I wanna dance with somebody

I wanna dance with somebody este noul film biopic despre legendara cantareata Whitney Houston. Personal, l-am vazut in comparatie cu celelalte 2 biopicuri (sper ca acesta este pluralul corect) vazute in ultimii ani: Bohemian Rhapsody si Elvis. Zic din start, dintre cele 3, acest I wanna dance with somebody mi-a placut cel mai putin. Nu inseamna ca e un film slab, nu inseamna ca nu trebuie vazut. Explic in continuare cum sta treaba.

Incep cu o lauda, cu ceva ce ar putea deveni o normalitate: ma bucur ca distribuitorul (InterCom Film) a pastrat titlul original. Nu a mai adaugat nimic dupa, asa cum au facut multi distribuitori. Nu doar ca nu era nevoie, ci chiar strica ideea de baza a filmului. Ma rog, nu stiu daca sunt in masura sa spun care este cel mai bun cantec al lui Whitney Houston, insa I wanna dance with somebody a parut cel mai potrivit titlu nu doar din acest motiv, ci si pentru ce inseamna, de fapt, aceste cuvinte. Pentru ce inseamna, ce vrea sa ne spuna, acel cantec.

Un alt punct forte al acestui film este reproducerea concertelor si cantarilor lui Whitney Houston. Naomi Ackie doar MIMEAZA cantatul, insa o face convingator. Chiar ai impresia ca o auzi pe ea, chiar ai impresia ca esti la un concert LIVE. O munca excelenta facuta de regizori, din punct de vedere auditiv filmul este excelent. Daca vrei UN SINGUR motiv pentru care sa vezi acest film, acesta este MUZICA. Un film de care cu siguranta te vei bucura auditiv, pe care il vei savura MAI ALES daca esti fan al muzicii lui Whitney Houston. Te simti acolo, in sala de concert.

Pentru cei care critica filmul din acest motiv, le spun un singur lucru: NIMENI din aceasta lume nu o poate imita muzical pe Whitney Houston. Cat de CREDIBIL interpreteaza Naomi Ackie este o alta discutie, insa a acuza „playback-ul” mi se pare absurd: nu se putea altfel, nu exista o alta solutie.

Si pentru ca tot am vorbit de Naomi Ackie, ea are o interpretare excelenta nu doar din punct de vedere muzical. O alegere aproape perfecta in acest rol. O alegere la fel de fericita a fost facuta si in cazul lui Stanley Tucci (in rolul producatorului Clive Davis). O prestatie convingatoare, chiar daca nu STRALUCESTE precum Naomi Ackie.

V-am spus pana acum punctele forte, acum este timpul sa va spun si defectele acestui film. Eu le-am redus la 3, pentru a fi un numar egal de calitati si defecte. Din pacate, daca as lua la bani marunti acesti film as mai gasi, probabil, alte cateva.

Primul mare defect al acestui film este faptul ca pare sec. El pare un colaj de cantari si concerte de-ale artistei. Ele sunt superbe luate separat, la fel cum interpretarea celor 2 actori, de care va vorbeam mai sus, este excelenta. Doar ca toate acestea nu par a forma un tot unitar bun. Parca nu se leaga. Parca lipseste ceva.

Am vazut Bohemian Rhapsody de 2 ori si parca l-as revedea. Il am acasa, pe DVD. Este un film de care nu ma mai satur. Care m-a impresionat atat auditiv, cat si ca FILM. Aici am simtit ca m-am uitat la un colaj muzical excelent, nu la un film.

O fi de vina povestea REALA, viata lui Whitney Houston? Or fi fost mai impresionante, mai „suculente”, povestile de viata ale lui Freddie Mercury, respectiv Elvis? Posibil, nu zic nu. Deci nu e neaparat vina regizorului. Eu vorbesc, insa, de rezultatul final. Ceva sec. Parca niste ingrediente care-s bune luate separat nu alcatuiesc o mancare gustoasa impreuna. Ceva nu se leaga, nu se pupa.

A doua problema cu acest film este ritmul si durata. Sa nu ma intelegeti gresit: ar fi putut dura 3 ore si sa-mi placa, la fel cum m-ar fi dezamagit si daca ar fi durat doar 2 ore. Ideea este, de fapt, alta: filmul se concentreaza pe inceputurile carierei lui Whitney, pentru ca la final totul sa fie dat pe repede-inainte. Desi, din punctul meu de vedere, lucrurile din finalul vietii lui Whitney erau mult mai interesante.

