Coboram la prima NU este un film despre Colectiv

Am vazut aseara primul film inspirational facut in Romania (asa este el promovat) intitulat Coboram la prima. Pana sa aflu de aceasta sintagma, eu il stiam drept filmul a carui actiune se petrece in dimineata de dupa dezastrul din Colectiv. Lucru adevarat, nu e nimic fals in afirmatia asta, doar ca filmul nu este DESPRE Colectiv, filmul nu incearca sa explice nimic, nu este despre nicio teorie conspirationista ori chestiuni de genul.

Pur si simplu ideea filmului este ca un metrou ramane blocat intre statii in dimineata de dupa Colectiv. Si, pentru ca lucrurile sa fie cumva mai simple, a fost luat un tren din ala vechi, cu vagoane. Motivul este, banuiesc, nu mi s-a spus direct, faptul ca acel vagon este mai mic, spatiul mai comprimat. Un tren din ala nou, dintr-o bucata, ar fi insemnat un spatiu mult prea mare. Prea multe personaje auxiliare, cu greu puteai ajunge cu camera de la un capat la celalalt.

Va e clar tuturor ca este vorba despre un film cu personaje cat mai diverse, nevoite sa socializeze. Personaje diferite, care nu se cunosc, nevoite sa interactioneze, sa socializeze cu ceilalti.

Acum, ca-n cazul oricarui astfel de film, principala problema care se pune in legatura cu aceste personaje este cat de credibile sunt ele. In cazul metroului, mai avem o intrebare adiacenta: cat de probabil este sa vedeti un astfel de personaj in metrou? Caci, judecand astfel personajele, in cazul catorva dintre ele (in numar de 3, desi aceasta cifra, dupa cum veti vedea, e relativa) imi cam da cu virgula. Zic sa le iau pe rand, zicandu-va apoi si 3 personaje care m-au impresionat. Asadar:

Sunt doua personaje, mama si fiica, ambele moldovence (basarabence), care mi se pare complet exagerate. Cea mai in varsta, mama, are un accent moldovenesc extrem de fals. Tot personajul este cu tuse exagerat de groase, totul pare fals la acel personaj. Cea mica, fiica, are alta problema: intai vorbeste normal, parea bucuresteanca get-beget, poate usor tiganca (desi actrita nu e, din cauza machiajului parea asa). Dupa intalnirea cu maica-sa, ii apare brusc accentul moldovenesc. Se transforma. Da, confirm, am cunoscut astfel de persoane, doar ca accentul lor, si-n vorbirea curenta, parea ca vine de acolo. Se accentua cand ele sunau acasa si vorbeau cu rudele de acolo, dar te prindeai de unde sunt si vorbirea curenta.
Al doilea personaj absurd, ambiguu, este un personaj colectiv (imi pare rau ca trebuie sa folosesc acest cuvant). Este vorba de un grup omogen de persoane, de ambele sex, cocalari, galagiosi, care mancau seminte, care ironizau victimele din Colectiv, care pareau a avea toate defectele din lume. Glumele lor complet exagerate, atitudinea lor de-a dreptul gretoasa. Doar ca nu aflam nimic despre ei: ce era cu ei, cine erau, sa aflam ceva macar despre unul dintre ei. Nimic. E un personaj colectiv uniform, pe care-l putem intalni in multe locuri, dar pe care regizorul/scenaristul refuza sa ni-l arate mai in profunzime. Inteleg ideea, ei socializau doar intre ei, erau evitati de catre ceilalti. Doar ca voiam ceva mai mult decat un personaj colectiv, omogen, disturbator.
Al treilea personaj este un cuplu de batrani. O sa va placa de ei. Doamna e interpretata fabulos, domnul e doar un bolnav care trebuie sa ajunga la spital sa faca dializa. Problema mea cu ei este ca nu au ce cauta in metrou. Merg des cu metroul, nu zilnic, dar des, si rar spre deloc intalnesc batrani. Fie din cauza ca multi sunt claustrofobi, fie din motivul pur economic: RATB-ul e gratuit pentru pensionari, metroul nu.

