Eu capitan – Io capitano – Visuali Italiane 2024

Eu capitan – Io capitano ne spune povestea lui Seydou si Moussa, doi tineri din Dakar (capitala Senegalului) care pleaca in aventura vietii lor: vor sa ajunga in Europa pentru a munci si a obtine bani. Ei nu au un plan foarte bine pus la punct, singurul lucru pe care considera ei ca trebuie sa-l faca cu ceva timp inainte este sa stranga niste bani.

Nu va spun prin ce trec, ororile desertului, inchisori din Libia si alte asemenea, insa trebuie sa va spun ca la final unul dintre ei, vedeti voi care, ajunge capitanul vasului cu care el si prietenul lui, alaturi de alte cateva sute de imigranti africani, trebuiau sa ajunga teferi si nevatamati in Europa, mai precis in Sicilia.

Eu capitan – Io capitano este regizat de Matteo Garrone, regizorul celebrului film Gomora, film din cauza caruia el a primit amenintari cu moartea din partea Mafiei italiene. Chiar si acum, la peste 16 ani de la acel film, cineastul italian are protectie permanenta din partea politiei italiene.

Acest film nu are nicio legatura cu Mafia, insa duritatea filmelor lui Garrone este vizibila si aici. Pentru ca nu stim foarte multe despre drumul pe care migrantii africani saraci si disperati il strabat pentru a ajunge in Europa, astfel de filme devin foarte importante pentru ca unii europeni afla despre aceste lucruri, aceste orori, DOAR din astfel de filme, din astfel de „surse”.

Eu capitan – Io capitano nu are cum sa te impresioneze, nu are cum sa te lase indiferent, chiar daca parerea ta despre migratie, despre „invazia” migrantilor in Europa, nu este una tocmai pozitiva. E drept, imigrantii ajunsi in Romania sunt cu precadere din Asia si nu din Africa, asta neschimband foarte mult datele problemei. Stim noi cum au ajuns ei in Romania? Stim noi ce se petrece in tarile lor de bastina?

Revenind la film, strict la partea cinematografica, la povestea in sine, despre care pentru moment nu as vrea sa ne gandim daca si cat de adevarata este, mi-a placut enorm drumul initiatic pe care cei 2 il parcurg. De fapt, pentru toti este un drum initiatic, cu totii vor ajunge ALTI OAMENI pe taram italian. Asta daca vor ajunge, daca vor reusi sa treaca prin toate acele obstacole.

Nu stiu ce om REALIST, RATIONAL, ar avea curajul sa infrunte acele primejdii, ar avea curajul sa se incumete la un astfel de drum, insa oamenii din acele tari sunt pur si simplu disperati. In plus, partea legata de ratiune trebuie inteleasa altfel: intre ACEL trai si un posibil trai mai bun, alegerea e chiar dificila. Oare este atat de irational sa infrunti mari primejdii pentru a scapa de mizerie, saracie si foamete? Oare AIA e viata?

Noi, europenii, suntem extrem de norocosi, de fericiti. Noi nu avem nici razboaie, nici saracie ca acolo, nici mizerie. Chiar daca Romania nu este nicidecum printre cele mai bogate tari ale Europei, dimpotriva chiar, un astfel de film te face sa te bucuri de ceea ce ai in tara ta. Pentru acei africani, Romania ar fi un adevarat rai. Nu ca in Sicilia s-ar trai cu mult mai bine decat la noi. Din unele puncte de vedere, Romania s-ar putea dovedi a fi preferabila, o tara mult mai atractiva.

Mergeti sa vedeti Eu capitan – Io capitano, mergeti sa vedeti filme italiene in cinematografele romanesti, atunci cand aveti ocazia. Sper ca acest film sa va convinga ca pe viitor sa nu le (mai) ocoliti. Eu eram deja convins, insa incerc sa va conving si pe voi. Articolul acesta, ca de altfel si filmul in cauza, sper sa reuseasca.

Emil Calinescu la Eu capitan - Io capitano - Visuali Italiane 2024

Eu capitan – Io capitano a primit, printre altele, o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film strain (unde nu a castigat), fiind considerat unul dintre cele mai bune filme italiene ale ultimilor ani. Eu l-am vazut la festivalul Visuali Italiane 2024, un adevarat festivan al filmelor italienesti noi, dar el va putea fi vazut si in circuitul normal al cinematografelor incepand cu data de 22 martie 2024, fiind distribuit in tara noastra de Bad Unicorn.

1 thought on “Eu capitan – Io capitano – Visuali Italiane 2024

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.