Trif Vlad despre Death Wish – Razbunarea
Trif Vlad despre Death Wish – Razbunarea
Nu am putut ajunge la noua premiera cu Bruce Willis, Death Wish – Razbunarea, asa ca in locul meu a mers Trif. El este mare pasionat de filme de actiune, asa ca mi s-a parut omul potrivit.
Din relatarile sale, nu a parut foarte incantat, desi filmul e departe de a fi prost. Va las in continuare insemnarile lui despre Death Wish – Razbunarea:
Un alt “American vigilante action film”, al saselea din seria Death Wish si un remake dupa filmul cu acelasi nume din 1974, inspirat din romanul lui Brian Garfield din 1972. Filmul debuteaza in Chicago, un oras nesigur cu violenta in crestere.
Incerc sa nu va dau spoilere si va recomand sa nu cititi mult despre el pentru ca aproape toate site-urile dau spoiler la jumatate de film. Va anunt de acum ca pe IMDB are un scor de 6.7, pe Rottentomatoes un tomatometru de 16% cu un scor al audientei de 85% iar Metacritic ii acorda un scor de 32.
Regia poarta semnatura lui Eli Roth, scenariul este realizat de Joe Carnahan si Brian Garfield, in rolurile principale ii avem pe Bruce Willis, Vincent D’Onofrio si Elisabeth Shue.
Inca de la debut facem cunostinta cu Paul Kersey (interpretat de Bruce Willis), un medic de success si om de familie. Intrebarea este: Va era dor de Bruce Willis? Eu cred ca da, alfel nu prea aveti ce sa cautati la acest film. Foarte putin rezista in pielea unui cetatean american cu familie fericita, casa cu etaj si cu un job minunat. O sa vedeti cum lucrurile se precipita imediat asa ca el devine imediat eroul urban cu sete de razbunare.
Filmul Death Wish – Razbunarea este bun ca regie, nu te plictiseste, dar isi are locul prin anii 90`. Mai ales ca are premiera imediat dupa premiile Oscar si audienta cam tinde sa vada filmele de la marea gala.
Alta mare problema este propaganda pentru “gun control” si faptul ca autoritatile sunt puse intr-o lumina proasta. Filmul a primit destule rating-uri negative pentru ca vine pe piata la saisprezece zile dupa masacrul de la liceul Stoneman Douglas si vorbeste cu asa de mare vehementa de necesitatea inarmarii populatiei si de usurinta cu care cumparam arme.
Death Wish – Razbunarea a avut premiera pe 9 martie 2018, fiind distribuit in Romania de Forum Film.
Be the first to leave a reply