Povestea cu drogurile, de pilda, pare cumva in aer: nu ne dam seama exact CUM s-a apucat de ele, nu aflam mai nimic despre perioada de dezintoxicare, nu vedem nimic de acolo, din clinica si nici nu aflam nimic despre „accidentul” (cu sau fara ghilimele) care a pus capat vietii artistei. In plus, aflam prea putine despre viata ei de actrita, o parte care mie mi se pare la fel de relevanta.

Daca imi veti spune ca filmul ar fi avut multe ore daca ar fi continut toate cele de mai sus, va dau dreptate. Desi a murit la doar 48 de ani, viata lui Whitney Houston nu poate fi redata intr-un film de doar 2 ore si jumatate. Doar ca, vedeti voi, eu am vazut un film de 2 ore si jumatate din care nu am aflat foarte multe, dar care, cu toate astea, mi s-a parut PREA LUNG. Paradoxal, stiu. Dar aceasta a fost senzatia mea.

Nu in ultimul rand, I wanna dance with somebody pune un accent mult prea mare pe presupusa relatie a lui Whitney cu „sora sa pe care nu a avut-o niciodata”, adica prietena ei cea mai buna, Robyn Crawford. Filmul vrea sa ne spuna, as zice indirect, dar de fapt ne baga pe gat aceasta idee, ca Whitney Houston era lesbiana, dar nu si-a putut manifesta aceasta orientare sexuala de teama reactiei presei si a publicului. Ea ar fi fost o alta lesbiana care nu a putut sa se manifeste liber din cauza oamenilor incuiati si retrograzi. Ma rog, SI din cauza educatiei religioase pe care ea a primit-o si de care nu putea scapa.

Nu zic ca n-a fost, n-am dovezi in acest sens, insa chiar si daca ar fi fost, nu mi se pare cel mai relevant lucru pe care ar trebui sa-l tinem minte de la ea. Muzica ei ramane indiferent daca a fost sau nu a fost lesbiana. Iar accentul pus pe acest aspect duce filmul in zona presei de scandal.

Cum as putea lua 100% in serios un film care se concentreaza pe un aspect atat de neimportant si de „scandalos” (un aspect de cancan, nicidecum unul IMPORTANT, relevant, pentru cariera unui ARTIST) precum orientarea sexuala a artistei? Din cauza acestei orientari sexuale reprimate s-a apucat ea de droguri? Relatia ei defectuoasa cu familia ei, in special cu tatal sau, acolo isi are originea? Am mari dubii.

Pana sa ma apuc de acest articol, despre filmul I wanna dance with somebody am gasit o singura recenzie (Shobiz411.com). In afara ei, mai recomand articolul de pe HistoryVsHollywood, din el puteti afla cat de adevarat este filmul. Nu va „dezvalui” mai multe, va invit doar sa cititi acel articol (site-ul in cauza este EXCELENT pentru asa ceva, il frecventez de fiecare data cand vad un film „bazat pe fapte reale” ori vreo „poveste nespusa”).

Drept urmare, filmul I wanna dance with somebody nu are momentan note pe niciun site de specialitate. Parerea mea despre el este una NEUTRA: I wanna dance with somebody este un film bun din punct de vedere muzical, dar cinematografic are MINIMUM 3 defecte. Cel legat de durata este cel mai deranjant dintre ele. Pe restul va invit sa le descoperiti singuri.

I wanna dance with somebody intra in cinematografe din 23 decembrie 2022, fiind distribuit in Romania, dupa cum deja v-am spus, de InterCom Film. Eu l-am vazut la Cineplexx Baneasa, loc unde va invit si pe voi sa mergeti.

ps: Fara sa fiu influentat de filmul I wanna dance with somebody, consider ca Whitney Houston a fost PE BUNE cea mai buna voce care a existat. Nu avea joc scenic, poate nu avea marketing, nu COMPUNEA muzica, precum altii, insa voce ca a ei nu a avut nimeni. Va las mai jos una dintre melodiile mele preferate ale lui Whitney care NU se aude in film. Am simtit nevoia sa scriu aceste randuri LA FINAL, pentru ca sunt offtopic. Nu sunt despre film si nu am vrut sa va influenteze in vreun fel parerea despre film. Cu toate astea, am simtit nevoia sa vi le spun, consider ca aici este locul acestui paragraf.