Dolittle este un mix digerabil

Dolittle are marele defect de a-ti lasa impresia ca ai mai vazut cam toate chestiile din el. Nu doar pe el, Doctorul Dolittle, pe care sigur l-ai mai vazut (poate in celebra pelicula din 98 cu Eddie Murphy in rolul doctorului, poate-ntr-una dintre continuarile acestei, ca au fost inca 4; ori poate in filmul original din anii 60, film care are la activ si ceva nominalizari si chiar un premiu Oscar pentru cel mai bun cantec), ci si multe alte elemente din film. Pe mine, de pilda, m-a dus cu gandul la Pet Detective, desi de fapt e cam invers, Pet Detective cica s-ar fi inspirat din Doctorul Dolittle original. Pe altii i-a dus cu gandul la Calatorie in centrul Pamantului ori alte filme de aventura.

Acum, poate va intrebati ce fel de film este, caci nu doar ca incepe ca o animatie, dar mai si ruleaza in Romania (si) dublat. Adresat celor mici este cu siguranta, fiind ceva intre animatie si film pentru copii.

Din pacate, tot nu ne ajuta prea mult sa ii gasim genul. Este film de aventura, dar intr-o masura mult prea mica; ar putea fi comedie, doar ca nu prea are scene amuzante; e film de familie, chiar daca unii spun ca nu prea e un gen cinematografic de sine statator; e si usor fantastic (fantasy), caci animalele vorbitoare nu-s nicidecum reale.

De fapt, cam asta este marea problema a acestui film: incearca sa fie multe, sa multumeasca pe toata lumea, uitand, de fapt, sa fie intr-un anumit fel. Este ca acea pizza cu zece ingrediente, despre care nu poti spune mare lucru, decat ca e decenta.

Ori, ca sa raman in domeniul culinar, este ca acea carciumioara de cartier, deloc imbietoare, cu o servire deloc amabila, cu o mancare deloc aratoasa, care, insa, dupa ce o consumi iti lasa in gura un gust special. Desi nu stii de ce, nu poti descrie in cuvinte senzatia, parc-ai vrea sa revii acolo. Bucatarul de acolo pare a avea un ingredient secret care te atrage din nou acolo.

Noul Dolittle este dupa cum spuneam: cate un pic din film de aventura, comedie, film de familie si fantasy, fara sa fie pe de-a-ntregul nimic; preia elemente din multe filme, unele asumate, altele poate copiate. Este un mix digerabil, care nu te da pe spate, dar care te relaxeaza. Iti da o stare de bine. Nu exceleaza, nu te face sa razi cu gura pana la urechi, dar nici nu te dezamageste in vreun fel.

Mergeti sa vedeti noul Dolittle, sigur nu veti fi dezamagiti. E drept, nici dati pe spate, nu va veti dori sa-l revedeti, dar asta e, nu toate filmele sunt facute pentru premii. Legat de categorisirea lui, zic sa lasam criticii si oamenii din domeniu sa se pronunte. Mergeti sa-l vedeti si va convingeti singuri. Si tot singuri veti incerca sa descoperiti ingredientul secret al filmului.

Dolittle a intrat in cinematografe in data de 17 ianuarie, fiind distribuit in Romania de RoImage.

ps: In noul Dolittle ii veti vedea pe Robert Downey Jr si Antonio Banderas in 2 roluri extrem de dubioase. Atipice. Fix pentru ei recomand versiunea subtitrata, sa le auziti vocile. Desi am auzit ca dublajul facut e foarte bun. Cumva sunt tentat sa merg sa vad si acea versiune.