Filmele de Cannes se intorc la Bucuresti – 14 – 23 octombrie
N-o avea capitala un festival de anvergura TIFF, dar tot are ceva ce nu are alt oras: Les Films de Cannes. Ma rog, festivalul are loc si in alte orase din tara, dar sub forma de rezumat, exact cum si TIFF-ul mai face cateva rezumate prin alte orase (inclusiv Bucuresti).
Anul acest, Filmele de Cannes se intorc la Bucuresti in perioada 14 – 23 octombrie. Pentru mine, va fi un festival vazut in fuga, intre 2 deplasari (o vacanta binemeritata in Spania si un alt festival de film, Comedy Cluj). Voi apuca sa vad, totusi, 3 zile din festival. Trei zile pline de filme bune. Sper, totusi, sa pot vedea si cu alte ocazii restul filmelor.Continue reading Filmele de Cannes se intorc la Bucuresti – 14 – 23 octombrie
Festivalurile de film au rolul nu doar de a dezvalui niste filme noi, altfel necunoscute publicului larg, ci si rolul de a readuce in memoria cinefililor filme clasice.
Despre Serile Filmului Romanesc v-am mai zis cate ceva. Imi place ideea de a amesteca filme noi, pe unele le-am vazut, pe altele le-am ratat, cu filmele clasice, pe care unii nu le-au vazut ori au facut-o, dar vor sa le vada intr-o sala de cinema. Indiferent care-i calitatea peliculei, filmul vazut la cinema este ALTCEVA.
Legat de filmul Asfalt Tang zic un singur lucru cert: este inca de actualitate. Si acum pleaca fete cu autocare in Occident, insotite de impresari dubiosi si de parteneri straini asijderea. Povestea de dragoste, vointa de fier a personajului, toata acea zbatere, o putem avea lejer si in contextul anului 2016. Poate nu mai sunt valutisti la orice colt de strada, dar inca tot romanul se viseaza patron, inca occidentul este un el dorado si inca niste smecheri profita de pe urma unor fraieri.
Cinematografic, este la nivelul anului 1995: sunet care lasa de dorit, desi cu o muzica interesanta; o calitate a imaginii dezamagitoare chiar si pentru acele vremuri (comparativ cu filmele occidentale din acea perioada, cinematografia romaneasca statea foarte prost), insa ca regie, ca scenariu si ca interpretare, filmul este IREPROSABIL.
Daca Filantropica il are in prim plan pe Gheorghe Dinica, care face tot filmul, Asfalt Tango il are pe Mircea Diaconu, seconda, insa, de un tanar Florin Calinescu care nu devenise vedeta TV, de un Constantin Cotimanis excelent pe platou, de o Charlotte Rampling misterioasa si, intr-un rol mic, de o Rona Hartner ce peste cativa ani urma sa fie protagonista unui urias scandal politic.
Da, pentru asta sunt festivalurile: pentru a (re)descoperi astfel de filme. Spre rusinea mea, nu vazusem Asfalt Tango, eram, probabil, singurul din sala care nu facuse asta.
Legat de Mircea Diaconu, un singur lucru mai am de spus: cine spune despre el ca a fost doar un actor mediocru greseste enorm. Politica dezbina si ne face sa judecam altfel oamenii, insa CINEMATOGRAFIC vorbind, Mircea Diaconu a fost si este un actor MARE. Poate nu de talia lui Dinica sau Dem Radulescu, dar oricum un actor MARE. Pacat ca dansul a anuntat ca doreste sa joace in cat mai putine filme. Consider ca cinematografia romaneasca inca mai are nevoie de Mircea Diaconu.
Mergeti sa vedeti Asfalt Tango. Merita.
Articolul despre Asfalt Tango a fost scris dintr-o camera a Vilei Aris din Iasi. Despre Vila Aris din Iasi am scris un articol distinct pe EmilCalinescu.eu. Recomand aceasta locatie de cazare din mai multe motive. Pe absolut toate le gasiti in articolul link-uit. Salutari CINEMILE tuturor!
