Atacuri cerebrale şi alte accidente bizare sau Baywatch 2017
Atacuri cerebrale şi alte accidente bizare sau Baywatch 2017
Care crezi că sunt şansele ca un personaj să aibă un accident mortal de kitesurfing în prima fază a filmului, chiar înainte de apariţia titlului? În Baywatch sunt de 100%. Ceea ce m-a făcut să văd filmul dintr-o perspectivă probabilistică. Din păcate mi-am tot reamintit asta pe parcurs din cauza întâmplărilor mult prea forţate, sacrificând realismul pe altarul umorului. Un sacrificiu fără de care Baywatch nu prea ar fi avut sens, avea nevoie de el ca de aer. Iniţial am vrut să scriu ca de apă, însă au destulă.
Şi tocmai de această apă se foloseau anumite personaje pentru a face trafic de opere de artă, pe care le vindeau apoi celor care deţineau proprietăţi în împrejurimi. Operaţiunile erau atât de mascate încât nu aveau cunoştinţă de ele nici măcar apropiaţii celor implicaţi. Şi atunci, care era probabilitatea ca cineva să dea accidental peste ei şi să le încurce planurile?
Linia filmului urmează o cale clişeică, cu un personaj arogant care ajunge să facă parte dintr-o echipă de care nu prea îi pasă la început, ajungând către final să aibă un aport substanţial la succesul acesteia. Un success care vine scânteietor pe fundalul nisipului de pe plajă şi al copiilor care se joacă fără nicio grijă. Clişeic.
Total pe lângă acţiunea filmului s-au aflat cei doi actori din serialul Baywatch. Deşi bănuiesc care este cauza prezenţei lor, nu sunt deloc de acord cu ea şi cred că a dus la o şi mai mare neverosimilitate a întâplărilor prezentate.
Dacă ţi se pare, cumva, că ţi-am dat prea multe spoilere, atunci află că un lucru dintre cele de mai sus nu se întâmplă în film şi am să-ţi las plăcerea de a-l descoperi singur atunci când îl vei viziona. Doar ţine minte că în Baywatch acţiunile sunt destul de forţate, rămânând naturale doar râsul şi starea de bine cu care vei pleca de la cinema.
Probabilitate de distracţie: maximă!
Articolul despre filmul Baywatch a fost scris de Stefan Trepadus. Pe el il puteti descoperi pe blogul sau personal, MortLaDatorie.Wordpress.com. Filmul Baywatch intra din 2 iunie in cinematografe, fiind distribuit in Romania de RoImage. Salutari CINEMILE tuturor!
3 thoughts on “Atacuri cerebrale şi alte accidente bizare sau Baywatch 2017”