Calugarita II – The Nun II

Calugarita II – The Nun II este continuarea filmului Misterul de la manastire din 2018. Acel film a fost tinut minte de cinefilii autohtoni din 2 motive: a fost filmat in Romania si face parte din universul filmelor Conjuring – Annabelle. In rest, filmul din 2018 este perfect uitabil. Are o nota de 5.3 pe IMDB, fiind disponibil atat pe Netflix, cat si pe HBO Max. Ma rog, ambele lucruri sunt valabile IN MOMENTUL SCRIERII ACESTUI ARTICOL. Pe viitor lucrurile se pot schimba.

Acest Calugarita II – The Nun II parea promitator si nu prea: universul Conjuring – Annabelle este promitator, are filme bune, povestea cu calugarita parea insuficient exploatata, era loc de mai bine, insa trailerul filmului mai mult dezamagea.

Ce am descoperit dupa ce am vazut noul Calugarita II – The Nun II? Pe scurt: acest al doilea film este sub primul din cam toate punctele de vedere. Nu este niciun aspect la care sa-i fie superior predecesorului.

Primul aspect pe care-l voi discuta este povestea. Aici scenaristii (in numar de 5!!!! oare de ce a fost nevoie de 5 scenaristi?!) au dat-o grav in bara: scenariul este amplu, alambicat, de multe ori repetitiv; un scenariu care nu se potriveste nicicum unui horror. Un horror vine de obicei cu un scenariu simplu, usor de inteles, unde singurele lucruri care ies in evidenta sunt scenele horror si suspansul. Daca scenariul este prea complex, prea complicat, daca spectatorul se concentreaza prea mult pe poveste, rateaza cele 2 puncte esentiale. Ceea ce se intampla aici. Cred ca problema a fost generata si de numarul exagerat de scenaristi. Proverbul spune ca 2 sabii nu incap in aceeasi teaca. Cinematografic, se pare ca 5 scenaristi nu incap in acelasi film.

Al doilea aspect, strans legat de primul, este cel legat de dialoguri. Aici lucrurile stau la fel de prost, insa paradoxal nu aveam atat de multe pretentii. Bibliotecarul Vaticanului are cele mai inteligente replici, este evidenta intentia scenaristilor de a-i scoate in evidenta eruditia, insa asta nu inseamna ca toti ceilalti trebuiau sa para aproape inculti. Vorbim, totusi, si despre niste profesori pe acolo.

Al treilea aspect este cel al fazelor infricosatoare. Aici filmul sta relativ bine, insa fazele acestea sunt incadrate cumva prost: eu eram concentrat pe ce se intamplase pana atunci, asa ca faza aceea care ar fi trebuit sa ma sperie nu m-a afectat, caci inca incercam sa procesez ce se intamplase pana atunci. Stiu, e un paradox ca un film de groaza, cu replici puerile, necesita atata concentrare. Dar chiar e adevarat.

Un ultim aspect, un fel de bonus nedorit, este durata. Primul film, din 2018, a durat 96 de minute. Acest al doilea film, Calugarita II – The Nun II, are o durata de „doar” 104 minute. Deci, in teorie, doar cu 8 minute mai mult. Doar ca aceasta durata se resimte extrem de mult. Am avut impresia ca filmul putea fi scurtat cu cel putin 20 de minute. Caci durata unui film nu trebuie judecata strict numeric, ci trebuie judecata din punct de vedere calitativ: un film de 125 de minute poate parea alert, dinamic, scurt, poate parea ca ar mai fi trebuit sa dureze inca 20 de minute, in timp ce un film de 104 minute, precum acesta, poate parea excesiv de lung. Oricum, in cazul filmelor de groaza durata trebuie sa fie mica, sa fie cat mai compact, cat mai comprimat.

Nu pot sa inchei fara sa avertizez asupra unui lucru: tot raul vine din Romania. Ma rog, era vorba IN FILM despre un demon. Dar cei care locuim pe aici stim ca nu DOAR despre demon este vorba.

Calugarita II – The Nun II este per total un film aproape decent. Unii ar putea sa-l aprecieze, altii ar putea gasi ceva simbolistica religioasa prin el. Vor exista cu siguranta si persoane care-l vor aprecia, care-l vor indragi. Nu ma numar printre ele, fara ca asta sa insemne ca-l consider un film foarte prost. Este evident ca un film decent, nu foarte stralucit, precum Misterul de la manastire, nu putea fi urmat decat maximum de un film la fel ca el. N-a fost sa fie, continuarea este mai slaba, dar nu cu mult.

Iar pentru noi este mai putin interesanta SI pentru ca nu a mai fost filmata in Romania. Tot raul vine din Romania, dar parca e mai interesant daca-l si filmezi pe aici.

Calugarita II – The Nun II intra in cinematografe din 8 septembrie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment.

ps: Stiu ca nu v-am povestit NIMIC din film. Nu am zis ABSOLUT NIMIC despre actiunea din Calugarita II – The Nun II. Este pur si simplu continuarea primului film, acel spirit, demon, inca circula prin lume si face victime. Mai mult nici nu trebuie sa stiti. 

. Niciun comentariu la Calugarita II – The Nun II. Categories: 2023. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.