Inceput (Begining) – HBO MAX
Inceput (Begining) este un film romanesc din 2021, de care aflasem candva, acum vreo 2 ani, dar apoi uitasem complet. Rulase in cateva festivaluri, dar nu intrase si in circuitul normal al cinematografelor. Un film evident de arta, necomercial, anticomercial as zice, care pe mine m-a surprins dintr-un punct de vedere. Nimic neplacut, nimic dezamagitor, chiar daca filmul este evident necomercial.
Pana sa va vorbesc despre surpriza, trebuie sa va spun despre ce-i vorba. Ana (Ioana Flora) si Filip (Constantin Lupescu) se muta intr-o casa izolata de la munte din cauza problemelor medicale ale Anei. Cei 2 sunt doua persoane educate, care vin din Bucuresti, un oras foarte aglomerat, drept urmare schimbarea va fi drastica pentru ei. Este, de fapt, un nou inceput. Unul pe care Ana il doreste, dar cu care Filip nu este foarte impacat.
In afara celor 2, care au rolurile principale, in film mai intalnim cativa actori, dintre care Vlad Zamfirescu, Ela Ionescu si Iulia Lumanare mi-au atras atentia. Pe langa actorii din distributie, mai trebuie sa scot in relief doua noume: regia este semnata de Razvan Savescu, iar scenariul de Alexandru Popa.
Si aici ajungem la prima surpriza, primul paradox: Razvan Savescu si Alexandru Popa sunt nume care te duc cu gandul la comedii, atat in ceea ce priveste filmele, cat mai ales in ceea ce priveste spectacolele de teatru. Iar Vlad Zamfirescu a facut echipa buna cu Alexandru Popa in deja celebrul Secretul Fericirii (fara ca aceasta sa fie singura lor colaborare). Chiar daca ii citisem sinopsisul, chiar daca ar fi trebuit sa ma astept la o drama, nicidecum la o comedie, eu cumva tot speram ca regasi ceva din umorul celor 2 (Razvan Savescu si Alexandru Popa). Nu pot spune c-am fost dezamagit, nicidecum.
Intr-adevar, filmul este in multe momente teatral, chiar daca spatiile inchise (in acest caz, micuta lor casuta de la munte) alterneaza perisajele exterioare, ambele foarte bine realizate. Fotografic filmul sta foarte bine, are niste peisaje de-a dreptul senzationale, deci nici partea vizuala nu este ignorata.
Mi-a placut si ceea ce transmite, mi-au placut si interpretarile, mi-a cam totul, inclusiv povestea din spatele filmului, insa nu m-a incantat finalul. Un final deschis este util deseori, dar aici parca simteam nevoia de un deznodamant, fie el si trist. Parca am vazut 80% din poveste.
Nu pot incheia articolul despre filmul Inceput (dificil de cautat acest titlu! un film anticomercial cu un titlu anticomercial, deloc SEO) fara sa va spun cum am dat de el. Mi se pare relevanta discutia. Caci am dat INTAMPLATOR de el, cautand filme romanesti pe HBO MAX. Da, sunt fan al filmelor romanesti, vreau sa vad cat mai multe, motivele fiind diverse: un mix de placere, curiozitate, dorinta de a fi informat si un pic de nationalism. Pe mine ma bucura stirile alea care anunta ca un film romanesc este cel mai vizionat pe o platforma de streaming. Plec de la premisa ca asta va incuraja platformele de streaming sa investeasca si in alte productii.
Ideea e ca o platforma de streaming trebuie sa fie nu doar bogata in filme, ci sa aiba si diverse criterii de cautare. Pe o platforma nu trebuie doar sa poti gasi un film dupa titlu, ci trebuie sa poti gasi, prin diverse metode, si niscaiva comori ascunse. Acest Inceput (Begining) este exact ce zic aici: o comoara ascunsa.
Va invit si pe voi sa vedeti Inceput (Begining) si, de asemenea, va invit sa cautati filmele romanesti disponibile pe diversele platforme de streaming. Sincer, avand in vedere necomercialitatea lui, acest film nu se potrivea deloc in peisaj pe Netflix. Nu stiu daca voi cautati dinadins filme romanesti, insa daca o faceti, va invit in casuta de comentarii sa-mi scrieti ce alte filme romanesti interesante si mai putin cunoscute ati gasit. Comori dacice ascunse, ca sa zic asa.
Be the first to leave a reply