Women talking – American Independent Film Festival 2023
Women talking este o ecranizare extrem de ciudata, de dubioasa, pe care criticii au apreciat-o si inca nu am gasit explicatiile in acest sens. Ma rog, ar exista una, cea politica, dar banuiesc ca exista ori ar trebui sa existe si altele.
Women talking ne spune povestea unei secte religioase (Menoniti) in care femeile nu sunt trimise la scoala, nu stiu sa scrie si sa citeasca, drept urmare ele traiesc ca acum 100-200 de ani. Nu au nicio sursa de informare, singurele informatii le luam … de la slujba.
Ele erau constant abuzate, violate, unele dintre ele ramanand insarcinate. Ceea ce vedem noi sunt discutiile (interminabile) dintre ele, discutii in urma carora urmau sa decida daca sa ramana acolo si sa lupte (impotriva abuzurilor, impotriva asupritorilor) ori sa plece.
In continuare, voi zice problemele acestui film. Credeti-ma pe cuvant: sunt multe.
In primul rand, marea problema este legata de credibilitate: cat de realista, credibila, verosimila este aceasta poveste. Sa ne intelegem: femeile acelea erau analfabete (nu este o jignire, nu este o figura de stil, este ADEVARUL), neavand nici macar o sursa de informare (radio, televizor sau internet). Scenaristele (evident, femei) au constientizat acest lucru, insa doar partial: nu le-au pus in gura cuvinte foarte elevate, pompoase, dar nu putem vorbi nicidecum de discutiile dintre niste persoane analfabete. Imaginati-va un singur lucru: niciuna dintre ele nu face vreo greseala de exprimare, vreun dezacord. Nimic.
Ganditi-va la discutiile pe care le aveti cu oamenii simpli, de la tara. Nu stiu daca ati avut vreodata discutii cu oameni simpli, analfabeti. Eu am intalnit. Insa ei, chiar daca simpli, analfabeti, tot aveau contact cu oameni stiutori de carte, tot aveau surse de informare (televizor si radio). Erau cat de cat racordati la lumea inconjuratoare. Si aveau rude, vecini ori prieteni stiutori de carte, care le citeau ziare.
Cu toate astea, exprimarea lor era evident deficitara: dezacorduri, propozitii formulate fortat, trebuia sa le explici cuvinte banale. Nu-mi imaginez, insa, cum ar putea decurge o discutie intre 2 astfel de persoane. Nu am asistat si nu vreau sa asist.
O a doua problema, care deriva din prima: intr-o comunitate inchisa, religioasa, unde femeile nu sunt stiutoare de carte, exista o femeie care … voia sa-si schimbe sexul. Si care, evident, este ACCEPTATA de comunitate. Caci, nu-i asa, o comunitate inchisa si religioasa este foarte toleranta cu transsexualii. Este logic, doar traim in secolul 21.
O a treia problema, evident derivata de aici, este UTILITATEA acestor discutii. Ele discuta, discuta, discuta si iar discuta pentru … nimic. Si despre nimic.
Ar fi putut pune, chiar si artificial, niste subiecte profunde. Ar fi putut inventa niste personaje, sa zicem femei mai in varsta care ajunsesera ulterior acolo, care erau mai elevate, mai citite, care ar fi putut salva situatia. Care ar fi putut vorbi intre ele, care ar fi putut ridica nivelul discutiei. Si implicit miza filmului.
Ceea ce NU a fost cazul.
Va spuneam la inceput ca „suspectez” ceva: am impresia ca multi critici de film (nu spun TOTI!) au EVITAT sa critice Women Talking de teama sa nu fie catalogati misogini. Este o capcana in care nici eu nu voi cadea. Nu voi afirma ori macar insinua ca femeile vorbesc mult si prost, nu voi face nici alte glume misogine facile, de santier. Desi, fie vorba-ntre noi, chiar ma asteptam la un astfel de umor din partea lor (ma rog, in sens invers, daca intelegeti ce vreau sa spun).
Daca in cazul filmului Toate fricile lui Beau teama este c-ai putea fi acuzat ca n-ai inteles filmul, ca esti prost, aici frica este mult mai grava: daca esti catalogat extremist, conservator, anti-progresist, risti excluderea, fie si indirecta, din tagma cinematografiei. O astfel de eticheta te poate condamna. Iar cinematografia americana chiar este progresista, in cel mai rau si mai crunt sens al acestui cuvant.
Dupa ce am facut mici sapaturi (nu a fost nevoie sa sap adanc: in lumea internetului, sapaturile adanci inseamna sa treci de prima pagina a cautarilor Google, ceea ce NU a fost cazul aici!), am aflat cauza: exista un caz real pe care scriitoarea canadiana (scriitoare, Canada … rings a bell?!) Miriam Toews l-a fictionat. Cititi pe Wikipedia diferentele!
Deci sintagma pe care o tot auzim, „bazat pe fapte reale”, aici este relativa. Ca sa nu zic absurda.
Women talking este un film slab, deloc realist, neverosimil, care poate avea ceva calitati cinematografice. Pe care eu le ignor, atat timp cat povestea nu-mi spune nimic. Ah, da, era sa uit: in film joaca Rooney Mara, cea pe care n-am placut-o niciodata. Cautand pe blogul meu, am gasit un articol despre un film vazut la BIFF 2017, tot cu Rooney Mara (tot o ecranizare, culmea): The Secret Scripture. Acolo vorbim despre un film bun pe care Rooney Mara il strica cu gratie. Aici, la Women Talking, este exact un film pe masura talentului acestei actrite: mediocru, fake, pe care unii, din motive inca neelucidate, il/o apreciaza. Incurcate-s caile criticii de film!
Eu am vazut Women Talking la American Independent Film Festival 2023. Din fericire, filmul nu are vreun distribuitor in Romania, asa ca slabe sanse sa-l mai vedem proiectat pe la noi. Insa sunt sanse sa apara pe vreo platforma de streaming. Din curiozitate ori pentru a va convinge ca am dreptate puteti sa-i dati o sansa. Dar pe proprie raspundere (daca apar manifestari neplacute adresati-va … scenaristelor si regizoarei!).
Be the first to leave a reply