Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona

Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona este un film ce se bazeaza pe o legenda mexicana reala. Sa ne intelegem: nu afirm ori macar insinuez ca legenda ar fi cu adevarat reala. Nu traiesc in Mexic, nu am cum sa cunosc gradul de adevar al unei astfel de legende, dar mie-mi pare jumatate nascocire de speriat copiii (Daca nu esti cuminte te va lua La Llorona), jumatate fantezie amestecata cu credinta. Sau, ma rog, pseudo-credinta. O credinta amestecata cu foarte multe superstitii.

Legenda vorbeste despre o femeie frumoasa care-si ineaca cei 2 copii, furioasa fiind ca sotul ei a inselat-o. Cand isi da seama ce a facut, regreta si se spune ca inca isi cauta copiii. Ca ar fi la granita dintre cele 2 lumi, inca in cautarea propriilor copii. Si, ca efect, ea rapeste copiii si ii ineaca. Se spune ca nu trebuie sa o auzi plangand.

Pentru ca romanilor le-a fost greu sa traduca ori macar sa pronunte La Llorona, titlul romanesc a ajuns Blestemul femeii care plange. Un titlu corect, decent, acceptabil, chiar daca La Llorona este nume propriu, drept urmare ar fi trebuit sa ramana in titlu, ca sintagma intraductibila. Asa cum nimeni nu va incerca vreodata sa traduca numele propriu Morometii, de pilda.

Cum este filmul Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona? Pai este undeva la limita dintre horror si comedie. Si nu este comedie pentru ca ar fi ceva realmente gresit in el, ci m-a facut pe mine sa rad atunci cand am vazut tona de superstitii si de leacuri absurde dupa logica mea, dar eficiente dupa logica interna a filmului.

Nu vi le enumar, nu vreau sa fac inventarul lor, insa aici discutia este alta: cum se imbina credinta oficiala, aici vorbim de cea catolica, cu superstitiile (locale si mai putin locale). Este o replica emblematica pentru acest film si pentru credinta personala a multora: Nu trebuie sa fii religios pentru a avea credinta.

Este o credinta, de sine statatoare zic unii, confundata de multi cu ateismul ori agnosticismul. Gresit. Agnosticii spun ca adevarul despre divinitate nu poate fi cunoscut, iar ei nu-si propun sub nicio forma sa-l afle, in timp ce ateii neaga complet existenta lui Dumnezeu. Nici deism nu este, deistii considera ca Dumnezeu a creat lumea, undeva, candva, fara a se mai implica ulterior in niciun fel.

Exista, deci, destui oameni care cred intr-un Dumnezeu al lor, apropiat sau nu de vreo religie existenta, incalcandu-i, insa, diverse dogme. Majoritatea oamenilor sunt crestini, chiar daca unii ar fi, zica-se, mai apropiati de religia iudaica. Aici intra multe vrajitoare, care nu sunt recunoscute de catre Biserici, oricare ar fi ele, care insa se lauda ca practica atat magia alba, cat si pe cea neagra.

Ceea ce am vazut in filmul Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona este un mix amuzant (dupa mine) de ritualuri, practici vrajitoresti ce au destule tangente cu credinta crestina. Aceste ritualuri erau practicate de un fost preot, un om care de la un moment incolo a refuzat sa mai slujeasca Biserica, dar care, sustinea el, continua sa-l slujeasca pe Dumnezeu.

Desi nu-mi dau seama cat de filosofic ori teologic isi propune sa fie, filmul m-a impresionat din acest punct de vedere. Pe de-o parte, incercam sa ma gandesc la vreo traditie/superstitie romaneasca de genul si cum ar fi fost sa faca ai nostri film despre ea. Stiu ca pare absurd, dar un film despre ambulanta neagra care rapeste copii cum v-ar suna? Stiu, n-are deloc conotatii mistice, dar ca idee. Incercati sa va ganditi voi la o alta legenda, ceva cu conotatii mistice. Incercati sa va ganditi la toate obiceiurile pagane de la nunti, botezuri ori inmormantari. Diversele gaini, vii sau moarte, absolut necesare. Toate aceste obiceiuri nu exclud ceremonialul religios si sunt acceptate ori chiar incurajate de preoti.

Pe de alta parte, incercam sa-mi imaginez cum as reactiona eu daca cineva ar practica toate acele ritualuri in fata mea. Hot, escroc, nebun … oare cum l-as caracteriza? Si cum ar reactiona, oare, preotii romani, ortodocsi, atunci cand cineva ar apela la ei pentru asa ceva? Oare i-ar indruma catre un astfel de vraci, currador in limba spaniola?

Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona m-a speriat in multe momente, livreaza bine la capitolul horror, dar nu pot trece peste practicile penibile si amuzante pe care le-am vazut. Ele au sens in logica interna a filmului, dar pe mine ma sperie, si da, acesta-i cuvantul corect, ma sperie, faptul ca unii cred pe bune in ele. Da, unii cred in legenda numita La Llorona.

Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona face parte din universul Annabelle si Conjuring, chiar daca unica lui legatura este parintele Perez care isi aminteste vag de cand a inceput el sa creada in astfel de lucruri (de cand a vazut o papusa). Altfel, puteti sta linistiti: daca n-ati vazut precedentele filme, puteti vedea fara nicio problema Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona. Nu stiu, insa, in ce masura se vor lega lucrurile in mult asteptatul Conjuring 3, film ce urmeaza a aparea la anul.

Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona intra in cinematografe din 19 aprilie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment.

ps: O chestie simpatica petrecuta in timpul vizionarii de presa a filmului Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona. Se plimba prin sala o tipa imbracata precum aceasta femeie, La Llorona. S-a plimbat efectiv pe la fiecare rand in parte. Eu am stat pe ultimul rand. In cazul nostru, al celor privilegiati, ea a mers prin spatele randului. Cand am vazut-o la capatul randului, mi-am pregatit telefonul, sa fac un #selfie cu ea. Din pacate, insa, nu am fost atat de rapid, ea vazandu-mi intentiile (criminale), drept urmare a grabit pasul, mi-a pus mana brusc pe spate si a disparut. Ca un spirit adevarat 🙂

ps2: O amica din Craiova imi sopteste ca Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona ar putea fi la noi Legenda Fantomei din Padurea Radovan. Pe bune ca as face un mega-film pe baza acestei legende. Cu obiceiuri si superstitii la fel de dubioase. Decat sa fi facut un film precum The Nun, un film care nu are aproape nimic romanesc in el, filmat, insa, la noi, mai bine ar fi facut un film bazat pe superstitii locale. Si, culmea, The Nunt si cu Blestemul femeii care plange – The Curse of La Llorona fac parte din acelasi univers Cojuring & Annabelle. Caci altfel as fi putut vorbi si despre Wanderers, o fictiune 100% americana, fara nicio legatura cu vreo legenda de-a locului.