Annabelle 2 – Annabelle: Creation e un prequel la prequel
Annabelle 2 – Annabelle: Creation e un prequel la prequel
Incep direct, abrupt, acest articol si spun inca din fraza una dintre concluzii: nu imi dau seama ce nu functioneaza exact la noul Annabelle. Poate fi vorba de dubioasa alegere, prequel la prequel, facuta pentru a explica din nou cum s-a ajuns la malefica papusa. Poate fi vorba de alegerea neinspirata a titlului romanesc (caci de la Annabelle: Creation, titlul original, care se potrivea foarte bine unui prequel, s-a ajuns la un Annabelle 2 care matematic este absurd, caci indirect doiul este inaintea lui unu). Poate fi vorba de atmosfera, care este departe de a fi una specifica epocii. Nu s-a dorit a fi film de epoca, inteleg asta, dar parca as fi vrut sa ma transpuna in perioada aceea.
Ori poate fi vorba de insasi partea de horror, care functioneaza intr-un sens pe care eu il numesc soft. Este o atmosfera (prea?) generala, teama este anuntata prin muzica, totul pare dubios in casa aia, dar scene cu adevarat terifiante, ceva care sa apara brusc in cadru si sa te faca sa-ti stea inima nu avem. Desi atmosfera generala este horror, filmul nu te baga deloc in scaun. Nu auzi tipete prin sala, nu exista riscul de atac de cord. Ceea ce, sa ne intelegem, pentru un horror nu e deloc o bila alba.
Este un horror moale (asta sa fie traducerea? caci slab are alta conotatie) poate si pentru ca el nu a fost facut sa te sperie, ci a fost facut sa explice. Caci primul Annabelle si mai ales Conjuring (as zice in special Conjuring 2) au fost filme horror care te speriau intr-o masura mult mai mare. Erau mai aproape de ceea ce inteleg eu prin horror. Insa de ce sa explice ceva, nu pentru asta a fost facut primul Annabelle? Nu cumva facand un al doilea Annabelle scazi valoarea primului film, facandu-l, intr-un mod deloc subtil, incomplet?
De fapt, Annabelle 2 seamana foarte mult cu un film cu super-eroi. Pe langa dorinta de a crea, cu orice pret, un univers propriu (avem univers Marvel, avem univers Dc Comics, iata ca avem si un univers Conjuring/ Annabelle), mai avem si faze post-credits (aici in numar de 2), care, surpriza mare, anunta urmatorul film al seriei. Fix ca-n cazul celor cu super-eroi. In acest caz, este anuntat filmul The Nun.
Ultra-comercialitatea (daca-mi este permis termenul) nu este, in cele mai multe cazuri, compatibila cu genul horror, gen de nisa. Fanii filmelor de groaza nu sunt, de cele mai multe ori, fani ai filmelor comerciale, cu atat mai mult ai filmelor cu super-eroi. Asa ca asemanarile acestea izbitoare cu acest gen de filme nu sunt de bun augur.
Acum, marele avantaj al unui prequel este ca el poate fi vazut si independent de filmul care urmeaza, a carui actiune se desfasoara dupa. Fix din acest motiv multi prefera sa faca un film si apoi un prequel, pentru ca de fapt le poti vedea in orice ordine doresti. Iarasi o alegere ultra-comerciala.
Legat de personaje si interpretari, lucrurile sunt cum nu se poate mai … dubioase: avem interpretari solide ale unor roluri majoritar sterse. Cel mai bine interpreteaza copiii, deloc surprinzator, insa personajul cu cel mai mare potential, sotia creatorului de papusi, joaca foarte putin, mult prea putin pentru potentialul sau.
Lor, actorilor, nu prea avem ce sa le reprosam, poate doar celor care au scris aceste roluri. Cum bine zice Marin Apostol pe BlogDeCinema, cel mai solid personaj, cu cea mai multa personalitate, din tot filmul este casa. Urmatorul personaj este papusa, asta ca sa va dati seama cum sunt creionate efectiv restul personajelor.
Din pacate, nu stiu cine va aprecia efectiv filmul: daca nu esti familiarizat cu universul Conjuring / Annabelle slabe sanse sa te convinga Annabelle 2 sa o faci; daca ai vazut filmele precedente si esti fan, ai putea pleca dezamagit din sala de cinema. Probabil doar fanii infocati, fanaticii, sa iubeasca acest film. Adica cei care s-au atasat cu adevarat de noua papusa malefica a cinematografiei horror, noua Chucky. Sa fie oare persoane care chiar s-au atasat de ea, la modul sincer?
Legat de urmatorul film din aceasta serie, acesta va fi The Nun. Partea care ne intereseaza pe noi romanii in mod special este ca-i filmat in tara noastra. Asadar, anul viitor, fix pe 13 iulie, vom avea un horror filmat in Romania. Vom avea in sfarsit confirmarea ca suntem o tara horror 🙂
Annabelle: Creation – Annabelle 2 este, per total, un horror soft, prequel la prequel, care nu o sa va inspaimante aproape deloc. Nu stiu cine il va aprecia, stiu doar ca are mai multe asemanari cu genul filmelor cu super-eroi decat cu genul horror. Este un horror ultra-comercial, bine interpretat de niste personaje insuficient creionate. A intrat in cinematografe din 25 august, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor!
Be the first to leave a reply