Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse
Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse este noul biopic ce urmeaza sa intre in cinematografele romanesti incepand cu data de 12 aprilie 2024.
Spre deosebire de alte biopicuri, unde stiam macar vag povestea protagonistului (si la Bohemian Rhapsody, si la Oppenheimer), in cazul lui Amy Winehouse nu stiam aproape nimic. Ii stiam cateva cantece si stiam ca a murit la 27 de ani (este un club celebru, al celor care au murit la aceasta varsta, o companie selecta nedorita).
Drept urmare, voi judeca noul Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse ignorand apropierea ori departea de adevar. Il voi judeca strict pe baza a ceea ce ne arata.
Incep cu punctul sau forte, cu principalul argument care ar trebui sa convinga spectatorii sa mearga la cinema sa-l vada: MUZICA! Actrita Marisa Abela interpreteaza ABSOLUT FABULOS cantecele regretatei Amy Winehouse. Auditiv, este o adevarata incantare sa auzi si sa vezi acest film.
Un concert de care te bucuri in confortul unei sali de cinema, fix asta este Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse.
Insa problema este ca unul ca mine avea pretentia ca a mers la un film, nu la un concert. Caci povestea este subtire, este decupata cumva ciudat, iar Marisa Abela dovedeste ca este o cantareata excelenta, insa o actrita mai putin convingatoare. N-a reusit sa ma convinga sa empatizez cu ea, ceea ce este partial si vina povestii. Poate un insensibil ca mine n-ar putea empatiza cu un personaj ca Amy Winehouse, dar nici interpretarea nu ajuta foarte mult.
Speram ca filmul sa stoarca rauri de lacrimi, sa vad spectatorii iesind plangand din sala de cinema. Lucru care nu s-a intamplat, ceea ce inseamna ca nu doar eu sunt de vina, ca nu doar insensibilul de mine n-a fost impresionat de ceea ce a vazut. Credeti-ma, eu sunt foarte atent la reactiile celor din jur, desi nu pare deseori eu simt si uneori preiau reactiile celor din jur. Uneori, sunt impresionat indirect de un film: poate eu nu plang, dar sunt impresionat de efectul pe care filmul il are asupra celor din jurul meu.
Tin minte cum mai demult, acum ani buni, am fost la un spectacol de teatru foarte lacrimogen unde marea mea „bucurie” a fost ca am stat intr-o loja (deci nimeni efectiv in jurul meu) si nu in mijlocul spectatorilor. Cand am vazut la final cati oameni plangeau, mi-am dat seama ca asa as fi sfarsit si eu daca as fi stat printre ei.
Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse nu impresioneaza tocmai pentru ca pare concert si nu film. Un concert caruia cineva i-a adaugat o poveste, unii spun ca foarte aproape de cea reala, dar pe care putini au bagat-o in seama. Muzica ne-a acaparat pe toti si doar ea a parut sa conteze. Ceea ce, repet, poate fi bine, imbucurator, dar poate fi in acelasi timp rau. Depinde din ce unghi privesti problema.
Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse este per total un concert cinematografic excelent. Adica un concert fabulos introdus intr-un film mediocru. Muzica nu salveaza filmul, doar il transforma intr-un concert cinematografic. Daca este sau nu de ajuns sa mergeti la cinema sa-l vedeti urmeaza sa decideti singuri.
Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse intra in cinematografe din 12 aprilie 2024, fiind distribuit in Romania de Ro Image. Auditie placuta!
Be the first to leave a reply