Winchester: Casa Spiritelor – sa ecranizam povestea unor case bantuite celebre

Winchester: Casa Spiritelor

 

 

Circula acum vreo 2 ani un meme simpatic legat de cum se face un horror infricosator. Acest meme spunea ca adaugi elementele pe rand: un demon, o casa bantuita, muzica infricosatoare, bagi intuneric si, daca nici asa nu se sperie spectatorii, adaugi sintagma Bazat pe fapte reale. Ceea ce, recunosc, se poate dovedi infricosator, chiar daca nu pe loc, in sala de cinema, ci mai mult ulterior, cand procesezi filmul, cand il rumegi.

Multi producatori de filme, din ce in ce mai multi in ultima vreme, stiind aceasta reteta, s-au apucat sa caute case bantuite celebre. Celebritatea acelor locuri va face filmul interesant pentru public. Il va face comercial si, intr-un fel, infricosator.

Acum, intrebarea care se pune este ce asteptari are publicul de la un horror. In afara de chestiunea evidenta, de a te speria, mai ai alte asteptari, ca spectator, de la un film de groaza? Te astepti la dialoguri profunde ori la abordarea unor probleme psihologice/filosofice? Te astepti sa te puna pe ganduri un horror? Sau te duci la el doar cu gandul sa traiesti o experienta intensa si atat?

Acum, nu stiu ce asteptari AR TREBUI sa aiba publicul, nu va spun ce asteptari am eu, dar va spun ce veti gasi in filmul Winchester, caci despre el vorbesc. Am vazut cum a fost pusa, extrem de inteligent, problema armelor de foc. Indirect, se vorbeste de un blestem abatut asupra celor care produc arme de foc. Caci ele au fost fabricate pentru a ucide, iar atunci cand ucid o fac pentru ca au fost folosite corect, nu pentru ca au fost folosite gresit.

Caci altfel, ca senzatii efective, nu am trait ceva foarte intens. Desi, sincer sa fiu, cred ca asta era si ideea. Un horror comercial – asta si-a dorit sa fie si fix asta este. Mai profund decat ma asteptam, decat sunt multe horroruri, mai infricosator ulterior decat in sala de cinema, bine jucat si bine regizat.

Apropo, pasionatii de arhitectura vor fi realmente incantati sa vada acea casa, o casa aparent fara nicio logica arhitecturala, o casa intr-o continua constructie si reconstructie, o casa unde fiecare camera era diferita.

Caci despre asta este vorba in film: mostenitoarea imperiului Winchester (cel mai mare producator de arme), Sarah, apeleaza la un medium pentru a inlatura blestemele abatute asupra familiei. Acesta ii recomanda sa construiasca o casa dedicata special victimelor familiei ei. Adica persoanelor care au murit, INDIRECT, din cauza armelor produse de Winchester. Fiecare camera va fi dedicata unei victime, unui suflet, camera care urmeaza a fi daramata dupa ce sufletul isi gaseste linistea.

La un moment dat, membrii consiliului de administratie al marelui producator vor s-o declare inapta de a mai conduce firma, motiv pentru care trimit un medic pentru a o evalua si pentru a-i pune diagnosticul. Sarah Winchester accepta si-l invita pe medic in aceasta casa speciala. Ce descopera medicul, ce secrete ascundea acea casa si ce secrete ascundea acel medic ramane sa descoperiti singuri.

Per total, Winchester este un film bun, realist, cu multe chestii adevarate in el. Nu e atat de infricosator pe cat mi-as fi dorit, dar fix asta il va face atractiv pentru un public cat mai larg.

La final, insa, pun o intrebare: oare cate case bantuite, cu povesti misto, or fi prin tarisoara noastra? Nu fictiuni aberante despre Dracula, ci povesti reale, pe bune, cu locuri in care cineva s-a sinucis, cu beciuri in care au fost omorati niste oameni. D-astea. Noua de ce ne e frica sa aducem pe marile ecrane astfel de povesti?

Winchester: Casa Spiritelor a intrat in cinematografe pe data de 16 februarie 2018, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor!

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.