Everything Everything – Absolut tot

Incep abrupt acest articol spunand ca-mi este foarte greu sa scriu despre un film precum Everything Everything – Absolut tot fara sa fac spoiler. Nu voi face, desi asupra deznodamantului ar merita sa scriu, candva, un articol distinct. Problema este esentiala, asupra ei merita zabovit.

Pana atunci partea care poate fi spusa este urmatoarea: o pustoaica, pana la 18 ani, a locuit in aceeasi casa, fara sa aiba voie sa iasa de acolo. Mama ei, care-i era si medic, i-a interzis orice contact cu lumea exterioara din cauza unei boli extrem de rare, care o facea pe pustoaica sa se imbolnaveasca la cel mai mic contact cu exteriorul. Ce poti face intre 4 pereti? Ce viata este aceea in care stai toata ziua in casa fara sa ai un contact direct, real, cu nimeni?

Singurul contact cu lumea exterioara, in afara de filme, carti si internet, este fereastra.

Daca ai internet ai totul. Asa spun unii. Doar ca internetul si realitatea virtuala nu tin locul interactiunilor reale. A vedea poze cu un loc nu este acelasi lucru cu a fi acolo. Acel loc poate fi unul foarte indepartat ori unul extrem de apropiat.

Cam cat de frustrant este sa stai langa ocean si sa nu-l fi vazut niciodata?

Acum, intrebarea cheie care se pune (una dintre ele, pe cea fundamentala nu v-o dezvalui) este urmatoarea: intre a trai toata viata intre 4 pereti si a risca sa iesi afara, sa explorezi, sa vezi lumea, cu riscul de a te imbolnavi, ce alegi?

In film momentul declansator este baiatul din vecini. Altfel, un tip care mie mi-a displacut cum a fost interpretat, inclusiv cum a fost schitat rolul sau. Fie nu am inteles eu personajul, fie actorul nu si-a inteles, dar absolut deloc partitura. Fie, bineinteles, ambele.

Ea, insa, pustoaica, este interpretata genial. Amandla Stenberg este, daca va mai aduceti aminte, Rue din primul film al seriei Hunger Games (apropo, cu unul dintre filmele din serie a inceput acest blog) A mai crescut de atunci, rolul acesta, din Everything Everything – Absolut tot, i se potriveste perfect.

Revenind la ideea de baza a filmului, este, de fapt, duelul de la distanta dintre 2 mentalitati. Una spune ca cel mai important in viata este sa vizitezi cat mai multe chestii. Amintirile sunt cel mai de pret lucru. Drept urmare, toate resursele, financiare si nu numai, trebuie canalizate in acest scop. Sa vizitezi cat mai multe locuri, sa vezi cat mai multe chestii. O alta mentalitate spune ca cea mai importanta este casa. Ea trebuie sa fie cat mai mare, cat mai atractiva, cat mai confortabila, cat mai frumoasa, cat mai relaxanta. Aparent m-am repetat un pic, dar nu e chiar asa. Oricum, ati inteles ideea.

Eu, cumva, dau dreptate ambelor tabere. Doar ca, vedeti voi, apreciezi foarte mult casa-n care locuiesti doar cand incepi sa vizitezi. Mergi in diverse locuri, vizitezi, te plimbi, apoi ajungi acasa obosit, mai bogat spiritual, insa apreciezi acea casa a ta. Vizita poate fi de o zi, de o saptamana, de o luna. Senzatia cand te intorci acasa este nepretuita.

Personal, as putea aprecia o casa, oricum ar fi ea, daca as sta non-stop in ea? Am mari dubii. As putea aprecia filmele si cartile daca asta ar fi UNICA mea indeletnicire? As putea aprecia bloggingul daca el ar insemna strict niste statistici (desi nu se aprofundeaza ideea, tipa este si blogger, scria recenzii la cartile citite; nu se spune nimic despre trafic, comentarii, reactii, vedem doar cateva inceputuri de articole).

Altfel, filmul este indeajuns de bun incat sa nu-i poti reprosa foarte multe, insa indeajuns de incomplet incat sa nu-l poti aprecia. Este indeajuns de trist incat sa te puna pe ganduri, dar nu indeajuns de dramatic incat sa-l tii minte mult timp. As fi rau daca as zice ca este mediocru, caci nu este, dar daca spun ca-i bun parca-i prea mult.

In fond, in afara de niste intrebari, nu pare a avea un mesaj. Un scop. Nu mi-a transmis aproape nimic. Poate sunt eu defect si insensibil, dar cred ca cuvantul corect pentru acest film este SEC. Acest cuvant, in cazul in care nu stiati, este unul pozitiv doar daca vorbim despre vinuri 🙂

Mergeti sa vedeti Everything Everything – Absolut tot. Mergeti sa descoperiti personajul negativ din film. Mergeti sa vedeti referirile si legaturile dintre film si Micul Print (dupa mine, un mare minus al filmului, acea carte fiind una dintre cele mai supraevaluate carti citite de mine vreodata). Mergeti pentru a-i vedea finalul si a va pune intrebarea corecta de la final. Mergeti sa vedeti un film care pune multe intrebari, care deschide multe paranteze, dar care nu raspunde la niciuna. Nu inchide, de fapt, pe niciuna.

Coperta luata de pe site-ul Carturesti.ro

Everything Everything – Absolut tot este, de fapt, ecranizarea cartii omonime scrise de catre Nicola Yoon.

Mie, totusi, Absolut tot – EveryThing EveryThing mi-a placut dintr-un motiv aproape evident: la un moment dat actiunea se petrece in Hawaii. Nu stiu cum sa va zic, dar de cativa ani, de cand ma imbrac in Hawaii, sufletul meu este undeva acolo. E drept, daca as ajunge vreodata acolo, din exhibitionism ori din alte motive, NU m-as imbraca inflorat.

Altfel, dupa cum se vede, la vizionare eram Hawaii, desi habar nu aveam ca, de fapt, ma potrivesc in peisaj 🙂 Bine, dupa mine, camasa mea este mai misto decat a tipului, dar na, e o chestie strict de gusturi 😀