Va spuneam ca trebuie sa va zic si personajele mele preferate, alea bine interpretate, care au ce cauta in peisaj:

Preotul, interpretat fabulos de Constantin Cotimanis, este preferatul meu. Eu l-am vazut pe Cotimanis in rol de popa si pe scena de teatru, in montarea Romeo si Julieta de la Pitesti. I se potriveste manusa rolul. Aici este un preot sub acoperire, impaciuitor, tot timpul cu un sfat bun la fel, un preot cum ar trebui sa fie un preot. Desi, om fiind, nu e nici el perfect. Personajul, caci interpretarea e geniala. Fabulos personaj, chiar daca suntem sau nu de acord cu el.
Il mai stiti pe Nea Popa din La Bloc? Toate rolurile sale ulterioare ma duc cu gandul la Nea Popa. Aici este un fost cantaret, lautar, care intra in metrou cu crucea unui fost prieten bun. Nu-mi spuneti ca nu ati vazut niciodata vreo cruce in metrou, ca nu va crede. Eu am vazut si mi s-a povestit c-au mai fost. Am vazut la un amic, pozata frumos. Deci na, e un personaj credibil, iar interpretarea lui este la inaltime.
Personajul-hipster nu putea sa lipseasca. Nu va zic mai multe despre el, va trebui sa-l descoperiti singuri.

Bineinteles, sunt mai multe personaje, unele sunt mai importante, mai relevante, decat cele 6 reliefate de mine. Unele sunt, poate, mai repreZENtative (nu intamplator scriu asa cuvantul). Dar pentru ca toata viata m-am ferit de spoilere, evit sa fac spoiler si aici.

Trebuie, insa, sa va spun RELATIA acestui film cu dezastrul din Colectiv. Caci multi (strict) datorita ori din cauza acestui lucru se vor duce sa-l vada.

Ideea acestui film a venit regizorului si scenaristei dinainte de Colectiv. De fapt, daca am inteles bine, ideea intregului film e veche de 6 ani. Daca este corect calculul lor, inseamna ca ideea dateaza din 2012. Probabil a fost modificata si adaptata dupa dezastrul din Colectiv.

Altfel, despre Colectiv se vorbeste putin. Personajele aflasera despre dezastrul de acolo si fiecare se raporta in felul sau: unii isi sunau disperati prietenii care ar fi putut fi acolo, altul isi suna fratele cu care nu prea vorbea, dar de care voia sa dea urgent, sa stie ca e bine, altii ironizau si persiflau victimele, altii voiau sa dea o mana de ajutor, mergand sa doneze sange, iar altii pur si simplu compatimeau victimele, chiar daca nu cunosteau pe nimeni de acolo. O raportare interesanta, des auzita in Romania in randul celor in varsta, este compatimirea parintilor: „Ce-o fi in sufletul parintilor, sa trebuiasca sa-si ingroape copiii?” … O abordare des intalnita, atat in viata de zi cu zi, cat si in filmele romanesti.

Per total, insa, Coboram la prima este un film bun, cu un vibe extrem de pozitiv. Cateva personaje il fac usor nerealist, te fac sa constientizezi ca, de fapt, nu ai putea intalni acele personaje in viata de zi cu zi. Totusi, te pune pe ganduri, pe mine m-a facut sa ma intreb ce as face, cum m-as comporta, daca as ramane blocat in metrou mai mult de o ora. E drept, imi displace profund sintagma Film inspirational, asta nu pentru ca pelicula nu ar fi astfel, ci pentru ca acest termen a fost pervertit de tot felul de shamani pseudo-psihologi, vraci motivationali, care sunt convins ca se vor folosi de acest film, urmand a scoate cateva replici, altfel inteligente, pentru a se folosi de ele in seminariile lor absolut inutile. Coboram la prima este motivational, inspirational, chiar daca termenii in sine au fost goliti de sens, cel putin in Romania.

Cum se va raporta fiecare spectator la personajele din film nu am de unde sa stiu: cum va judeca filmul in privinta raportarii la dezastrul din Colectiv, unii nu vor aprecia, vor considera ca filmul isi face reclama pe spinarea victimelor, ca se agata de acel dezastru pentru a fi vizionat, altii vor considera ca e un lucru bun ca acest film ne readuce aminte de Colectiv. Fiecare este liber sa judece cum considera. Eu doar semnalez, spun la ce sa va asteptati, alegerea urmand a fi la voi. Astept, totusi, sa-mi spuneti cum vi s-a parut.

ps: In Coboram la prima am intalnit o chestie socanta. O vazusem povestita prin presa, la Tolontan cred, si inca nu-mi vine sa cred ca e adevarata: unii parinti fusesera invitati la INML sa-si vada copiii si aveau impresia ca INML este un spital serios, important. Socant, dramatic, mi se face pielea de gaina chiar si la 3 ani dupa acel dezastru.