The Crying Game (1992)

Sunt unele filme pe care nu stiu cum sa le caracterizez. Sunt filme pe care nu le pot placea, nu le pot displacea, dar despre care nu pot spune nici macar ca m-au lasat indiferent. Nu le voi uita, desi ceva din mine imi spune sa le uit. Nu vreau sa le uit, desi cumva mai bine le-as uita. Ma rog, cred ca intelegeti ce vreau sa spun. The Crying Game este fix in aceasta categorie. Si, orice m-ati intreba despre acest film, as fi in pana de raspunsuri.

De ce m-am uitat la el?

Nu stiu. Chiar nu stiu. Il aveam in laptop de ceva timp, dati cu pietre in mine, dar nu stiu de ce il aveam. Cand am cautat un film DUBIOS (diferit) la care sa ma uit, la acesta m-au atras anul si faptul ca nu stiam niciun actor. Bun motiv sa vad un film, nu?

Este bine jucat?

As zice ca este, desi nu sunt asa convins. Sunt momente in care exclami ca actorii sunt geniali, dar sunt momente unde habar n-am daca actorul e de vina ori, cine stie, asa o fi primit indicatiile regizorale. Da, deci despre regizor tot asta spun.

Am empatizat cu vreun personaj?

Teoretic as fi putut empatiza cu unul, dar a murit prea repede ca sa ma pot atasa de el. Oricum, ulterior este prezent, spiritual vorbind, asa ca nu te desparti de el atunci cand moare. Totusi, l-am cunoscut prea putin ca sa ma atasez de el. O fi murit el nevinovat, dar nici nu pare sa fi facut ceva ca sa-i vars o lacrima. Ma rog, omul e doar un pretext, protagonistii sunt altii.

Are vreun defect major?

Si daca m-ati intreba de calitati majore, v-as zice acelasi lucru: NU! Iar daca ma intrebati de ce nu, din lipsa de raspuns, v-as spune ca NU inseamna NU!

The Crying Game este un film extrem de dubios, insa apreciat de unii. A luat un Oscar la vremea lui, pentru scenariu, si a mai avut si alte cateva nominalizari. Eu il recomand, poate voua va place. Nu am un alt motiv pentru a vi-l recomanda decat acela ca are un scenariu extrem de original. Acum, depinde de fiecare cum apreciaza aceasta originalitate: fie ii acorda un Oscar, fie il inchide dupa 20 de minute. Eu v-as recomanda, totusi, sa stati pana la final (inceputul e oarecum boring, insa, la final, veti vedea ca aia e partea cea mai NORMALA din film), pentru ca surprizele sunt pe tot parcursul filmului. Surprize, care repet, nu sunt musai placute.

The Crying Game a fost in cinematografele noastre la vremea lui. Acum, in afara de varianta aceea mai putin ortodoxa de a-l descarca de pe internet, ~~nu stiu unde ar mai putea fi vazut~~(este disponibil pe platforma online Mubi din ce am inteles). Oriunde l-ati gasi, va sfatuiesc sa o faceti. S-ar puea sa-mi multumiti, insa sunt la fel de mari sansele sa ma injurati. Cum mi-o fi norocul! Salutari CINEMILE tuturor! 🙂