Casa bantuita – Haunt

Ca sa va vorbesc despre Casa bantuita, cel mai recent horror vazut intr-o sala de cinema, trebuie sa va povestesc un pic despre cum am ajuns eu la acest film.

Intai si intai, trebuie sa va spun ca nu este ecranizarea celebrei carti Casa Bantuita. Ea a fost ecranizata de Netflix intr-o mini-serie. Problema vine strict de la traducere, caci titlul original este Haunt, cartea (si mini-seria Netflix) avand titlul The Haunting of Hill House.

In al doilea rand, imi doream cu ardoare sa vad un horror la cinema. La mine acasa nu pot face nicicum intunericul acela extrem prezent in sala de cinema. O comedie, o drama ori un SF s-or putea vedea bine si acasa, in un horror merge mai bine in sala de cinema.

E drept, un astfel de film, un horror cu adolescenti, atrage in sala de cinema un public asemanator personajelor, nu foarte cuminte, deloc un public model. De data aceasta, insa, am avut noroc de un public interesat, totusi, de film: chiar daca comentau mai tare si, la un moment dat, unul a si raspuns la telefon, ei erau, totusi, concentrati pe film. Nu mai era publicul ala venit in sala de cinema sa se joace pe telefon.

In al treilea rand, filmul parea slab cotat, criticii il desfiintasera, drept urmare nivelul meu de asteptare era aproape 0. Voiam sa vad un horror la cinema, musai la cinema, fie el si de categoria a doua sau a treia.

Povestea filmului, pe scurt, este urmatoarea: un grup de tineri pleaca de la o petrecere de Halloween, care li se parea slaba, si merg in cautarea unei aventuri cu adevarat infricosatoare. Dau absolut intamplator de o casa bantuita care le promite senzatii cu adevarat de neuitat. Ce era cu acea casa, cine erau ORGANIZATORII si cum se sfarseste totul ramane sa descoperiti singuri.

Acum, dupa toata acea introducere, trebuie sa va marturisesc ca filmul e decent. Casa bantuita este un film cu zeci de defecte, care are calitatea de a functiona bine ca intreg.

Este precum o echipa sportiva (de fotbal, de baschet, de handbal, de ce vreti voi) formata din jucatori cu zeci de defecte, cu jucatori altfel slabi, care functioneaza bine ca echipa. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de filmul The Way Back, vazut cu o saptamana in urma in acelasi loc, la Happy Cinema.

Ca sa detaliez un pic: interpretarile nu sunt deloc stralucite (cu exceptia a doua personaje, Harper si Nathan, care-s interpretate chiar bine), regia nu este nici ea macar buna, povestea are fracturile ei de logica, insa per total intregul functioneaza. Nu-mi dau seama cum si de ce, insa functioneaza.

As putea gasi multe alte explicatii privitoare la senzatia mea, poate ca mi-a fost atatea luni dor de cinema, poate ca mi-era dor de un horror la cinema, poate starea mea generala buna, good mood, good vibe, pe care o am in ultimele zile, insa cert este ca mi-a placut Casa bantuita. Chiar vi-l recomand. De asemenea, va recomand sa nu cititi recenziile acestui film ori daca tineti neaparat s-o faceti, cititi-le DUPA ce vedeti filmul.

Casa bantuita este un horror decent, pe care ar trebui sa-l vedeti intr-o sala de cinema, daca aveti unde s-o faceti. Nu este film de festival, ci este unul comercial, fara ca asta sa insemne ca ar fi mai putin horror. Si, spre deosebire de multe alte horroruri, nu are scene care sa-ti dea impresia ca este o parodie. Casa bantuita (Haunt) este, daca-mi este permisa exprimarea, un horror serios.