind distribuit in Romania de Independenta Film.
Be the first to leave a reply