Un tataie de cosmar – The War with Grandpa

Un tataie de cosmar (The War with Grandpa) este o comedie foarte buna, ce reuseste, printre hohotele de ras, sa ofere o foarte buna definitie asupra razboiului. Aceasta este partea buna, moralizatoare, a povestii. Totul se invarte in jurul acestui razboi.

Motivul razboiului este simplu: bunicul este nevoit sa se mute in casa fiicei sale pentru a nu mai locui singur. Acesta isi ia in primire camera in care pana atunci statuse nepotul lui, nepot care este nevoit sa se mute … in podul casei. Motivul razboiului este, deci, ocuparea de catre inamic a propriului teritoriu.

Razboiul este, insa, la propriu: nepotul scrie o declaratie de razboi pe care o baga bunicului pe sub usa. Bunicul ignora initial declaratia de razboi, insa ulterior o accepta, punand cateva conditii (printre care sa nu fie afectati ceilalti). Nu va zic in ce a constat razboiul, care sunt pagubele, ce a facut fiecare celuilalt si nici cum se termina acesta.

Va spun, insa, ce este, de fapt, Un tataie de cosmar – The War with Grandpa: un Dirty Grandpa (Bunicul dezlantuit) combinat cu Home Alone, cu un pic de „Dennis pericol public”, la care se adauga si un strop de Last Vegas. Se imbina, practic, umorul de varsta a treia, glumele cu batrani si cu ce pot face ei, cu glumele despre copii si cat de periculosi sunt acestia cand nu sunt luati in serios.

Daca ma intrebati pe mine, ca dorinta personala, mi-as fi dorit fix 2 lucruri:

Ca restul personajelor sa dispara (pur si simplu cei 2, bunicul si nepotul, sa fie lasati singuri in casa, sa se razboiasca de nebuni).
Ca in timpul razboiului sa apara niste hoti, fix ca-n Home Alone.

Mi-a placut Robert de Niro, un actor pensionar care accepta cam orice rol nu doar pentru bani, ci si pentru a da lectii de actorie celor mai tineri.

Mi-a placut pustiul, Oakes Fegley, care a dus un rol extrem de greu. Bine, pustiul nu este nicidecum la primul film, el debutand acum 6 ani, in 2014, in filmul Fort Bliss (Legaturi de familie). Un pusti care sper sa se tina de actorie, sa nu ajunga precum Macaulay Culkin. Talent pentru roluri de pusti are, trebuie sa-l urmarim sa vedem daca se va descurca si-n rolurile de adult.

Mi-a placut Laura Marano in rolul nepoatei adolescente, un rol extrem de natural jucat de o actrita care pana acum nu-mi atrasese atentia. Apropo, ea este nascuta pe data de 29 noiembrie, deci inca un motiv s-o apreciez.

A avut cateva fracturi logice, cateva momente deloc credibile, fara ca acest lucru sa scada prea mult valoarea filmului. Oricum, multe chestii din film trebuie luate ca metafore, eu inca il consider o metafora excelenta pentru razboi, o poveste spusa pentru a putea fi inteleasa de toata lumea.

In final, vreau sa semnalez un lucru interesant. Asadar, va rog sa priviti cele 2 titluri. Ce au ele FUNDAMENTAL diferit? Pai in mod cert diferit este SUBIECTUL. Daca in titlul original subiectul logic subinteles este „celalalt combatant” (el ARE un razboi CU bunicul), in cazul titlului romanesc BUNICUL este subiectul si este din start catalogat negativ. Inaintea sa dam cu pietre in traducator, sa-l acuzam ca a denaturat intentia originala, ar trebui sa ne gandim un pic. Oare de ce traducatorul roman a simtit nevoia sa puna accentul pe bunic si sa-l considere DE COSMAR? Nu cumva este vorba de cultura diferita a romanului fata de cea a americanului? La romani nu doar e inacceptabil ca un bunic sa faca asa ceva, intai si intai sa OCUPE camera nepotului, dar este si de neconceput ca cei 2 sa se afle pe poziti egale. Cum adica NEPOTUL sa fie in razboi cu BUNICUL? Cumva traducatorul roman a vrut sa traduca, pe limba romanilor, ceea ce se intampla in acel film. Si, din punctul de vedere al MAJORITATII romanilor, totul se intampla din cauza bunicului, care este, nu-i asa, de cosmar.

Nu zic, deci, ca este o traducere gresita, ci este, daca-mi este permisa exprimarea, o interpretare culturala. Incercati, totusi, sa vedeti aceasta traducere comparativ cu traducerea celuilalt film in care Robert de Niro joaca rolul de bunic: Dirty grandpa a fost tradus … Un bunic dezlantuit. Va las pe voi sa cautati posibilele explicatii culturale.

Un tataie de cosmar – The War with Grandpa este per total un film decent, care livreaza atat pe partea de comedie, cat si pe partea moralizatoare. Un film supraevaluat atat de critici, cat si de public. Lansarea lui intr-o perioada atat de grea il va condamna sa aiba incasari si mai mici decat ar fi obtinut in mod normal. Drept urmare, filmul ar trebui sa ajunga peste ani in acele topuri de filme subevaluate pe care trebuie sa le vezi. In fond, razboaie vom avea tot timpul, iar o definitie mai misto a razboiului pe bune ca n-am vazut.

Un tataie de cosmar – The War with Grandpa a intrat in cinematografe pe data de 2 octombrie, fiind distribuit in Romania de RoImage.

ps: Filmul Un tataie de cosmar este, de fapt, o ecranizarea. Cartea este proaspat aparuta in limba romana la Editura Trei. Este interesant altceva: cartea apare cu traducerea exacta a titlului. Oare de ce traducatorul cartii n-a simtit nevoia acelui artificiu hai sa-i zicem cultural? Si, mai ales, oare de ce o ecranizare apare sub un titlu diferit fata de cartea ecranizata? O fi vreo strategie de marketing care-mi scapa mie?