Filmul 355 este un film de actiune foarte previzibil!
Titlul rezuma perfect opinia mea generala legata de filmul 355. As putea sa scriu 3 paragrafe si sa inchei, asa cum facea acum ceva un timp celebru site de filme. N-o fac. insa cei lenesi se pot opri aici cu cititul.
Filmul 355 poate fi rezumat pe scurt in felul urmator: un hard-disk extrem de periculos, care continea un program prin intermediul caruia puteai patrunde in orice sistem de securitate (putand distruge cam orice obiect, avion ori cladire), ajunge pe mainile cui nu trebuie, urmand a fi vandut la o licitatie in Shanghai. Pentru a-l recupera isi dau mana agentii mai multor state: o americanca, o nemtoaica, o britanica, o columbianca (oficial era PSIHOLOG), acestea fiind ajutate de o chinezoaica. Ca de obicei, exista tradatori, exista oameni rai, malefici, fortele binelui luptandu-se pe tot parcursul filmului cu cele rele. Scenele de urmarire si lupta ocupa cam 70% din durata filmului, restul de 30% fiind cumva de umplutura, fiind pregatirea luptelor.
Cu ocazia asta mi-am amintit un banc simpatic, despre un blogger celebru la acea vreme. Cica pe blogul lui se gasesc doar 2 tipuri de cuvinte: cuvinte cheie si cuvinte de legatura. Cam la fel si cu filmul 355.
Trebuie sa subliniez cele 3 calitati importante ale filmului 355, adica cele 3 motive pentru care ar trebui sa-l vedeti. Voi spune ulterior si cele 3 mari defecte ale lui. Asadar:
- Un film de actiune extrem de intens si de dinamic. Nu ai timp sa te plictisesti ori sa adormi. Totul e intens, e rapid, nu ai timp sa respiri. Ca bonus: eu am vazut filmul in sala Dolby Atmos din cadrul Cinemax Veranda, deci scenele de actiune au fost amplificate, in special din punct de vedere auditiv.
- Trebuie sa subliniez interpretarea foarte buna a Dianei Kruger (agentul german). Iese in evidenta poate si pentru ca interpretarile celorlalte/celorlalti sunt mai slabe.
- Mi-a placut si Sebastian Stan, in special in momentul acela in care ii da o indicatie IN ROMANESTE unui coleg de-al sau. Este un cadou pe care Sebastian Stan il face romanilor de pretutindeni.
Acum trebuie sa spun si cele 3 defecte ale filmului. As fi putut semnala mai multe, insa ma limitez la 3, ca sa fie egale ca numar cu calitatile.
- Incep cu multele fracturi logice ale povestii, care impreuna fac ca filmul sa fie complet nerealist. Nu zic ca filmele de actiune ar trebui sa fie realiste, insa multe dintre ele au o asa numita logica interna. Aici lipseste chiar si asa ceva. Fracturile logice, din pacate, nu l-au facut deloc imprevizibil. Macar de l-ar fi facut cu mai mult suspans…
- Interpretarile personajelor, in afara celor 2 de mai sus, sunt slabe si foarte slabe. Cel mai mult m-a enervat Penelope Cruz, cu a ei engleza vorbita cu accent spaniol extrem de cliseica (si enervanta). Pentru americani nu exista accent columbian, mexican, argentinian ori spaniol. Exista doar o engleza vorbita de un latino-american. Ea, insa, o vorbeste fortat, fals. Ca si cum ai pune un oltean sa vorbeasca cu accent moldovenesc.
- Mi-a displacut si feminismul mult prea evident al filmului: toti agentii secreti BUNI erau femei, ele salveaza lumea de la dezastru, in timp ce toti tradatorii erau barbati.
Acum, ca sa compar acest film cu ceva, l-as compara cu urmatoarele:
- Cu o mancare de fast-food: e corect facuta, e satioasa, e gustoasa, dar are gust de fals. Ketchup-ul e iute, dar parca prea intens, ingredientele (carnea si chifla) nu sunt rele, insa totul pare fake.
- Daca e sa-l compar cu o bautura, pare un vin slabut, pe care-l fierbi, il amesteci cu zahar si condimente si iti rezulta un vin fiert decent. Evident nu va fi adresat cunoscatorilor, criticilor (somelierilor), dar va fi apreciat de publicul larg.
- In termeni strict cinematografici, este film de popcorn. La TV s-ar potrivi perfect in peisaj duminica dupa-amiaza pe ProTV, putand fi intrerupt de multe ori, ca nu e grav daca pierzi firul epic; iar in online se potriveste perfect pe Netflix, nu gandesti, doar te bucuri de ce vezi si atat.
Nu pot incheia articolul despre filmul 355 fara sa aduc aminte de regizor. Simon Kinberg este abia la al treilea film regizat, celelalte 2 fiind revenirea francizei Twilight Zone (din 2019) si X-Men: Dark Pheonix (din acelasi an). Un alt regizor poate ar fi scos mai mult din poveste si mai ales din acesti actori. E doar un feeling, nu pot dovedi acest lucru.
Filmul 355 este, per total, un film de actiune foarte previzibil, cu actori decenti (care nu toti joaca la adevaratul nivel), pe care il vei uita foarte repede. Nu e rau, nu este ceva cu adevarat gresit, insa nu are nimic memorabil in el.
Filmul 355 a intrat in cinematografele noastre de astazi, 7 ianuarie 2022, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertaiment. Eu l-am vazut la Cinemax Veranda, loc unde va recomand si voua sa mergeti. Programul complet al cinemtografului in cauza il gasiti pe www.cine-max.ro.
Be the first to leave a reply