Tromperie (Deception) – Les Films de Cannes a Bucarest 2021

Tromperie (Deception) este ecranizarea unei carti omonime scrise in 1990. Desi filmul este frantuzesc, se aude frumoasa limba franceza pe tot parcursul sau, personajul principal este un scriitor american plecat la Londra, care avea o amanta cehoslovaca ajunsa si ea pe acolo. Un american si o cehoslovaca vorbesc franceza la Londra. Da, stiu, limba unui film este o conventie, dar tot e ceva ce da eroare, iar daca vorbim despre filme de genul, cele mai mici detalii conteaza, schimba complet perspectiva.

Nu am citit cartea in cauza, nu stiu daca este tradusa in romaneste, ma rog, as fi putut s-o iau de pe Amazon in format electronic, drept urmare nu stiu cat de buna este aceasta. Unii spun ca ar fi printre cele mai slabe scrieri ale lui Philip Roth. Ceea ce ma duce cu gandul la o intrebare logica: daca asa arata o carte slaba de-a lui, oare cum o arata una buna?

Pentru mine, fascinatia fata de personaje este dubla. Pe de-o parte, avand in vedere ca astept cu nerabdare sa apara cartea in care se afla si o povestioara de-a mea, Chat Noir fiind numele povestii, m-am pus in pielea scriitorului, a romancierului, a celui care isi cauta in jurul sau inspiratia, insa pe de alta parte, chiar daca era vorba despre caractere feminine, am incercat sa ma pun si in pielea celorlalte, in special in pielea amantei.

Pe scurt de tot, o chestie pe care am mai spus-o, am mai observat-o si cu alte ocazii, un scriitor bun este un om care are o viata activa, intai si intai una sociala. Personajele acelea nu sunt inventate, nu sunt vazute la TV, ci sunt inspirate din persoane reale.

Atunci cand injurati un scriitor ca sta toata ziua prin carciumi si se intalneste cu diversi prieteni, sa stiti ca de fapt face un research, sa stiti ca face ceea ce trebuie sa faca orice scriitor. Scriitorul care munceste de la 8 la 6, mai ales intr-un loc izolat, nu printre oameni, porneste din start cu un handicap.

Din cealalta perspectiva, ar trebui sa va ganditi daca voi ati putea ajunge vreodata personaje intr-o carte, in ORICE carte. Sunteti indeajuns de interesanti pentru acest lucru? Dintr-o perspectiva, cea conform careia fiecare om este unic, fiecare om are ceva special, da, ati putea ajunge oricand. Pe de alta parte, trebuie sa va uitati in grupul vostru de prieteni, sa va ganditi la cine v-ar putea face personaj, la cine v-ar putea face celebru.

Tromperie (Deception) - Les Films de Cannes a Bucarest 2021

Exista, evident, si o parte negativa, caci personificarea aceasta vine la pachet si cu reliefarea anumitor defecte: unele reale, absolut corecte, altele exagerate prea mult (din motive literare), altele pur si simplu inventate. Oare va convine sa fiti facuta celebra? Oare o sa va convina portretul pe care vi-l va face prietenul vostru? Caci spre deosebire de un articol pe blog, care poate fi modificat ori chiar sters, o carte ramane.

Mi-am amintit, cu aceasta ocazie, despre spectacolul Efecte colaterale, vazut acum ceva ani la Teatrul Nottara. Acolo era vorba despre un film, aici este vorba de o carte. Evident, cartea are un public mai restrans, filmul este mai … vizibil, mai usor de ajuns la cunoscuti.

Mi-a placut personajul principal, scriitorul, un EVREU plecat din SUA in UK, un evreu mandru de originile sale, totodata obsedat de antisemitism si de parerea celor din jur despre evrei. Mi-a placut modul in care este construit, mi-a placut interpretarea lui, mi-au placut replicile. Este tipul de film care ar trebui, probabil, vazut acasa, cu agenda (fie ea si virtuala in mana), sa notezi constant citate.

Mi-a placut modul in care a pus el problema fidelitatii. In special, problema fidelitatii fata de … tine insuti. Ramane sa descoperiti singuri cum e cu aceasta fidelitate.

Mi-a placut mult Tromperie (Deception), mie mi-a dat o stare de bine, eu l-am receptat ca pe o poezie, ca pe un cantec frantuzesc lin. Mi se pare ca se potriveste perfect in peisajul festivalului Filmelor de Cannes la Bucuresti. O experienta diferita de ce vad in mod normal pe ecranele noastre, nu chiar unica, dar apropiata de acest lucru. Cumva, o comoara veche de care nu te bucuri zi de zi.

Sala in care am vazut Tromperie (Deception), Sala Paul Calinescu a Cinematecii Union (cea de pe Ion Campineanu) mi-a accentuat sentimentul de comoara veche, gasita accidental, de care se pot bucura doar cativa oameni, cativa norocosi. Avand in vedere perioada pe care o traim, uneori aveam impresia ca eram intr-o oarecare ilegalitate, ca faceam ceva interzis, lucru deloc departe de adevar, nu din punct de vedere juridic, ci, din perspectiva unora, din punct de vedere moral.

Din foarte multe motive, Tromperie (Deception) este cel mai bun film vazut de mine la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2021.

ps: Tromperie m-a dus din nou cu gandul la cat de reale sunt personajele unui scriitor. De la un punct incolo scriitorul nu mai poate face distinctia dintre vis si realitate. Nu a zis nimeni ca scriitorii sunt cu totii sanatosi la cap. 

. 1 comentariu la Tromperie (Deception) – Les Films de Cannes a Bucarest 2021. Categories: 2021, Les Films de Cannes a Bucarest 2021. Tags: , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “Tromperie (Deception) – Les Films de Cannes a Bucarest 2021

  1. Este o adaptare a unui roman de Philip Roth? De fapt de ce mă mir? Fotografia pe care ai postat-o spune tot. 🙂 Dacă vrei să rămâi în lumea lui Philip Roth, vezi că la HBO este un serial Complotul împotriva Americii – The Plot Against America, ecranizare a unui roman de-al lui.

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.